De același autor
S-au inmultit din partea a diverse cercuri politice din UE aprecierile si avertismentele cu privire la o amanare a aderarii Romaniei. Presa vest-europeana s-a facut ecou mediatic al acestor aprecieri si avertismente. Au existat si voci care au vorbit nu doar de amanarea cu un an, prevazuta ca posibilitate in Tratatul oficial de aderare, ci si de una “peste cativa ani”. Exista si semnale ca decizia de amanare - deocamdata cu nu se stie precis cat - a fost si luata, dupa cum indica foarte probabila scoatere a Romaniei din traseele de autostrazi finantate de UE, precum si presiunile puternice asupra autoritatilor romane de a inaspri conditiile de iesire din tara pentru romani, care echivaleaza cu un fel de ridicare din nou a gardului european in fata acestora, fara reintroducerea deocamdata a regimului de vize. 
Multe s-au intamplat de la semnarea Tratatului de aderare care explica valul de rezerve fata de apartenenta Romaniei la UE. Crucial a fost votul negativ din referendumurile francez si olandez asupra noii constitutii europene, vot care a fost de fapt impotriva extinderii UE, reflectand frustrarile si nemultumirile fortei de munca vest-europene in fata prezentei la ea acasa a fortei de munca ieftine din Est, pe care o percepe ca pe o amenintare. A fost suficient ca aceasta cutie a Pandorei sa fie deschisa, si valul criticilor a pornit irezistibil. Romania, cea mai vulnerabila prin gradul inalt de saracie si inconsistenta administrativa, a devenit rapid ciuca batailor. Toti frustratii vest-europeni au gasit prilejul sa spuna cate ceva. Amanarea aderarii Romaniei a devenit, inclusiv pentru liderii europeni, supapa de degajare a tensiunilor si instrumentul de a face mai comestibile consecintele extinderii din ultimii ani.
Din pacate, ceea ce s-a intamplat in Romania a oferit pe tava motivatii pentru amanarea aderarii. Schimbarea prin alegeri a guvernarii mai degraba n-a ajutat decat sa fi ajutat. Noua guvernare, in timp ce nu s-a dovedit mai capabila de o administrare coerenta, care sa asigure decontarea la timp si in conditiile cerute a temelor fixate pentru aderare, s-a aratat atat de preocupata de a-si crea propria legitimitate, daca nu pe seama propriilor actiuni, atunci pe seama demolarii imaginii fostei guvernari, incat a reusit, in foarte scurt timp, sa creeze asupra situatiei din Romania o perceptie cu mult mai rea decat existase, chiar daca aceasta situatie a fost intr-un fel imbunatatita. Tot ceea ce fusese stabilit acum insa se renegociaza. Acuzatiile de la politicienii de nivel inalt ca totul s-ar afla sub influenta unor grupuri mafiote corupte nu fac decat sa intareasca imaginea dezastruoasa, intrucat practic nu exista si acele masuri concrete de contracarare care sa probeze schimbarea reala a situatiei. Cu alte cuvinte, o tara tocmai bine de evitat, pana cand isi va baga mintile in cap. Mai ales ca o politica externa afisata a se baza pe axa Washington-Londra-Bucuresti n-a putut decat sa irite cercurile de la Bruxelles si sa dezavantajeze o tara care asteapta de fapt totul de la admiterea in clubul european.
Consecintele unei amanari a aderarii la Uniunea Europeana nu pot fi estimate cu precizie. Cine pretinde ca le cunoaste si chiar le poate masura delireaza. Sunt beneficii, dar si costuri care ar disparea in acest caz, dar care nu pot fi cuantificate. In general, se fac socoteli de genul: nu se vor mai primi urmatoarele sau urmatoarele fonduri europene si se vor pierde urmatoarele sau urmatoarele oportunitati de investitii externe. Alte aspecte ale problemei, mai dificil sau chiar imposibil de masurat, sunt pur si simplu ignorate.
Elementul esential de care trebuie tinut cont este ca deja economia din Romania face parte din sistemul economic al UE. Economia din Romania, spre evitarea formulei consacrate “economia romaneasca”, ce nu mai are de fapt acoperire deplina in realitate. Axa majora a economiei din Romania nu mai este romaneasca. Productia si distributia petrolului, distributia gazelor si electricitatii, telefonia fixa si mobila, productia de otel si ciment, sistemul bancar, toate apartin deja capitalului vest-european. Nu este in aceasta afirmatie vreo critica, vreo lamentatie sau vreun protest. Este doar reflectarea unei realitati. Proprietatea si deci deciziile in respectivele domenii apartin vest-europenilor. Guvernul Romaniei este spectator. Daca s-ar mai gandi cineva din Romania sa faca strategii si programe - noroc ca nici nu se gandeste -, n-ar avea de ce, pentru ca in respectivele sectoare majore “partea romana” (indiferent daca guvernul sau capitalul autohton) nu mai are nici o parghie, nu mai dispune nici de resurse, nici de decizii.
Problemele care apar din aceste puncte de vedere in legatura cu amanarea aderarii sunt mai multe. Desigur, preluarile in discutie de catre capitalul vest-european au fost determinate de nevoia acestuia de expansiune, dar si de necesitatea de control integrat al respectivelor sectoare de forta in perspectiva aderarii Romaniei la UE. Amanarea aderarii Romaniei pune o problema morala. Romania a poftit in casa capitalul vest-european si i-a oferit patul cel mai bun, aproape mai pe nimic. Neprimirea Romaniei in casa europeana ar fi o mare ingratitudine. Hai insa sa fim realisti si sa acceptam ca in afaceri nu prea exista in fapt ceea ce constituie bataie de tobe in vorbe: adica “political correctness”.
Exista insa o problema creata pentru vest-europeni de inconvenientul de a nu mai fi asimilata institutional acea parte din economia din Romania pe care capitalul vest-european o preluase in reteaua sa internationala integrata. Amanarea integrarii Romaniei nu poate dura mult. Ori capitalul vest-european va interveni pentru fortarea aderarii Romaniei, indiferent de ceea ce vor opina politicienii si de ceea ce vor dori frustratii extinderii, ori capitalul vest-european va trebui sa renunte treptat la pozitiile preluate in Romania. Pur si simplu pentru ca un clivaj se va crea intre economia vest-europeana din Romania si restul economiei din Romania. Daca aceasta din urma parte a economiei din Romania nu va merge bine - si nu va merge, ramanand ostracizata -, economia vest-europeana din Romania nu va mai avea de unde sa-si extraga profitul pentru care a venit in Romania. Si deci, afectata fiind treptat, aceasta va afecta ansamblul economiei vest-europene, inducand tendinta capitalului vest-european de retragere din Romania.
Din pacate, Romania si guvernul de la Bucuresti nu pot fi decat spectatori la ceea ce se va intampla. Romania, care si-a jucat prost aderarea, nu are un “plan B”. Trebuie sa-l incropeasca repede, caci are nevoie de asa ceva!
Cine insa sa-l injghebeze? Imaginea politica pe care o ofera actuala guvernare este dezlanarea, incoerenta, infruntarea permanenta, chiar absurda si oricum neproductiva, intre parteneri, imposibilitatea in aceste conditii de a duce ceva la bun sfarsit. Strainii au macar o optiune. Isi iau palaria si pleaca. Problema este ce facem noi?!
