De același autor
Alegerile din noiembrie nu au fost doar un test al nivelului de sprijin popular de care se bucura elitele politice; au fost si un indicator al procesului de maturizare al democratiei romanesti. Desi campania, procesul electoral si eforturile prelungite de construire a coalitiei din luna decembrie sunt departe de a fi fost perfecte, natura specifica a acelei lipse de perfectiune sugereaza ca Romania este acum o democratie ajunsa la maturitate. Alegerile ne arata, astfel, ca sistemul democratic romanesc a evoluat atat de mult incat atributul de "postcomunist" a devenit redundant si unul care descrie insuficient natura sistemului politic din Romania de astazi.
Acest argument se bazeaza pe recunoasterea faptului ca toate democratiile sunt imperfecte. Totusi, democratiile care nu au ajuns la varsta maturitatii si cele mature sunt imperfecte in moduri diferite. Democratiile imature, de exemplu, au tendinta de a se caracteriza prin sisteme slabe de partide politice, in care o pleiada de partide lipsite de experienta si cu resurse insuficiente sunt in esenta incapabile de a agrega si de a articula interesele colective ale potentialilor membri.
Din contra, democratiile mature se caracterizeaza adesea prin structuri partizane lipsite de flexibilitate, in care doar cateva partide institutionalizate isi folosesc resursele organizationale vaste pentru a construi, mai degraba decat pentru a reflecta, interesele membrilor lor. Niciunul dintre cele doua tipuri de aranjamente nu este optim si ambele sisteme de partide ar beneficia de pe urma unei reforme. Cu toate acestea, natura neajunsurilor din fiecare sistem si tipurile de reforme pe care aceste neajunsuri le necesita sunt diferite in sistemele democratice lipsite de maturitate si, respectiv, in cele mature.
Aspectul remarcabil este acela ca simpla existenta a imperfectiunilor intr-un proces electoral nu indica in mod necesar ca un sistem electoral este nou sau neconsolidat. Din contra, prezenta anumitor tipuri de imperfectiuni poate fi considerata drept un semn ca o anumita democratie a devenit pe deplin consolidata. Deci, daca folosim alegerile din noiembrie drept masura in evaluarea maturitatii democratiei romanesti, atunci este nevoie sa privim dincolo de simplul fapt ca au existat probleme in recentul proces electoral si, in schimb, sa analizam ce tip de probleme au fost.
Merita sa ne concentram asupra a patru imperfectiuni specifice care au aparut in timpul recentelor alegeri. Fiecare dintre acestea reprezinta un adevarat esec al sistemului electoral romanesc actual si fiecare necesita o atentie imediata. Totusi, fiecare dintre aceste neajunsuri, de bine de rau, este caracteristica unei democratii mature.
O participare redusa
Prezenta slaba la urne a electoratului a fost destul de criticata de catre presa in ultimele saptamani si pe buna dreptate. Cu doar 7,5 milioane de voturi exprimate pe 30 noiembrie (aproximativ 40% din 18,5 milioane de cetateni cu drept de vot), este foarte dificil sa argumentezi ca rezultatele electorale reflecta vointa colectiva a poporului roman. Daca asumam faptul ca rezultatele reflecta in mod direct sentimentul popular, atunci vestile sunt destul de proaste pentru Emil Boc si guvernul sau: mai putin de 30% din electorat au sprijinit, de fapt, partidele care au constituit super coalitia guvernamentala.
Dintre numeroasele explicatii formulate pentru a motiva prezenta slaba la urne a electoratului, cateva s-au fundamentat pe ideea ca aceasta ar fi o consecinta a imaturitatii democratiei romanesti - o democratie care isi cauta stabilitatea, care inca incearca sa stea pe propriile picioare. Dintre aceste argumente, cel mai convingator a fost acela ca cetatenii au stat departe de urne datorita confuziei induse de modificarea sistemului electoral. Daca elitele politice nu pot ajunge la un acord asupra sistemului electoral, cetatenii fiind departe de a intelege detaliile tehnice ale procesului de transformare a voturilor lor in mandate parlamentare, atunci, in aceste conditii, este foarte posibil ca alegatorii sa fi ales sa stea acasa decat sa fie parte a unui proces electoral rudimentar, incomplet dezvoltat.
Desi exista o anumita logica in acest argument, putem formula o explicatie plauzibila alternativa: participarea redusa la vot este un produs normal, desi regretabil, al democratiilor avansate, iar din moment ce Romania este astazi o democratie avansata, si ea trebuie sa faca fata acestei maladii a maturitatii.
Dar cum explicam aceasta tendinta structurala a democratiilor consolidate - o participare redusa a electoratului la urne? Pentru ca alegatorii cu experienta ai democratiilor avansate inteleg ca este destul de putin probabil ca votul individual sa influenteze rezultatul final - un singur vot este pana la urma doar o picatura intr-un imens ocean electoral. Din moment ce nu exista un beneficiu direct, imediat de pe urma procesului electoral, multi cetateni prefera mai degraba sa mearga intr-un bar sau la o plimbare in parc, decat in cabina de vot. Rezulta o anumita apatie care atinge cote similare celor inregistrate in SUA, unde nivelul de participare la alegerile congresionale a scazut sub 40% in cateva ocazii, pe parcursul ultimelor trei decenii.
Dimpotriva, nivelul de participare este intotdeauna foarte ridicat in democratiile imature, unde alegatorii sunt nerabdatori sa-si exercite drepturile electorale recent castigate; ei vad mize reale asociate procesului electoral, in general, si votului lor, in special, in sensul unor beneficii colective pentru intreaga societate. Pe masura ce democratiile se maturizeaza, nivelul de participare incepe sa scada semnificativ, cu cat noutatea procesului electoral dispare, iar alegatorii sunt dezamagiti de constientizarea faptului ca vocea lor individuala va conta foarte putin sau deloc in rezultatul final. Efectul este o scadere dramatica a nivelului de participare in primii 20 de ani de existenta a sistemului democratic.
Un model similar se inregistreaza in Europa Centrala si de Est. In Slovenia, nivelul de participare a scazut de la 86% in 1992, la 63% in 2008. In Cehoslovacia, 93% dintre cetatenii cu drept de vot si-au exprimat optiunile electorale la scurt timp dupa Revolutia de Catifea. Totusi, acest procent s-a redus semnificativ, pana la nivelul de 58%, in alegerile din 2002 din Republica Ceha.
Pe scurt, desi pe fond un nivel de participare electorala de 40% reflecta in mod evident o anumita imperfectiune a procesului electoral, totusi aceasta imperfectiune nu este o consecinta a fragilitatii democratiei in Romania sau a mostenirii sale comuniste. Mai degraba sugereaza o relativa maturizare a sistemului electoral romanesc.
O societate civila apatica
In zilele si saptamanile succesive alegerilor, anumiti comentatori politici au reprosat aparenta apatie aratata de catre Romania civica (societatea civila) pe parcursul campaniei electorale si chiar in ziua alegerilor. Spre exemplu, Tom Gallagher a descris-o ca pe o victima a procesului electoral din 2008, considerand absenteismul din centrul spiritual al societatii civice romanesti (Timis-29%) ca o dovada a declinului mobilizarii vietii asociative din Romania.
Fara indoiala ca organizatiile civice au jucat un rol mult mai putin important in 2008 decat in anii de inceput ai consolidarii democratiei romanesti. In anii 90, organizatiile societatii civile erau esentiale dezvoltarii democratiei. Reprezentau singura forma vizibila de rezistenta in fata FSN-ului lui Ion Iliescu, intr-un moment in care partidele de centru dreapta s-au dovedit incapabile de a se organiza pentru a oferi o alternativa viabila Frontului. Desi diversele organizatii care au sustinut Fenomenul Piata Universitatii, in aprilie si mai 1990, au refuzat explicit sa participe la alegerile organizate in mai anul acela, maratonul protestelor care a durat aproape 7 saptamani a creat o anumita deschidere intr-un sistem democratic foarte limitat. O parte dintre organizatiile care au sprijinit Fenomenul Piata Universitatii au contribuit apoi, in mod direct, la procesul electoral din 1992, fortand crearea Conventiei Nationale pentru Instaurarea Democratiei - un precursor al CDR.
Eficienta activismului societatii civile a atins apogeul in 2004, atunci cand Coalitia pentru un parlament curat a jucat rolul unui deal-breaker in alegerile parlamentare din acel an. Bazandu-se pe mai mult de 2000 de voluntari, Coalitia a avut capacitatea de a realiza o monitorizare aprofundata asupra practicilor corupte ale candidatilor principalelor partide parlamentare. Mai mult, ca urmare a distribuirii a 2 milioane de fluturasi care detaliau acele practici corupte, Coalitia s-a asigurat ca jumatate dintre candidatii plasati pe asa-numitele liste negre si-au pierdut locurile. Din moment ce marea majoritate a celor de pe listele negre apartineau PSD, Coalitia a avut un rol esential in a inclina balanta electorala in favoarea Aliantei Dreptate si Adevar.
ONG-urile au fost foarte tacute in 2008, comparativ cu prezenta si activismul puternic al organizatiilor civice in prima jumatate a anilor 90 si apoi in 2004. Coalitia a functionat din nou insa efectele sale asupra campaniei electorale, dar si asupra rezultatelor alegerilor au fost limitate, si putine alte organizatii au dorit sa se mobilizeze sau sa-si faca auzita vocea in timpul campaniei. De ce aceasta aparenta apatie a Romaniei civice?
La alegerile anterioare, exista o nevoie acuta ca ONG-urile sa joace un rol proeminent in procesul electoral, pe fondul unor institutii democratice fragile si incapabile sa asigure conditiile minimale ale unei democratii - precum partide de opozitie viabile sau controlul si verificarea candidatilor corupti.
In 2008, totusi, democratia romaneasca s-a maturizat si nu mai exista aceeasi nevoie acuta ca ONG-urile sa isi asume roluri care in mod ideal trebuiau sa fie asumate de alte organizatii - precum partidele politice sau statul.
Desi relativa apatie a Romaniei civice in alegerile din noiembrie este in sine un motiv de ingrijorare, pe fond este incurajator sa realizam faptul ca motivul acestei amorteli se datoreaza faptului ca institutiile democratice din Romania pot sta astazi pe propriile lor picioare. Asta nu inseamna ca societatea civila nu mai este necesara in Romania. Dimpotriva, Alexis de Tocqueville ne-a aratat ca viata asociativa este inima unei democratii de succes. Pe fond insa ONG-urile trebuie sa completeze si nu sa substituie institutiile formale ale unui sistem democratic.
Dezechilibrul dintre voturi si mandate
Poate cea mai des intalnita nemultumire fata de alegerile din noiembrie este legata de faptul ca a existat un dezechilibru profund intre procentul voturilor inregistrate pentru fiecare dintre partidele majore si procentajul mandatelor pe care fiecare partid le-a castigat.
Fara indoiala, acest dezechilibu a capatat forme hilare.
Desi si-au facute temele, totusi foarte putini reprezentanti ai elitelor politice au reusit sa inteleaga complet detaliile sistemului electoral bizantin pana in ziua alegerilor, astfel ca a existat o anumita retinere din partea tuturor de a anunta un castigator clar in seara de 30 noiembrie.
Cand, o zi mai tarziu, rezultatele finale au fost facute publice, ambele partide principale, s-au declarat castigatoare. Si fiecare, in felul sau propriu, avea dreptate. PSD a castigat cele mai multe voturi, dar PD-L a primit cele mai multe mandate. De fapt, cei care au pierdut cu adevarat au fost alegatorii, care au fost fortati sa vada cum noul sistem electoral a creat o disparitate de fond intre voturile exprimate si reprezentarea pe care acestea au primit-o la nivelul parlamentului.
In zilele care au urmat si in care s-a incercat gasirea vinovatilor, s-a ridicat o intrebare legitima: Ce tip de sistem electoral poate distribui majoritatea mandatelor partidului clasat pe locul al doilea (al doilea ca popularitate)? Raspunsul simplu la aceasta intrebare este: sistemele electorale ale celor mai mature democratii.
Nu e nevoie sa ne uitam mai departe de farul democratiei liberale, Statele Unite, pentru a vedea un sistem in care exista o diferenta majora intre votul popular si rezultatele finale (din punct de vedere al reprezentarii). Este foarte posibil ca lumea sa fi fost un loc foarte diferit daca sistemul electoral din Statele Unite ar fi acordat presedintia castigatorului votului popular in campania prezidentiala din 2000 - Al Gore. La acel moment a existat o imensa consternare in fata faptului ca George W. Bush a castigat presedintia, desi a pierdut votul popular. Totusi, niciun singur comentator politic nu a sugerat ca aceasta imperfectiune a sistemului electoral ar fi o dovada a faptului ca democratia americana este imatura.
O nepotrivire similara intre voturile date si mandatele castigate exista si in cea mai veche democratie a lumii - Marea Britanie. In alegerile generale din 2005, victoriosul Partid Laburist a fost premiat cu 55% dintre mandate in Camera Comunelor, in ciuda faptului ca partidul castigase doar 35% din votul popular. In contrast, Partidul Democrat Liberal a fost sprijinit de 22% dintre alegatori, dar la final a primit doar 10% dintre mandate. Pentru multi acest dezechilibru este mai mult ca neideal – este nedrept. Insa astfel de rezultate "strambe" sunt normale in sistemul electoral existent in Marea Britanie de generatii.
Ceea ce vreau sa spun este ca toate sistemele electorale contin erori, sunt imperfecte. Arta ingineriei electorale implica un compromis intre nevoia de a reprezenta interesele diverse ale alegatorilor si necesitatea agregarii acelor interese de o asemenea maniera incat sa permita unui partid sau unei mici coalitii sa formeze un bloc guvernamental stabil. Sistemul electoral actual din Romania atinge acest echilibru intr-un sens rudimentar; este un sistem electoral confuz, opac si oarecum nereprezentativ. Reformarea sa este necesara. Sa nu uitam, insa, ca pana si sistemele electorale din cele mai avansate democratii din Europa si America de Nord ar trebui reformate.
O coalitie neobisnuita
Dupa contabilizarea mandatelor parlamentare si anuntarea castigatorilor, a inceput adevaratul moment al alegerilor din 2008, pe masura ce fiecare dintre cele 4 partide parlamentare dorea sa-si maximizeze potentialul de coalizare pentru a forma guvernul. Dupa mai mult de doua saptamani de negocieri si compromisuri, a fost creata o coalitie guvernamentala extrem de neobisnuita - una care a reunit adversari directi intr-o mare coalitie, in egala masura de dreapta si de stanga.
O majoritate guvernamentala reprezinta, generic vorbind, un aranjament pozitiv. Totusi, formarea unei coalitii guvernamentale care contabilizeaza in jur de 70% din voturile exprimate poate fi daunatoare pentru o democratie. Pana la urma, una dintre virtutile democratiei parlamentare sau semiprezidentiale este data de transparenta si capacitatea de a pune sub semnul intrebarii responsabilitatea executivului prin intermediul unor dezbateri deschise intre guvern si opozitie, la nivelul parlamentului.
Pericolul pe care il presupune o mare coalitie consta in riscul de a muta confruntarea naturala si dezbaterea in spatele usilor inchise - departe de parlament, in culisele partidelor din coalitie. Dincolo de intrebarile legate de virtutile unei mari coalitii guvernamentale, totusi ce ne spune un astfel de aranjament despre starea democratiei din Romania?
Unii ar putea aduce argumente in favoarea imaturitatii democratiei romanesti. Faptul ca doua partide cu platforme ideologice care in sine au foarte putine elemente in comun pot, dintr-o data, sa formeze o coalitie de convenienta, de conjunctura, ar putea sugera ca partidele din Romania nu s-au maturizat suficient; nu au ajuns la nivelul in care orientarea lor ideologica si principiile depasesc nevoia de a se afla cu orice pret la guvernare. Accesul la putere ramane ratiunea primara a partidelor din Romania, atata timp cat fiecare partid parlamentar si-a exprimat disponibilitatea de a forma o coalitie cu oricare alt partid.
Desi coalitia guvernamentala care a fost in cele din urma asamblata pare sa fie mai degraba bazata pe un compromis politic decat pe interesul public, coalitia PSD-PD-L nu anunta numai vesti rele pentru democratia romaneasca. In fond, simplul fapt ca doi adversari directi au fost capabili sa se asocieze in modul in care au facut-o reflecta maturitatea democratica a Romaniei din cel putin doua puncte de vedere.
Mai intai, potentialul de cooperare dintre PSD si PD-L a devenit posibil numai pe fondul reducerii agresivitatii specifice campaniei electorale. Asta nu inseamna ca in campanie nu au existat calomnii. Au existat. Totusi, observam o scadere a intensitatii si densitatii noroiului improscat - o reducere ce poate fi explicata prin absenta sau irelevanta anumitor figuri politice care in trecut au fost responsabile de limbajul necivilizat, specific campaniilor anterioare. Civilizatia relativa a limbajului utilizat in aceasta campanie semnala ca barierele ridicate intre PSD si PD-L puteau fi abandonate, in momentul in care ambele partide au vazut in asta un beneficiu comun. Un astfel de demers ar fi fost de neimaginat in democratia postcomunista ce a caracterizat Romania pana de curand.
In al doilea rand, desi cineva ar putea spune ca formarea unei coalitii care imbina stanga cu dreapta reflecta imaturitatea sistemului de partide din Romania, o analiza mai atenta ar putea sugera contrariul. De fapt, a existat un fundament ideologic care a stat la baza formarii acestei coalitii neobisnuite - ideologia centrului. In ciuda retoricii partidelor principale PSD, PD-L si PNL, toate s-au orientat, in ultimii ani, spre centru. Aceasta tendinta centripeta este comuna tuturor democratiilor mature. Din moment ce radicalismul este sprijinit de doar cativa radicali, partidele populare mari tind sa graviteze spre o cale ideologica de mijloc. Este cazul tuturor democratiilor mature din Europa Occidentala. Rezultatul a fost nu doar diminuarea spatiului ideologic din politica europeana, ci si crearea unor coalitii hibride - care imbina partide de dreapta cu partide de stanga - precum cele recente din Austria si Germania.
Pe fond, desi ne putem indoi de integritatea motivatiilor care au stat la baza crearii coalitiei guvernamentale a lui Emil Boc, simpla posibilitate a existentei sale poate fi interpretata ca un semn al faptului ca Romania a parcurs un drum lung de la inceputul anilor 90 sau chiar din 2004 pana in prezent.
Postpost comunismul si responsabilitatea reformei
Dupa ce am analizat punctele tari si punctele slabe ale campaniei de anul trecut, alegerile, precum si procesul de construire al coalitiei care a urmat, merita sa adresam direct intrebarea: "Este democratia romaneasca matura?" Raspunsul este "da".
Alegerile din noiembrie au fost marcate de cateva neajunsuri severe: participarea la vot a fost scazuta; societatea civila a fost absenta; sistemul electoral a fost confuz si nereprezentativ; iar coalitia formata parea una din convenienta si oportunism, nu din convingere. Totusi, fiecare dintre aceste neajunsuri este, din pacate, o caracteristica comuna a sistemului imperfect care este democratia. Mai precis, fiecare dintre aceste neajunsuri este, de obicei, tipul de problema pe care cineva se asteapta sa o intalneasca intr-o democratie avansata, matura. Nu sunt genul de probleme incipiente cu care se confrunta democratiile tinere.
Daca imperfectiunile alegerilor din noiembrie sugereaza ca democratia din Romania a ajuns la maturitate, trebuie sa fie evident ca folosirea termenului "postcomunist" pentru a descrie sistemul politic contemporan romanesc mai degraba stanjeneste, decat sa ajute modul in care intelegem politica romaneasca astazi.
Repudierea termenului "postcomunist" si recunoasterea maturitatii sistemului democratic in Romania nu semnifica faptul ca democratia acestei tari nu are nevoie de reforma. Din contra, exista o nevoie urgenta pentru reforma in anumite domenii cheie. Coruptia ramane raspandita. Sistemul judiciar ramane greoi si netransparent. Iar administratia guvernamentala este letargica. Insa, respingerea termenului "postcomunist" inseamna de fapt ca problemele profunde de astazi necesita solutii pe masura – solutii care trebuie gasite de cei care au fost alesi in noiembrie. Nu ar mai trebui sa fie considerat acceptabil pentru elitele politice din Romania sa ridice din umeri, sa refuze sa puna in aplicare reforme cheie si pur si simplu sa se planga ca problemele de astazi sunt consecintele inevitabile si insolubile ale trecutului comunist.
In plus, repudierea termenului "postcomunist" nu inseamna ca noi ar trebui sa uitam sau sa ignoram perioada comunista si tranzitia dificila care a urmat. Mai degraba, daca Romania a intrat intr-o epoca "post-postcomunista", atunci atat istoricii cat si analistii politici sunt chemati sa actioneze. Mai precis, avem responsabilitatea de a folosi nivelul de obiectivitate indus de sfarsitul epocii "postcomuniste", de a ne uita in urma la acea perioada si de a analiza, printr-un filtru apolitic, evenimente care s-au desfasurat in timpul perioadei de tranzitie. Revolutia, evenimentele de la Targu Mures din martie 1990, precum si mineriadele din 1990 si 1991 asteapta toate o analiza noua. Sa trecem la treaba.
* cercetator in studii guvernamentale si relatii internationale la London School of Economics; acest articol se bazeaza pe o conferinta sustinuta la School of Slavonic and East European Studies, Universitatea College London, pe 16 ianuarie 2009.
Traducere de Octavian Manea
