De același autor
Pe mine Traian Ungureanu nu ma poate dezamagi pentru ca nu m-a amagit niciodata, nici macar in vremurile lui cele mai glorioase, de victima perfecta. Daca ar fi ramas un cronicar sportiv inspirat, s-ar fi mentinut in limitele competentei sale, vorba unei colege.
La fel de adevarat ca in politica romaneasca mai toata lumea tinde spre limitele incompetentei si ale imoralitatii, asa ca, de fapt, dl. Traian Ungureanu probabil si-a gasit locul cel mai bun, s-a integrat perfect.
Domnia sa nu este asadar un urechist, dupa cum ii persifleaza pe reformistii din PDL. Este un profesionist al oportunismului.
Ochiul sau vigilent a gasit dusmanul si acum il executa fara mila: "Trebuie sa recunosc: USL a procedat miseleste. A atacat exact in momentul in care o parte a reformistilor de azi erau in vacanta, ori asta nu se face. Dar dumneavoastra (Vasile Blaga - n.red.) erati la post si ati salvat comunitate cu comunitate, legea si speranta in Romania. (...)
Cine mai vine dupa Basescu in PDL la reformisti? Messi, Obama, Sofia Vicoveanca?. Nimeni nu a indraznit sa foloseasca in acest fel numele si reputatia presedintelui Romaniei. Pe Traian Basescu il meriti, nu il convoci. Daca vor continua asa, cei ce isi spun reformisti vor deveni urechisti", a declarat Traian Ungureanu la lansarea candidaturii lui Vasile Blaga.
Da, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, reformistii au vandut partidul si tara dusmanului, s-au prajit pe plaje exotice in timp ce Vasile Blaga lupta ca la Rovine pe frontul referendumului de demitere!
Ochiului vigilent al lui TRU nu-i pot scapa decat detalii nesemnificative, desigur. De exemplu, ca "reformistii urechisti", in frunte cu Monica Macovei, au fost pe toate scenele tuturor mitingurilor impotriva demiterii presedintelui, din toata tara. Si nu pe post de comedianti ratati sau DJ politici, ci pe post de personalitati cu credibilitate si substanta.
Sau detaliul, mai recent, ce-i drept, ca singura voce din PDL care a luat ferm atitudine impotriva "mineriadei robelor" de la CSM, a fost "urechistul" Cristian Preda.
Alte detalii nesemnificative care i-au scapat lui TRU, altfel intransigent si scrofulos la datorie, nimic de zis, au fost pesedizarea, fesenizarea si clientelizarea PDL. Erau racile pe care le infiera neobosit la alte partide pana sa devina europarlamentar PDL, moment din care numai "reformistii urechisti" au ramas sa lupte cu mizeria din curtea democrat liberalilor, in huiduielile profesionistilor.
I-a scapat d-lui Traian Ungureanu, din greseala se-ntelege, si blatul din campania trecuta, cand parea ca PDL a depus armele "comunitate cu comunitate". I-a scapat si blatul care continua, cu un PDL care face o opozitie mai slaba decat PP-DD. Detalii, desigur, TRU nu isi pierde vremea cu ele. Probabil ca e prea ocupat cu politica europeana, prea implicat in proiecte la Parlamentul European.
Ocupat prin telepatie probabil, pentru ca spre deosebire de "urechista" Monica Macovei, cel mai eficient raportor european, dl. Traian Ungureanu are un loc de frunte doar pe lista chiulangiilor. Nu prea da prin PE, anul trecut a lipsit cu lunile. Dar domnia sa e atat de profesionist incat poate si de la distanta.
Si mai am o nelamurire. Eu ma gandeam ca pentru tabara Blaga amenintarea cea mare ar trebui sa fie Elena Udrea, sustinuta puternic de presedinte. Nu l-am auzit insa pe TRU rostind macar o silaba impotriva Elenei Udrea, asa ca intr-o campanie indarjita.
Inteleg ca d-na Udrea ii e pe plac d-lui Traian Ungureanu. E profesionista si Elena Udrea. Doar urechistii il enerveaza.
Traian Ungureanu este prototipul oportunistului fara principii si caracter, al omului care isi cauta un tatuc langa care sa se simta bine si caruia ii ridica osanale dintre cele mai desantate, al omului care tradeaza pe oricine si orice pentru un pret corect. Asa ca, da, nu ma surprinde ca ii detesta pe reformisti. Ei reprezinta tot ce el nu va fi vreodata, dar i-a placut sa lase impresia ca este.
Articol publicat pe site-ul ziare.com.