Strategii pentru cine, strategii pentru ce?

A fost de curand aprobata de catre guvern �Politica industriala pana in 2008�, document ce se doreste un fel de strategie in domeniu pe termen mediu. Precum toate strategiile elaborate in perioada postdecembrista, si aceasta pacatuieste prin absenta unor obiective precise, masurabile, si mai ales a mijloacelor concrete ce ar urma sa fie folosite pentru realizarea acestor obiective. Precum toate celelalte strategii elaborate in perioada postdecembrista, si aceasta este mai degraba o insiruire de obiective generoase, dar generale, si, in masura in care nici actiunile de implementare nu ies din generalitati pentru a trece la concret, nu se prevad nici resursele prin a caror cheltuire sa se asigure succesul strategiei.
Dincolo de aceste probleme, sa le zicem deja traditionale, ale strategiilor postdecembriste, apare o problema de fond specifica strategiilor elaborate in perioada actuala: strategii pentru cine, strategii pentru ce? La prima vedere, nimic nu este mai minunat decat o strategie: contureaza o viziune si ghideaza actiunea, canalizand eforturile si dirijand resursele spre realizarea obiectivelor stabilite. Si aproape pe oricine ai intreba iti va raspunde ca perioada postdecembrista a pacatuit, inainte de toate, prin absenta unei strategii care sa fi stabilit in mod clar obiectivele si mijloacele de a le atinge, absenta care a si transformat toata tranzitia intr-o superba improvizatie, extrem de costisitoare, iar in atatea si atatea privinte chiar ruinatoare.

O improvizatie, cu toate ca pe hartie nu s-a dus lipsa de strategii. D-l Iliescu, un adevarat campion al strategiilor pe hartie, a tot presat si presat pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare. Dar nici una din acestea n-a iesit din scripte, pentru ca nici una n-a avut, din conceptie, acoperire cu resurse, fiind mai mult o simpla insiruire de obiective, mai mult sau mai putin realiste, fara a fi prevazute si mijloacele de realizare. In astfel de conditii, nici una din strategiile pe hartie nu a fost implementata, cu toate ca statul roman avea pe mana tot ce trebuia pentru a le face operationale.

A concepe si elabora strategii acum, in anul 2005, este insa o biata glumita, iar existenta chiar a unei agentii pentru strategii guvernamentale este o ironie amara. Cand au fost instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia si distributia petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in telefonia fixa si mobila, in sistemul bancar, a te apuca sa faci strategii guvernamentale este o pierdere de timp.
O strategie este o alegere intre variante. Iar pentru realizarea a ceea ce a fost ales dintre variante este nevoie de imputernicire (pentru a lua decizii si pentru a folosi mijloace) si de resurse de implementare. �Partea romana� (stat sau capital autohton) nu mai dispune de asa ceva acum, nici de decizie, nici de mijloace, nici de resurse, cel putin intr-o zona majora a economiei. �Partea romana� n-a reusit nici atunci cand dispunea de toate acestea. Acum nici nu mai dispune si nu-i mai ramane decat sa-si ia seama si sa considere strategiile guvernamentale capitol inchis. Nu este aici un repros sau vreo lamentatie, este vorba doar de faptul ca elaborarea de strategii la nivel guvernamental nu prea mai are destinatar. Va urma cumva OMV strategii petroliere clocite pe la Palatul Cotroceni? Sau regele indiano-britanic al otelului mondial strategiile industriale desenate pe la Palatul Victoria? Ori bancile comerciale, care vor fi toate sucursale sau filiale ale unor banci straine cu retele internationale, se vor conforma cu strictete strategiilor concepute pe la Banca Nationala? Sa fim seriosi! Toate aceste societati straine vor urma, dupa cum este si firesc, strategiile formulate de centralele lor pe o baza globala, mai mult sau mai putin fara vreo legatura cu ceea ce s-ar dori ori s-ar viza pe la Bucuresti!

La ce serveste, de altfel, faptul ca ne aflam sub incidenta unei mari strategii de dezvoltare pana in 2025, pe care d-l Iliescu a considerat necesar sa o lase mostenire la plecarea sa din functia prezidentiala? Cine urmeaza aceasta strategie?! Cine macar isi mai aminteste de aceasta strategie?!

Fata de situatia data, un aspect care ar putea ramane in arealul abordarilor strategice guvernamentale ar fi cel al prioritatilor sectoriale in atragerea investitiilor straine. Numai ca regulile actuale ale competitiei internationale - stabilite in cadrul a diferite institutii precum Organizatia Internationala a Comertului, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, la care Romania este parte - interzic de fapt folosirea unor mijloace semnificative, precum cele fiscale sau monetare (mai pe sleau spus, a unor facilitati), pentru promovarea unor prioritati sectoriale in politicile industriale sau de export, sub motivatia ca acestea distorsioneaza piata. Sa nu ne ferim a mentiona ca aceste reguli sunt istoriceste de data relativ recenta si nu existau pe cand actualele tari dezvoltate isi constituiau ele bazele industriale, pentru a caror promovare au utilizat la greu facilitati fiscale si monetare.
Documentul mentionat, �Politica industriala pana in 2008�, identifica in mod corect cateva sectoare de interes si pentru economia romaneasca, si �cu priza� la investitorii straini. Identificarea este insa un exercitiu inutil, caci nu foloseste la mare lucru, neputandu-se utiliza nici un instrument semnificativ care sa orienteze investitiile straine spre respectivele sectoare.

Paroxismul in materie de neputinta il ofera Strategia Nationala de Export, document la fel de recent ca si �Politica industriala�, care, dupa ce ridica ditirambi necesitatii promovarii exporturilor, in fond ca o chezasie a supravietuirii economice, capoteaza in ridicol cand trece la masurile concrete de promovare si sprijinire de catre stat a exporturilor, caci, in afara de ceva propaganda externa prin pliante si participari la targuri, nu se prevede nimic. Ceea ce subliniaza inca o data inutilitatea unor asemenea strategii, care nu numai ca nu pot inlocui, dar nici macar nu pot ajuta cu ceva strategiile punctuale ale companiilor implicate pe diferite piete.