De același autor
Asteptata cu vadit si legitim interes, inainte de toate de mediile de afaceri romanesti si straine, dar si de oamenii de rand, din motive lesne de inteles, noua politica fiscala anuntata mai de mult de actuala guvernare a marit, in loc sa risipeasca incertitudinile si, prin implicatie, a sporit senzatia de instabilitate, in loc sa aduca simtamantul de siguranta pe care il ofera drumul cunoscut si evolutiile predictibile.
Nu poate, din pacate, spre deosebire probabil de ceea ce s-ar dori, sa fie vorba de o strategie fiscala. O strategie ar fi luat in considerare un ansamblu de factori si fundamentari economice, precum si de obiective. Ceea ce s-a decis pare a fi fructul unei optiuni strict politice, daca nu si mai rau, electorale, cu orizont foarte scurt si cu viza extrem de limitata: bugetul in sine, si nu ca piesa in angrenajul economic.
In fond, politica fiscala trebuie sa gaseasca, in perioada actuala, raspunsuri mai multor probleme, unele deosebit de constrangatoare, altele presupunand masuri de sens contrar, carora in general este foarte greu sa li se faca fata.
In primul rand, in conditiile finantarii precare a activitatii in sectoare de baza precum educatie, sanatate, pensii, infrastructura, trebuie sa se asigure fonduri pentru desfasurarea acestor activitati cel putin la nivelul existent.
In al doilea rand, este vorba de procurarea de resurse pentru refacerea logisticii distruse de valurile succesive de inundatii si pentru ajutorarea celor afectati.
In al treilea rand, este necesar sa se gaseasca masive noi finantari pentru a se face fata exigentelor apartenentei viitoare la Uniunea Europeana, finantari masive de ordinul a 5-6% echivalent PIB, cu alte cuvinte, de cel putin 4 miliarde de euro.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, este vorba de folosirea parghiilor fiscale in rezolvarea unor probleme economice de fond, care nu au legatura doar cu bugetul, dar care sunt acute si gatuitoare in momentul de fata. Este indeosebi cazul consumului fara acoperire in productie interna, al cresterilor de salarii peste castigurile obtinute in productivitatea muncii, al aprecierii leului peste performantele economiei, al expansiunii periclitante a importurilor care tind sa depaseasca de o data si jumatate baza lor reala de finantare, adica exporturile.
Abordarea fiscala aleasa de Alianta D.A., conducatoare in coalitia la guvernare - o varianta strict politica, fara vreo fundamentare economica solida -, este de natura mai mult sa complice decat sa limpezeasca lucrurile. Nu va fi majorata TVA, urmand a fi marite in schimb mai multe impozite de rangul doi, care nu aduc insa cine stie ce incasari la buget. Astfel incat proiectul aducerii incasarilor bugetare la un minim de 35% echivalent PIB sa se realizeze pe seama unei ipotetice sporiri a colectarii impozitelor si taxelor, atat de deficitara in Romania. Se porneste de la premisa ca in alte tari europene incasari bugetare de peste 35% si chiar de 40% echivalent PIB se obtin cu un nivel de fiscalitate nu mai mare decat in Romania. Efortul de colectare mai buna - inceput deja de actuala guvernare si care poate fi creditat cu anumite succese - nu va fi insa in stare sa produca o asemenea majorare a incasarilor bugetare, de circa 5-6 puncte procentuale echivalent PIB. O astfel de majorare, daca va interveni vreodata in Romania, va fi produsul unui proces indelungat, pe parcursul mai multor ani. A te baza insa pe acesta de pe un an pe altul este o himera!
In plus, fara o descurajare masiva a cererii interne, pe care n-o poate realiza decat majorarea unui impozit puternic precum TVA, consumul va continua sa creasca nestavilit si deci importurile vor surclasa inca si mai abitir exporturile. Deficitele comercial si de cont curent extern se vor casca si mai amenintatoare.
Cu alte cuvinte, abordarea aleasa nu rezolva nici una din problemele macroeconomice actuale ale Romaniei: nici descurajarea consumului pentru temperarea deficitului extern, care este probabil cea mai acuta pe termen scurt dintre aceste probleme, nici realizarea unei platforme minime de resurse cu care sa se faca fata exigentelor apartenentei la Uniunea Europeana, care este problema cea mai importanta pe termen mediu si lung, si probabil nici macar procurarea fondurilor cu care sa se combata efectele inundatiilor fara a se afecta nivelul actual al alocatiilor pentru activitatile curente.
Singura explicatie a unei asemenea abordari este ca Alianta D.A. nu a renuntat la proiectatele alegeri anticipate, vrand sa-si pastreze sansele electorale prin nemarirea TVA sau a nivelului cotei unice.
Cel mai nefericit efect al acestei abordari este inducerea unei incertitudini si instabilitati sporite. Afirmatia d-lui Tariceanu in domeniu - ca, daca nu se vor strange fondurile necesare, se va recurge, cu parere de rau, la majorarea TVA - proiecteaza pe deplin aceste incertitudini si instabilitati. Oamenii de afaceri, ca si oamenii de rand, vor trai permanent cu sabia deasupra capului ca, pe undeva pe genunchi, pe la guvern, se lucreaza la o noua schimbare fiscala pentru a se face fata, prin noi majorari de taxe si impozite. Cel mai greu urmeaza a fi pentru cei care, si asa, doar cu atatea dificultati, se descurca! Cand nu stii la ce sa te astepti, singura certitudine nu poate fi, de altfel, decat sa te gandesti la ce este mai rau!
