Cheia e la Victor Ponta

Ioana Ene 09.03.2013

De același autor

Este adevarat ca Victor Ponta si-a flexibilizat tonul in chestiunea Schengen, dupa cum remarca insusi Traian Basescu. Si nu este vorba doar despre renuntarea la solicitarea de punere pe agenda Consiliului JAI a aderarii Romaniei.

Flexibilizarea s-a manifestat si prin recomandarea adresata ministrilor sa aiba un ton mai moderat atunci cand abordeaza astfel de teme.

Asa cum a fost bine calculat atacul nationalist, pentru care a fost trimis la inaintare Titus Corlatean, bine calculat a fost si pasul inapoi. Efectul intern a fost obtinut, iar premierul a simtit ca era momentul sa isi dea jos basca si sa imbrace sacoul pentru vizite la Bruxelles.

Dar, pe fond, nu exista nicio schimbare in atitudinea premierului.

"Nu mai luam in calcul un termen (pentru aderarea la Schengen), este vorba in final de un lucru care nu mai depinde de Romania", a declarat Victor Ponta la B1.

Ce ne-a spus, de fapt, domnia sa? Da, nu mai e cazul sa ne ratoim, vom vorbi frumos, dar nimic din ceea ce ne cereti nu avem de gand sa facem si vom astepta momentul propice pentru a ne strecura totusi in Schengen oportunist, asa cum am intrat, de fapt, si in UE, tot fara a indeplini criteriile. Pe fond, ramanem la optiunea "ori ne primiti asa cum suntem, ori nu intram".

Daca pozitia lui Victor Ponta s-ar fi flexibilizat cu adevarat, am fi auzit cum isi propune prim - ministrul sa raspunda solicitarilor si temerilor mai mult decat explicit formulate de Gemania, Finlanda si Olanda. Adica nerespectarea statului de drept si coruptie.

Eu cred, si am mai spus-o, ca premierul chiar si-ar dori sa-si poata agata la rever multravnita medalie Schengen. A deveni premierul care a dus Romania in Schengen ar fi pentru Victor Ponta un atu electoral zdrobitor si o consolidare extrem de importanta a pozitiei sale internationale. Nu cred ca Victor Ponta se innebuneste de placere sa tot schimbe basca si sacoul, subminandu-si in fiecare clipa credibilitatea.

Dar pentru a indeplini conditiile Germaniei, adica pentru a indeplini criteriile statului de drept, Victor Ponta ar trebui sa aiba un control cu mult mai bun asupra USL. Premierul stie foarte bine ca si sa vrea nu il poate demite pe Relu Fenechiu fara sa rupa USL.

Stie ca nu are cum sa scoata de sub pixul d-nei Pivniceru alte propuneri de procurori sefi decat cele cu aviz de la Intact, asa ca procurorii, conform criteriilor europene, nu pot fi propusi decat de un ministru al Justitiei conform criteriilor europene.

Stie bine ca pe social democrati reusise sa-i convinga sa voteze un statut al parlamentarilor intr-o forma decenta, insa nu a reusit sa infranga cerbicia liberalilor. Dar la fel de bine ar trebui sa stie ca nu mai are foarte mult timp, ca limbajul dublu pe care il incearca este ca o funie care se apropie de par.

Nu poate tine la infinit nici in plan intern, nici la Bruxelles. Deja acelasi tari care nu ne vor in Schengen propun ca tarile care incalca statul de drept sa ramana automat fara fonduri europene. Vorba consilierului prezidential Cristian Diaconescu: sa nu le testam europenilor imaginatia.

Pana la urma, cheia este la Victor Ponta. Daca va gasi curajul si mai ales resursele unei despinderi care sa-l propulseze cu adevarat in liga mare a politicii, are toate sansele sa ramana in istorie drept premierul care a reusit sa mentina Romania pe orbita europeana atunci cand riscul derapajul major parea iminent.

Daca nu are forta pentru o astfel de miscare, ar putea ramane premierul care a gestionat deculparea Romaniei de UE si reatasarea de spatiul exsovietic.

Articol publicat si pe ziare.com.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22