Era mai bine...

Ion Vianu 05.03.2013

De același autor

Am luat din trecutul comunist cinismul și individualismul barbar; din Occident, lăcomia speculativă. Rezultatul: un sfert de secol irosit.

„Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu!“ Această propoziție ne urmărește obsesiv, nu de azi-de ieri..., din primele momente ale veleitarei restaurații pe care o trăim, în curând de un sfert de veac. Este, din păcate, o exclamație a celor mai obi­diți, a celor care „la ziua cea de mâine abia cu­ge­tă“. Cei pentru care li­ber­tatea – marele argument care invalidează orice ab­solutism, orice dictatură – este un lux de negândit. Dar și pentru cei, poate și mai numeroși, care au nos­talgia unei so­cietăți în care răspunderea personală era redusă la minimum, în care ți se spunea în orice moment ce trebuia și ce nu tre­buia să faci.

Este inutil să evoci în fața acestor nos­talgici, prea numeroși pentru a trece peste greul lor suspin, privațiile la care erau supuși românii: alimentarele goale cu ki­lometri de borcane de castraveți murați, măcelăriile pustii, cartelele, frigul, în­tu­nericul... „ginitorii“. Se pare că obligația de memorie nu joacă în toate direcțiile. Și oricât de absurdă este comparația, rămâne din ea un adevăr de necontestat: corupția acelor vremuri era artizanală, la o scară mult mai mică decât azi. Asta pe de o par­te; pe de alta, bogăția (și îmbogățirea) erau mai puțin vizibile, se ascundeau. Nu numai că scara corupției este alta, dar lip­sa de rușine a atins proporții nebănuite..., există un factor psihologic hotărâtor: com­parația. Etalarea bogăției este insu­por­ta­bi­lă, în cadrul sărăciei generale.

Din 1989 încoace, de când lenta dără­pă­na­re a lagărului socialist s-a prefăcut în pră­bușire, am tot sperat că ne vom „occi­den­taliza“. Cu uimire asistăm la un proces pe care nu am știut să-l prevedem: Occi­den­tul se orientalizează! Occidentul de altă­dată, cu etica muncii, cu perfecționismul pe care i-l știam, cu onestitatea, cert nu fără lacune, devine tot mai hedonist și co­rupt. Trăiește pe datorie, în stil mare, de­vine necompetitiv, se vinde pe ieftin emi­rilor arabi și comercianților chinezi.

În anii ’70, în lumea co­mu­nistă, ca și în lumea ca­pi­ta­listă, se vorbea despre con­vergența celor două sis­te­me. Erau calcule tene­broa­se; într-un măreț joc de Go, cele două sisteme în­cercau să se înghită re­ci­proc. Vestul conta pe epui­zarea Estului prin cursa înarmărilor; Estul spera că renta socială oferită de Occident va duce la ruina sistemului capitalist. Acum începe să se vadă că ambele tabere au avut câștig de ca­uză: întâi a căzut la­gărul socialist, inca­pabil să susțină chel­tuielile înarmării, ne­recuperând îna­po­ie­rea tehnologică, dife­rența de cultură teh­nică și men­talitatea sclavagistă. Acum vine rândul Occi­den­tu­lui să plătească um­brela socială prea gene­roasă pe care a des­chis-o asupra capetelor fericiților cetățeni ai societății abundenței. Cât de jos va co­borî nu se știe.

 

La orizont, țări cu regimuri sociale atât de diverse precum China și India au pers­pectiva de-a trece în plutonul de frunte al economiei mondiale; cu condiția să nu cheltuiască mai mult decât le dă mâna.

Convergența capitalismului și a so­cialis­mului s-a realizat... în decadență. Din punct de vedere moral, virtuțile eticii ca­pitaliste contează tot mai puțin, se di­lu­ează în corupție (în grade diferite în di­versele țări, e un proces îndelungat). În Est, corupția enormă (poate cu unele ex­cepții) provine din trei factori: influența liberalismului sălbatic din Vest; lipsa is­torică a unei etici „protestante“ a muncii; mentalitatea comunistă: „una vorbim, al­ta ne înțelegem“. Ce putea fi mai ipocrit decât afirmarea idealului comunist în con­dițiile unui cinism real absolut? În țara lui Cațavencu, acest contrast a mers dincolo de orice închipuire.

Iată cum se explică starea actuală a țării noa­stre! Am luat din trecutul comunist ci­nismul și individualismul barbar; din Oc­cident, lăcomia speculativă. Rezultatul: un sfert de secol irosit. Trecem prin cea mai sterilă perioadă din istoria modernă a României. Ne-am epuizat energiile, am trimis peste granițe mulți oameni de va­loare. Egoismul este simbolizat de enor­mele locuințe de prost gust ale bogătașilor și de dezinteresul marcat pentru domeniul public (transporturi, spitale, școli). Egois­mul feroce și mizeria fac casă bună. To­tuși, profitorii ar trebui să știe că ucid gă­ina cu ouă de aur: curând nu vor mai avea de la cine să stoarcă, murind ei înșiși de inaniție.

Există speranța în justiție. Dar, de la ins­taurarea coaliției USL, asistăm la un foc con­centrat asupra instituțiilor judiciare. Ba chiar la demolarea puterii judiciare de către molohul postcomunist.

Trebuie să socotim că am intrat într-o de­cadență ireversibilă? Un studiu publicat de banca HSBC în 2012 arată că, la orizontul 2050, România se va afla în primele cinci­zeci de economii mondiale. Cum s-ar pu­tea adeveri profeția? Cum ar putea deveni România funcțională? Altceva decât o vacă de muls pentru deținătorii succesivi ai pu­terii? Trăim într-un cerc vicios: numai po­liticienii corupți sunt „sponsorizați“. Cei cinstiți (există!), fiind incoruptibili, nu dis­pun de fonduri. Prin definiție, o propa­gandă electorală reușită se face cu bani mulți. Astfel, sistemul clientelar și corupt se autoperpetuează.

S-ar putea ieși din cercul vicios? Numai dacă ar exista o mobilizare generală în ju­rul unui grup onest și competent. Care ar fi finanțat nu de afaceriști doritori de pre­bende, ci chiar de alegători (în genul strân­gerii de fonduri pe Internet pentru Obama în 2008). Ar fi un fel de revoluție pașnică în care electoratul nu ar mai fi înșelat. Știm că acești oameni există, de pildă sem­natarii moțiunii Macovei. Foarte curând, o reformă a clasei politice va deveni impo­sibilă (îmi place să cred că momentul nu a fost deja depășit). Atunci nimeni nu va mai reuși să evite soluțiile de tip populist-demagogic.

Promovarea unei clase politice in­de­pen­dente și dedicate binelui public este unica șansă a României. Atunci nu vom auzi: „era mai bine...“, nostalgia ceaușismului este un fel de populism a posteriori.

Speranța moare ultima. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22