Nu o relaxare, ci o reconfigurare fiscala

In mod remarcabil, Alianta PNL-PD, primind investitura Parlamentului pentru guvernare, a luat rapid principala masura promisa in campania electorala: introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, fie acestea din munca, fie din afaceri (profituri). Masura a fost prezentata ca o importanta relaxare fiscala, intrucat cota unica de 16% inlocuieste, pe de o parte, impozite intre 18% si 40% pe veniturile persoanelor fizice (realizate coplesitor din munca), iar, pe de alta parte, impozitul pe profit de 25%. Pentru a se aplica insa cota unica de 16% a fost nevoie, dupa cum era de presupus (desi s-a vorbit mai putin despre asemenea lucruri), de mai multe masuri indispensabile. In primul rand, a trebuit stabilita o grila de deductibilitati in partea de jos a esichierului salarial, astfel incat cei ce se aflau anterior sub pragul de impozitare sa nu piarda in salariul net in urma aplicarii liniare a cotei de 16%. Si nu era vorba de putini, deoarece grosul salariilor din Romania se afla in zona salariilor inferioare valoric. Sporirea numarului de deductibilitati, ce complica in mod obiectiv calculele, anuleaza - la drept vorbind - unul din avantajele, asupra caruia s-a insistat, ale cotei unice, anume simplificarea fiscalitatii si administrarii acesteia. In al doilea rand, a fost nevoie de a se introduce masuri prin care sa se compenseze reducerea incasarilor la buget de pe urma aplicarii unei cote unice sub cotele anterioare de impozitare. S-a renuntat, pe de o parte, la diminuarea cu 2 puncte procentuale, prevazuta in bugetul pe 2005, a contributiilor sociale pentru pensii, a fost majorat de la 5% la 10% impozitul pe dividende si a fost de asemenea marit (de la 1,5% la 3%) impozitul pe venit platit de microintreprinderi. Si sunt de asteptat si alte masuri similare: cel mai probabil niste majorari de accize, fara a fi exclusa si o majorare a cotei TVA. Este foarte posibil insa sa fie crescute impozitele pe proprietate (case, autoturisme etc.), care sunt incasate de autoritatile locale, ca reactie aproape fireasca a acestor autoritati ce se vor vedea vaduvite de principalele lor incasari de pana acum, ce veneau din impozitele pe venituri ale persoanelor fizice. Fondul Monetar International, cu care Romania are un memorandum de politici vizand pastrarea stabilitatii macroeconomice, a intervenit imediat si, fara a respinge in sine introducerea cotei unice, a exclus trecerea efectelor pe seama sporirii deficitului bugetar. Mesajul este clar: vreti cota unica, foarte bine, dar atunci fie majorati alte impozite, fie amputati cheltuielile sociale, astfel incat deficitul bugetar sa fie pastrat in limitele stranse de 1,5% echivalent PIB, daca nu cumva, pentru a realiza obiectivul unei inflatii de 7% in 2005, sa fie nevoie de o restrangere si mai draconica la 1% echivalent PIB! Astfel, daca se priveste cu atentie, nu va fi vorba, pana la urma, de o relaxare fiscala, ci de o noua configurare sau structurare a fiscalitatii.
Cui va fi favorabila noua structura a fiscalitatii? Comparatiile trebuie facute nu numai cu situatia din 2004, ci si cu cea rezultand din prevederile bugetului pe 2005, adoptat de fostul guvern pesedist, dar utilizat si de actuala guvernare, buget care nu prevedea cota unica, dar avea in vedere reduceri importante: in impozitul pe profit (la 19%), in grila de impozitare a veniturilor (la 14%-38%) si in contributiile sociale (cu 2 puncte procentuale).
In ce priveste veniturile efective din afaceri, impunerea totala va ajunge acum la aproape 25% (16% cota unica pe profit si apoi 10% la distributia profiturilor sub forma de dividende). Aceasta impunere a fost in 2004 de circa 29% (25% impozitul pe profit si apoi 5% impozitul pe dividende) si urma, in varianta bugetului pesedist, sa coboare la 27%. Castigurile in domeniu pentru oamenii de afaceri sunt importante dupa aplicarea noilor reglementari, dar, in nici un caz, nu sunt pe atat de spectaculoase pe cat ar aparea la prima vedere.
In ce priveste veniturile din munca, noile impuneri vor crea doua zone distincte. In zona salariilor mici, care reprezinta marea majoritate, nu se vor produce nici un fel de efecte diferite fata de situatia de pana acum, prin insesi masurile luate pentru ca aplicarea cotei unice sa nu afecteze castigurile anterior obtinute efectiv de salariati. In zona salariilor superioare va fi insa mare batalie intre angajatori si angajati pentru captarea avantajelor de pe urma introducerii cotei unice de 16%, care se vor resimti sensibil in aceasta zona unde impunerea era de 25%-40%. In principiu, daca salariul negociat era cel net, avantajele vor fi colectate de angajator. Daca, dimpotriva, salariul negociat era cel brut, avantajele impozitarii mai mici vor reveni angajatului. Infruntarea va exista pentru ca, de regula, salariile negociate sunt cele nete, in timp ce in acte sunt inscrise cele brute. Nemaipunand la socoteala faptul ca, in atatea cazuri, salariile din scripte sunt completate cu onorarii in plic (tocmai pentru a se plati dari mai mici in general).
In orice caz, cat isi vor apropria angajatii si cat angajatorii din castigurile rezultand din aplicarea cotei unice in cazul salariilor superioare reprezinta de fapt proportiile in care consecintele acesteia se vor duce in consum si, respectiv, in investitii.
Renuntarea, din ratiuni bugetare, la reducerea cu 2 puncte procentuale a contributiilor sociale pentru pensii este de natura a schimba substantial bilantul, pentru oamenii de afaceri, al cotei unice. Pana acum, in costul total al locului de munca - evident, acoperit in mod integral de angajator - peste 70% il reprezentau, in medie, contributiile sociale si doar sub 30% impozitele pe venit. Proportia reala era de peste 90% la sub 10%, in cazul salariilor mici, si devenea mai echilibrata (60% la 40%) doar in cazul salariilor foarte mari. In aceste conditii, abia o scadere de 2-3 puncte procentuale in impozitul pe venit putea echivala cu o scadere de un singur punct procentual in contributiile sociale, in cazul salariilor medii si mari, iar in cazul salariilor mici, abia una de 8-9 puncte procentuale. Evident, cifrele se dubleaza pentru nivelul a 2 puncte procentuale in contributiile sociale. S-ar putea, deci, ca foarte multi angajatori, indeosebi dintre cei care au grosul lucratorilor cu salarii mici, sa constate, poate cu stupefactie, ca, din aplicarea cotei unice au, la nivelul costului locului de munca, avantaje mult mai mici decat ar fi avut din diminuarea, prevazuta de bugetul pe 2005, a contributiilor sociale cu 2 puncte procentuale.
Aceste observatii sunt deosebit de revelatoare pentru a explica de ce cota unica nu poate, in mod obiectiv, sa scoata la suprafata spre impozitare castiguri (caci salarii nu putem a le numi) din zona remunerarii la negru sau sa produca deplasari notabile in scripte dinspre salarii mici inspre salarii mari. In ambele cazuri, in schimbul unor reduceri, care cantaresc relativ derizoriu, in impozitarea propriu-zisa a veniturilor, ar trebui sa se plateasca mult mai substantiale contributii sociale, ceea ce nu este convenabil pentru angajatori. Acestia vor ca locurile de munca pe care le intretin, precum si cele noi pe care eventual le creeaza sa coste mai putin. Cota unica de impozitare rezolva o parte prea mica (pentru a conta!) din acest cost, impovarat coplesitor de contributiile sociale.