Fascinanta duplicitate a lui Victor Ponta

Ioana Ene 19.09.2012

De același autor

Marturisesc ca uneori sunt fascinata de Victor Ponta. Inca nu am vazut un politician roman care sa foloseasca cu atat de multa seninatate si usurinta discursul dublu, cel de uz intern si cel pentru export.

Inca nu am vazut om care sa se dedubleze cu atat de multa usurinta: in tara urmasul demn al lui Ion Iliescu, in Europa pe post de premier calm si intelept.

Iar interviul acordat ziarului francez Le Monde este o mostra concentrata si cat se poate de edificatoare.

De-abia spusese Victor Ponta in tara ca Traian Basescu va ramane dusmanul sau pana la sfarsitul mandatului. Pentru francezi livreaza o cu totul alta versiune: "Aceasta afacere nu este insa una in alb si negru, nu exista un inocent si un vinovat, a fost o batalie sangeroasa. Interesele tarii trebuie insa sa primeze, iar in cele din urma, eu am fost cel care am decis sa normalizez situatia cu presedintele, eu am hotarat sa pun capat luptei politice. (...)voi da mai putina atentie sfarsitului mandatului presedintelui Basescu. El isi termina cariera politica, eu de-abia mi-o incep pe a mea". Eu nu prea vad normalizarea, dar intentia e buna, desigur.

In tara, Victor Ponta considera ca referendumul a fost o actiune politica normala si corecta, zadarnicita doar de interventia strainatatii basiste, ca suntem cam ca in Libia.

Pentru export, niste dubii si un regret dau foarte bine: "Bineinteles ca am regrete. Am fi putut actiona altfel si trag deci atat invataminte pozitive, cat si negative de pe urma acestei situatii. (...)Am actionat conform culturii noastre politice si normelor noastre in vigoare.

Evident ca agresivitatea luptelor noastre politice a surprins Comisia si pe europeni, in general. Pe de alta parte, participarea si rezultatul referendumului ma fac sa spun ca poate am actionat de o maniera impetuoasa si grabita, dar care raspundea asteptarilor populatiei"".

Nu cred ca dl. Ponta manifesta o asemenea ruptura din cauza vreunei boli. Ceea ce incearca domnia sa este o imposibila echilibristica intre interese politice contrare. In tara are interesul sa capteze electoratul antiBasescu, pe care sa-l capitalizeze si sa-l tina cald, inclusiv printr-un mesaj nationalist agresiv si printr-o atitudine radicala.

In Europa, Victor Ponta incearca sa-si construiasca imaginea necesara pentru a nu deveni non-grata in perspectiva unui nou mandat de premier la care, cel mai probabil, viseaza. Peste granita sau in mesajele de export e conciliant, adeptul coabitarii institutionale, are dubii, are tuse de intelepciune si nu manifesta strop de agresivitate.

Ambele strategii pot fi corecte, dar nu concomitent. Isi imagineaza cumva dl. Ponta ca in tara nu sunt citite declaratiile impaciuitoare pentru export? Sau ca la Bruxelles si Washington nu se aud sarjele sale nationaliste si radicale? Nu tine.

Singurul lucru pe care il reuseste cu adevarat Victor Ponta este sa devina total necredibil si intr-o parte si in cealalta. Unii nu inteleg de ce Victor Ponta devine atat de emolient cum da cu ochii de un vorbitor de alta limba decat romana, iar ceilalti nu inteleg cum de s-a ajuns unde s-a ajuns daca Victor Ponta este un european fin, 100% dedicat statului de drept.

Doar in chestiunea plagiatului, Victor Ponta este constant, oriunde vorbeste: "E o minciuna si acest lucru a fost unul dintre marile conflicte politice cu presedintele. Comisia de etica a spus ca, potrivit criteriilor din 1999, teza mea era conforma. Problema este insa ca si cu notele date masinilor: normele de securitate din 2012 nu sunt la fel cu cele din 1999", sustine Victor Ponta in Le Monde.

Problema este ca doi profesori de drept international tocmai din Franta, unul de la Strasbourg, celalalt de la Sorbona, au stabilit ca teza de doctorat a d-lui Ponta este "un plagiat vadit". Oare pe cine va crede Le Monde si publicul sau?

Dar, pana la urma, plagiatul si raportarea la el sunt cheile personalitatii lui Victor Ponta. Si cu aceste chei va fi el citit.

Articol publicat si pe site-ul ziare.com.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22