Înviere şi libertate

Departe de vuietul monden şi de zarva mediatică, departe de cuvintele mari şi zornăitoare pe care politicienii le rostesc, ritualic, ca un semn al credinţei lor calpe, departe de regia elaborată a slujbelor pe malul mării,departe de toate acestea, se află amintirea altor Învieri şi memoria înfruntării pe care libertatea şi credinţa au purtat-o cu tirania, în clipele în care nimeni nu mai credea în posibilitatea rezistenţei, în anii în care oamenii de bună credinţă acceptau dictatura ca pe ordinea naturală a lucrurilor, în deceniile în care progresul şi raţiunea erau invocate pentru ca, în numele lor, duşmanii poporului să fie identificaţi şi lichidaţi.

Ioan Stanomir 19.04.2014

De același autor

Şi poate că adevărata Înviere este aceea a singurătaţii şi morţii, acea Înviere pe care au intâmpinat-o, în celule şi în tortură, în foame şi în strânsoare carcerală, Vladimir Ghika şi Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi Dinu Brătianu, episcopii Bisericii Române Unite cu Roma. Moartea lor nu a avut nimic teatral şi butaforic, a fost semnul viu că libertatea nu se poate tranzacţiona şi lichida, iar creştinismul este cărămida pe care se ridică devotamentul faţă de demnitatea umană.

Sclavia în care statul ne încătuşează, teroarea în care puterea arbitrară ne ţine prizonieri, minciuna şi delaţiunea, comfortul înşelător al pactizării cu răul şi instrumentele sale,iluzia vană că o capitulare imundă va salva vieţi, prin abandonarea onoarei, toate acestea nu au fost abstracţiuni, ci vămile prin care a fost silită să treacă o întreagă umanitate.

Credinţa care ne poate întări este această credinţă discretă, lipsită de ostentaţie, eliberată de povara fanatismului orb. Solidaritatea şi curajul pot fi reînvăţate, tenace,spre a contrapune delirului cleptocratic modestia lucrului bine făcut.Ispitelor şi cântecelor de sirenă le opunem, în ceasuri de îndoială, veneraţia noastră faţă de umbrele celor care au crezut, au luptat şi au înviat, înaintea noastră. Din speranţa lor de atunci ne hrănim propria noastră speranţă, la fel cum lumina trece din lumânare în lumânare,fără oprelişte şi fără ezitare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22