De același autor
O dată constituită, noua majoritate din Camere, reconfirmată şi extinsă numeric, pare să fie hotărâtă, mai mult ca oricând, să ducă la îndeplinire planurile ce vizează modificarea regimului constituţional. Este vorba, însă, de o tentativă care nu se va realiza pe calea, complexă şi delicată mediatic, a revizuirii legiii fundamentale, ci pe aceea, rapidă şi lesnicioasă, a amendării unor legi esenţiale pentru funcţionarea democraţiei constituţionale.
Recentele iniţiative destinate să schimbe cadrul juridic de protecţie al parlamentarilor sunt semnificative pentru tendinţa de a se opune încercării justiţiei de a pune în aplicare principiul egalităţii în faţa legii. Miza dezbaterilor care se anunţă nu este una inocentă- finalitatea noii abordări juridice este dublă. Pe de o parte, de a face virtualmente imposibilă avizarea de către parlament a măsurilor procesuale prevăzute în constituţie, prin introducerea unor obligaţii de probaţiune dificil de realizat şi dăunătoare cercetării penale. Pe de altă parte, a trimite un semnal de intimidare către judecători şi procurori, prin intermediul sesizării CSM în ipoteza unui vot negativ al camerelor.
Coroborate, noile direcţii au un numitor comun- constituirea unui set de privilegii în beneficiul reprezentanţilor şi uzurparea rolului magistraţilor. În măsura în care vor fi adoptate şi vor fi declarate constituţionale, aceste noi prevederi vor ridica camerele la poziţia de instanţe în faţa cărora magistraţii sunt obligaţi să aducă probe relevante, sub sancţiunea periclitării propriei lor cariere.
Efectul secundar al acestui nou tip de reglementare ar fi dublu. O dată cu codificarea lui, egalitatea în faţa legii ar fi suspendată, apărând o categorie de cetăţeni ce sunt investiţi cu un regim de protecţie ce echivalează cu privilegiul. Separaţia şi echilibrul puterilor în stat ar înceta, de facto, să mai fie o valoare constituţională, de vreme ce parlamentarii ar prelua funcţiuni de investigare şi de judecată ce nu le sunt fireşti, într-un stat al democraţiei constituţionale.
Perspectiva amendării statutului parlamentarilor închide un cerc al evoluţiiilor constituţionale. Combinaţia dintre un guvern ce legiferează prin ordonanţe de urgenţă şi o magistratură subminată de iniţiativa camerelor şi paralizată de blocajul survenit la nivelul CSM este de natură să genereze îngrijorări legitime. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, dincolo de majorităţile pasagere, se situează principiile ce menţin arhitectura libertăţii. Voinţa parlamentară nu poate fi omnipotentă. Deasupra Parlamentului se află, invariabil, exigenţele constituţionalismului.
