De același autor
O tara mica, cu o populatie sub aceea a Bucurestiului, despre care se vorbeste destul de putin in afara circuitelor turistice, a dat un mare exemplu unui vecin membru UE, plin de ifose, dar lipsit de reactie.
Muntenegrenii, de la autoritati la oameni simpli, au reactionat exemplar in cazul accidentului de autocar in care au murit 18 romani. Cine se uita la locul tragediei socoteste un miracol ca majoritatea pasagerilor autocarului a supravietuit. Un miracol infaptuit in mare masura de echipele de salvare muntenegrene care au reusit imposibilul.
Un autentic lant uman, alcatuit din jandarmi, dar si din civili, a carat targile cu o viteza uimitoare si intr-o organizare pe care la romani arareori o vedem chiar in cazul operatiunilor militare. Concomitent, la spitale se formau cozi pentru donarea de sange. O solidaritate umana absolut impresionanta.
Ma intreb si eu, la noi cati puneau mana sa ajute si cati se uitau de margine si eventual dadeau indicatii pretioase, atenti sa nu le ajunga vreun strop de sange pe haine? Cati intrau in prapastie si cati filmau cu telefonul mobil ca sa ajunga apoi vedete TV?
Sunt lucruri care tin probabil si de educatie si de mentalitate, dar si de psihologia unui popor trecut recent printr-o perioada zbuciumata, prin durere si moarte. Experienta i-a calit si, in loc sa-i inraiasca, i-a umanizat.
La nivelul demnitarilor, in timp ce premierul nostru juca baschet si ministrul de Externe fotbal, ai lor erau deja mobilizati la locul tragediei. Mai multi ministri muntenegreni in frunte cu premierul s-au implicat direct in operatiunile de salvare, in organizarea asistentei sanitare, in operatiunile de identificare.
Premierul Victor Ponta considera ca este victima unui atac nedrept al presei cand i s-a reprosat lipsa de reactie si se apara cu faptul ca a aflat abia dupa cinci ore de producerea accidentului, de la Raed Arafat. Daca este adevarat, premierul ar trebui sa fie furibund nu impotriva presei, ci a subordonatilor sai.
Cand ambasadorul Romaniei in Muntenegru a fost informat la cateva minute dupa accident de politia muntenegreana, cand patronul firmei de transport care detinea autocarul a informat in mai putin de o ora Ministerul de Externe, cum este posibil ca nimeni sa nu fi socotit necesar ca vreme de cinci ore sa-i spuna si premierului si singurul care s-a gandit la acest lucru in cele din urma a fost un secretar de stat din Ministerul Sanatatii?
Decuplarea aceasta de la actualitate a premierului, repet, daca nu este vorba de o minciuna gogonata, este de-a dreptul periculoasa. Ce stie premierul? Cine se simte obligat sa-i spuna ceva? Ce protocoale de urgenta exista la nivelul Guvernului? Ce tara e aceea in care premierul afla ultimul ce se intampla? O tara grav disfunctionala.
Lectia muntenegreana, de la omul de pe strada la premier, ar trebui sa ne puna pe ganduri si sa ne rusineze, pentru ca ea pune reflectorul pe imensele noastre probleme de organizare si mentalitate.
Articol publicat si pe site-ul ziare.com.
