Scurt tratat despre mutilarea unei instituţii sau Institutul Cultural Român sub mandatul domnului Andrei Marga

Instalarea domnului Andrei Marga la conducerea ICR, după ce în prealabil politicienii USL au  schimbat legea de organizare, prin intermediul unei Ordonanţe de urgenţă, a marcat debutul uneia dintre cele mai spectaculoase involuţii dintre cele pe care le-a cunoscut România după decembrie 1989. Într- o ţară obişnuită cu legea implacabilă a discontinuităţii şi amneziei programatice,  ICR-ul administrat de  Andrei Marga a urmat  un parcurs care a şocat prin rapiditatea şi profunzimea şi brutalitatea schimbărilor. În numai câteva luni, noul management de la ICR a reuşit să elimine în totalitate orice memorie a bunelor practici pe care acest organism  şi le dezvoltase în  anii din urmă. În numele unei ambiţii prometeice, domnul  Andrei Marga şi-a propus  un obiectiv îndrăzneţ, acela de a şterge punţile de comunicare cu trecutul demonizat al ICR de dinainte de numirea domniei sale.  O politică de damnatio memoriae a lovit ICR. De aici, evident şi nevoia de a impune proceduri şi valori care să le înlocuiască pe cele precedente.

Strategia  noului ICR al domnului Andrei Marga poate fi rezumată prin apelul la două instrumente, discursive şi organizaţionale-  condamnarea, în bloc ,a “ moştenirii “ preluate, pe de o parte, oficializarea unui autoritarism administrativ, pe de altă parte.  În noua filosofie de guvernare a domnului Andrei Marga, cele două abordări sunt complementare, de vreme  ce delegitimarea eforturilor anterioare este justificarea plauzibilă a brutalităţii   cu care domnia sa solicită aplicarea propriei sale voinţe.

Ţinta acestui program de tăgăduire a oricăror merite sunt toţi cei asociaţi, de o manieră sau alta, cu ICR-ul prezidat de H. R. Patapievici. Într-una  dintre recentele declaraţii publice ale sale, domnul Andrei Marga condamna,  fără echivoc, gestiunea culturală de la ICR  Paris, punând-o sub semnul incompetenţei şi oferind,prin contrast, imaginea revigorantă a noii echipe  promovate de domnia sa. Sagacitatea cu care preşedintele ICR îşi atacă foştii colegi nu este intâmplătoare- cei  revocaţi din funcţie au păcatul  participării la un proiect cultural “ anti-naţional” şi cosmopolit. În plus, înlăturarea lor permite intrarea în scenă  a personalităţilor girate de  Andrei Marga, intelectual şi politic.

Aşa cum protestele generate de  concursurile organizate pentru posturile de referenţi  la  Institutele Culturale din străinătate au probat-o,  procedurile aplicate de către noul ICR se definesc prin chiar încălcarea procedurilor anunţate , anterior. Ceea ce şochează, în cazul acestui episod, dar nu numai, este seninătatea cu care managementul ICR decide să ignore orice cerinţă de transparenţă şi  predictibilitate instituţională. Totul se realizează ca şi cum  mediul public ce înconjoară ICR nu are nici o  relevanţă- pornind de la premiza , corectă, a sprijinului politic de care beneficiază, domnul Andrei Marga a hotărât să trateze pe toţi criticii săi cu indiferenţă suverană.

Maniera în care au fost scoase posturile la concurs,  fără ca finanţarea acestora să fie cu adevărat asigurată, este parte  din efortul mai larg de refondare a ICR pe temelii şubrede şi problematice. Faptul că, la Iaşi, filiala ICR şi are sediul oferit de Uniunea Scriitorilor nu este întâmplător.  După cum nu este un accident   faptul că  nimeni de la USR Iaşi nu poate da informaţii privitoare la modul în care vor fi acoperite cheltuielile. În fapt, ceea  ce contează  pentru domnul Andrei Marga nu este apariţia unei structuri viabile, ci consolidarea unui cadru destinat  să  cimenteze legătura cu Uniunea Scriitorilor, în vederea  recâştigării credibilităţii minate de recentele controverse.

Şi dacă la Iaşi totul este, spre a –l relua de Cassian Maria Spiridon, doar o “ abstracţiune”, la Târgu Jiu   numirea lui Ion Deaconescu la conducerea ICR-ului local este omagiul adus unei venerabile  personalităţi, trimise  de către România lui  Nicolae Ceauşescu la Paris, spre a încerca scoaterea lui Emil Cioran de sub influenţa  emigraţiei  “ reacţionare” .

Remarcabil şi susţinut, efortul domnului Andrei Marga a fost unul de succes. Obiectivul este atins. Domnia sa a dovedit că scenariul românesc al distrugerii instituţionale  este realizabil cu eficienţă occidentală.   În câteva luni,  ICR a fost domesticit. Indezirabilii au fost sau eliminaţi sau reduşi la tăcere.  Misiunea din trecut a ICR a fost regândită. Vechile iniţiative ale ICR au fost, la rându-le , abandonate, cu riscul compromiterii relaţiilor cu partenerii externi sau cu segmentele profesionale  autotohtone. Noi alianţe au fost imaginate, spre a  înlocui ceea ce s-a înlăturat.  Recrutările   de personal sunt realizate  în deplinul respect al regulilor ce au  la bază voinţa necontestată a preşedintelui ICR. Ceea ce părea dificil de  anticipat este realitatea cotidiană  de acum. Prin aplicarea scurtului  său tratat de mutilare/transformare instituţională, domnul Andrei Marga a  ridicat, sub ochii noştri,un nou ICR, menit să dureze atâta vreme cât sponsorii săi politici îi vor acorda încrederea lor.