Institutul Cultural Român şi planul cincinal

Ioan Stanomir 02.02.2013

De același autor

Nimic mai reconfortant decât spectacolul unei instituţii publice care  aplică, sistematic, programe destinate promovării valorilor autentice ale naţiunii noastre. Nimic mai înălţător şi emoţionant decât imaginea unui conducător de  instituţie care posedă viziunea  şi darul de a comunica, precis şi eficient, cu cei din jurul său. Nimic mai generator de optimism decât naşterea unei  noi politici culturale, ce slujeşte, în fine, nu doar unei clici de impostori, ci României şi poporului ei.

Acest inceput de articol mi-a fost sugerat de veştile bune sosite  de la Institutul Cultural Român.  Pagina electronică a ICR  oferă accesul nemediat la procesul de  creaţie şi edificare instituţională gestionat de domnul Andrei Marga. Ieşind din tăcerea auto-impusă,  preşedintele ICR a răspuns, în fine, criticilor săi. Pertinentă şi echilibrată, replica ICR a clarificat chestiunile pe care detractorii anti-patriotici le evocau, obsesiv. Cei care acuză sunt, în fapt, aceiaşi indivizi ce au  parazitat ICR în anii  întunecaţi ai administraţiei trecute.

Pe acest drum  luminos al despărţirii de  ereziile cosmopolite şi anti- naţionale,  apariţia cărţii semnate de  însuşi Andrei Marga, “ Cultură, democraţie, modernizare” este un reper  de neocolit. Domnul Andrei Marga oferă şi cheia de lectură adecvată cu care putem citi acest volum. Departe de a fi semnul  narcisismului intelectual,  cartea domniei sale este un  modest ghid  hermeneutic cu care angajaţii şi partenerii ICR vor putea, de acum înainte, să se descurce în labirintul  de întrebări şi de dileme al activităţii lor.  Interpretarea misiunii lor este dată chiar de preşedintele ICR- iată o inovaţie salutară.  Ar fi util ca ediţii revizuite şi adaptate ale volumului să fie publicate cât se poate de des.

Un al doilea semn încurajator de planificare intelectuală pe durată medie şi lungă este publicarea, pe acelaşi site al ICR, a directivelor adresate Institutelor culturale din străinătate. Centralizare, unitate de acţiune, patriotism- iată cuvintele cheie din expunerea de motive ce însoţeşte documentul. Prin tonul şi energia care emană din paginile ei, directiva preşedintelui ICR are  anvergura unui plan cultural cincinal. Epoca experimentelor elitiste a trecut.  Cultura naţională îşi intră în drepturi, apărată  fiind de adversarii ei externi. Acţiunile ICR sunt urmarea  naturală a nemulţumirii resimţite de societate faţă de proiectul  nociv al vechii conduceri. “Prin acțiunile pe care le întreprinde, Institutul Cultural Român se află la acest început de an într-un intens și necesar proces de recredibilizare, după o perioadă în care criticile la adresa stării și a conducerii ICR în anii 2008-2012 s-au extins în societate. Acest efort de recâștigare a credibilității pe plan internațional și a încrederii în adevărata misiune pe care această instituție publică a statului român trebuie să o înfăptuiască pentru promovarea culturii române impune dezvoltarea pe termen lung a unor proiecte-cadru solide, menite să creeze prestigiu și o vizibilitate autentică a culturii române în străinătate. “

O dată enunţat  contextul naţional în care acţiunea ICR se situează, priorităţile  formulate traduc reorientarea ICR.  Identitatea  României devine preocuparea în jurul căreia se va organiza efortul prodigios de popularizare a moştenirii naţiunii noastre.   De la  daci, ( cei care aduc în actualitate  miraculoasele lor comori ) până  la  ortodoxia “ latină”, întreg repertoriul cultural  ce defineşte România europeană este îmbrăţişat. Indicaţiile ICR către institutele din străinătate creează emulaţia necesară marilor succese de diplomaţie intelectuală şi culturală.

România participă, în fine, la dezbaterea de idei purtată pe marginea crizei economice mondiale. ICR  creionează un  program - serie de conferințe „Criza 2008-2012. Răspunsurile României”, proiect realizat de Direcția Promovarea Creației, cu sprijinul Direcției Reprezentanțe în Străinătate, în cooperare cu institute de cercetare economică și socială și universități”. Practica de succes a României  în combaterea  recesiunii  globale este transferată în expertiza pe  care şi  alte  naţiuni o pot utiliza.  Comemorarea aderării la Uniunea Europeană va fi semnalată, inspirat, prin  organizarea unei expoziții itinerante de fotografie “România la 7 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, însoțită de expuneri”.

Totul merge spre bine în cea mai  organizată dintre instituţiile culturale din România.  Planificarea culturală încetează sa mai fie o ficţiune. Ea este realitatea ce poate  fi punctul de plecare al unei activităţi solide şi de durată.  Planul cincinal al Institutului Cultural Român este  o cărămidă la temelia viitorului decent şi demn al patriei noastre.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22