Europa, România şi statul de drept

Cei care au votat ,  în  mandatul  trecut şi în parlamentul   ales pe 9 decembrie 2012 , în  favoarea limitării prerogativelor puterii judecătoreşti  şi ale   Curţii Constituţionale sau au sugerat   “ domesticirea “ CSM şi ANI   vor citi, previzibil,  Raportul Comisiei Europene elaborat  în cadrul Mecanismului de cooperare  şi  de verificare  ca pe un text ce emană de la instituţie  “ înfeudată” politic şi profund partizană.  Observaţiile europene referitoare la statul de drept şi  la semnificaţia crizei din vara  anului trec  sunt , în această lectură, irelevante şi contraproductive.

Examinat în liniile sale generale, Raportul Comisiei  Europene este similar, în diagnostic şi în recomandări, celui  redactat de Comisia de la Veneţia .  Numitorul comun al celor  două texte este evident- preocuparea pentru  menţinerea standardului general asociabil  domniei legii. Ţintele  alese de Raport sunt previzibile şi sunt exact cele în jurul cărora  s-au desfăşurat cele mai recente controverse. Votul dat de camere în chestiunea imunităţii sau iniţiativele vizând subminarea independenţei judecătoreşti sunt doar două dintre elementele de plasat în acest context. O menţiune specială merită  comentariul Comisiei pe marginea recentei numiri în funcţia de Avocat al  Poporului:în absenţa unui consens la momentul desemnării, datoria noului titular al poziţiei evocate este aceea de –şi demonstra independenţa.

Semnificativă este ponderea pe care o deţine, în ecuaţia analizei, raportarea la garanţiile destinate să protejeze justiţia  şi justiţia constituţională. Invitaţia la adresa CNA de a –şi exercita prerogativele în direcţia ocrotirii demnităţii şi dreptului la imagine al celor afectaţi de  campaniile de presă comandate politic sunt o indicaţie a faptului că suveranitatea ilimitată a mediei în România este socotită de Comisia Europeană ca incompatibilă cu  spiritul  moderaţiei   şi al constituţionalismului. Departe de a fi o formă de apel la cenzură, observaţia europeană este parte din efortul de a  încadra peisajul audio-vizual de la noi în parametrii democraţiei şi al respectării demnităţii umane. Ceea ce poate echivala cu  o autentică contestare a suveranităţii trusturilor de presă şi a  imunităţii / impunităţii lor. În această direcţie a  încurajării  asanării vieţii publice,  recursul la ANI şi la respectarea poziţiei ei este firesc, după cum este firească este şi  opoziţia faţă  de  tentativele de a  submina acest mecanism instituit legal.

În fine, Raportul Comisiei Europene poate fi o lectură utilă în circumstanţele  (sugeratei) revizuiri a constituţiei României. Comisia reafirmă, în  analiza ei,  criteriile minimale pe care politicienii  români par să  le ignore, deliberat. Amendarea unei constituţii nu este o operaţiune conjuncturală, iar dezbaterea  asupra textelor  destinate adoptării se cere a fi autentică şi cât mai largă cu putinţă. Unilateralismul constituţional este primejdios prin   neglijarea   compromisului  şi dialogului.

În măsura în care va fi acceptat ca punct de plecare al unor evoluţii instituţionale viitoare, Raportul Comisiei Europene are calitatea de a oferi reperele ce pot ghida elita  autohtonă în   formularea unor soluţii raţionale.   Căci apartenenţa la  Uniunea Europeană nu este doar  un angajament economic- ea este, înainte de toate, o asumare a valorilor  democraţiei constituţionale şi domniei legii.