De același autor
Impresia lasata este ca decizia cu privire la activarea clauzei de salvgardare, cu care comisarul european a tot avertizat autoritatile romane si care ar amana cu un an aderarea la Uniunea Europeana, a si fost luata. Tot politic, adica tot asa cum a fost luata si decizia acceptarii Romaniei in Uniunea Europeana!
Amanarea ar servi acum, intr-o masura mai mare sau mai mica, unor scopuri politice ale liderilor europeni: pe de o parte, ar inchide gura criticilor la adresa primirii unei Romanii prea nepregatite, ar sanctiona, pe de alta parte, Romania pentru proamericanismul prea desantat si zgomotos al noii presedintii de la Bucuresti si, in sfarsit, ar face mai comestibila extinderea spre Est a Uniunii Europene, care creeaza atatea inconveniente pentru aristocratia muncitoreasca din “Vechea Europa”. Si, nu in ultimul rand, de climatul mai destins in privinta acceptarii extinderii ar putea beneficia si sansele de adoptare de catre parlamente sau chiar, in unele cazuri, prin referendumuri populare, a controversatului Tratat constitutional, de care depinde intr-un fel inaintarea sau darea inapoi a Uniunii Europene.
Daca decizia politica privind amanarea aderarii efective a Romaniei la Uniunea Europeana, prin activarea clauzei de salvgardare, a fost deja luata, atunci alegerea domeniului Concurentei a constituit o gaselnita nimerita pentru a se identifica motivatii si pretexte. Exista cel putin doua elemente care explica de ce.
In primul rand, economia romaneasca, asa cum este aceasta astazi, constituie, inca intr-o masura substantiala, produsul unei obisnuinte istorice de a se trai pe banii statului. Culmea este ca perioada postdecembrista, in care s-a trecut in principiu de la economia de comanda la o economie de piata, in loc sa slabeasca aceasta habitudine, a intarit-o. Cu timpul, tot mai multe dintre intreprinderile ramase in proprietate de stat au ajuns sa traiasca pe banii statului. Si foarte multe dintre ele n-au incetat sa o faca nici dupa privatizare.
Cea mai grava expresie in acest sens o constituie faptul ca atat intreprinderi de stat, cat si societati private cu protectie politico-clientelara si-au finantat activitatea din neplati ale obligatiilor lor la bugetele publice. Daca, prin aplicarea normelor europene in domeniu, ajutoarele de stat, transparente si netransparente, inceteaza, o parte masiva din economie, si indeosebi din industria romaneasca, trebuie sa puna lacat la usa. Altfel spus, regulile europene de ajutor de stat nu pot fi asimilate si aplicate dintr-o data in Romania. Si, oricand se doreste, se pot gasi de catre oficialitatile de la Bruxelles motivatii si exemple de nerespectari ale acestor reguli.
In al doilea rand, trebuie sa nu ne ferim a sublinia ca normele si regulile europene in materie nu sunt tocmai clare, de parca ar fi romanesti, lasand o sumedenie de portite pentru ca de fapt ajutoarele de stat sa fie folosite. Ceea ce se si face in practica! Respingerea ajutoarelor de stat pentru cazurile de salvare de la faliment constituie o prevedere alunecoasa, caci se pot gasi alte scopuri, dupa cum se pot acorda ajutoare din timp, fara a se astepta ca o companie sa ajunga chiar in pragul falimentului. Ce reprezinta “obiectiv de interes comun”, unul din cazurile in care ajutorul de stat este justificabil si deci admis?! Este vorba de o formula ambigua, care poate da nastere la interpretari si in sensul indrituirii, si, dimpotriva, in sensul opus.
Ceea ce constituie o certitudine in Uniunea Europeana este cutuma: nimeni nu indrazneste s-o faca prea de oaie cu ajutoarele de stat si, e drept, nimeni nu se gandeste sa atribuie ajutoare de stat unor intreprinderi care s-au dovedit in mod net neviabile, preferand sa concentreze atribuirile catre cercetare-dezvoltare, catre promovarea unor tehnologii de varf, catre sustinerea unor proiecte de anvergura sau sprijinirea unor companii de marca, in competitia mondiala cu concurenti ajutati si ei de statele lor.
Problema este ca reglementarile europene in domeniu sunt interpretabile, iar la Bruxelles se pot gasi oricand alte interpretari decat la Bucuresti, mai ales ca, din pacate, in Romania nu prea exista tocmai sectoarele si activitatile pentru care in Uniunea Europeana se accepta ajutoare de stat.
Si baiul este ca, dimpotriva, tocmai cea mai uzitata forma de ajutor de stat din Romania - tolerarea neplatii obligatiilor financiare catre bugetele publice - nu beneficiaza de reglementari transante, neechivoce in Uniunea Europeana.
Totul se va sparge in capul Consiliului Concurentei, care nu este deloc de invidiat. Acesta se va afla la mijloc, intre, pe de o parte, guvernul roman, care ii va cere sa avizeze diferite ajutoare de stat, si, pe de alta parte, Comisia de la Bruxelles, care ii va superviza si, in ultima instanta, ii va aproba sau respinge ceea ce a avizat. Si, aflat intre ciocan si nicovala, Consiliul Concurentei nu are a se baza, din pacate pentru el, decat pe niste reglementari ambigue. Cu care, orice ar face, va iesi prost, daca asa se va dori de la Bruxelles.
Deja exista o problema incendiara care sta pe muchie de cutit. Sunt peste 100 de intreprinderi carora, cu ocazia privatizarii, generosul vanzator, adica statul roman, le-a sters datorii de zeci de mii de miliarde de lei. Aceste stergeri de datorii reprezinta fara echivoc ajutoare de stat, reclamand avizari din partea Consiliului Concurentei. Numai ca institutiile implicate in privatizari nici nu s-au gandit cumva sa se adreseze Consiliului Concurentei, iar daca acesta ar spune in momentul de fata “pas”, intreprinderile in cauza ar trebui sa dea inapoi contravaloarea ajutoarelor primite. Cine sa dea banii inapoi? Niste intreprinderi care sunt in majoritate acum in posesia unor investitori chiar din Uniunea Europeana?!
Fara exagerare, pentru a evita sa ofere vreun pretext la Bruxelles, Consiliul Concurentei ar trebui sa respinga la Bucuresti orice cerere de ajutor de stat, in afara, de pilda, a unui sprijin pentru industriile si gospodariile agricole sinistrate in urma inundatiilor din Banat. Dar aceasta ar insemna sa avizeze de fapt punerea pe butuci a unui segment care cantareste greu in sectorul real al economiei. Misiune dificila, daca nu imposibila! Greu de o parte, greu de alta! Iar daca joaca la doua capete, Consiliul Concurentei se supune oricum vulnerabilitatilor rezultand din reglementarile interpretabile.
