Riscurile primarilor migratori

Laura Stefan 09.09.2014

De același autor

Aleșii locali s-au lămurit și cu alte ocazii că garanțiile de la partid sunt apă de ploaie în fața justiției.

Că Guvernul Ponta nu dă doi bani pe Constituția României deja nu mai surprinde pe nimeni. Totuși, până acum nimeni n-a îndrăznit să suspende aplicarea unei legi timp de 45 de zile pentru a-și satisface interesele electorale cu doar trei luni înainte de alegerile prezidențiale. Că Ponta are nevoie de aleși locali care să îi susțină candidatura nu este un secret. Ordonanța de urgență încalcă grosolan Constituția și este scrisă extrem de prost din punctul de vedere al limbajului juridic. Rezultatul este că aleșii locali care migrează în următoarele 45 de zile riscă să se trezească fără funcție. Trebuie spus de la început că OUG-ul traseiștilor nu taie legătura între aleșii locali și partide – așa cum cu emfază ni s-a explicat. De fapt, migrația e permisă doar în aceste 45 de zile, după care primarul devine prizonierul noului său partid. Singurii care n-au niciun cuvânt de spus sunt alegatorii, care, prin votul lor, le-au oferit mandate aleșilor locali.

Ponta, 2010 şi 2011

„Migraţia politică de zece ani nu face decât să producă mult rău clasei politice şi imaginii acesteia.“ (2010)

„Dacă primarul sau consilierul judeţean îşi pierde mandatul dacă trece la alt partid, la fel trebuie să se întâmple şi cu parlamentarul. Genul acesta de turişti politici trebuie să-i sancţionăm prin lege. Un primar din România, indiferent cum îl cheamă, e cerşetor la uşa doamnei Udrea.“ (2011)

Înainte de modificare, legea aleșilor locali prevedea că un ales își pierde mandatul prin pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales – pentru primari norma era diferită, ei pierzându-și mandatul doar dacă demisionau. Pentru 45 de zile aceste norme nu se mai aplică. Există deja voci care spun că după cele 45 de zile, când normele revin în vigoare, toți aleșii migratori își vor pierde mandatele, pentru că în mod evident nu vor mai avea aceeași afiliere politică de la momentul alegerilor. Opiniile sunt diverse pe această chestiune în lumea juridică și probabil tot diferite vor fi și abordările judecătorilor. Cel mai probabil, unii aleși își vor pierde funcțiile, iar alții, nu. Este, însă, imposibil pentru migratori să determine dacă în cazul lor concret instanțele vor constata încetarea mandatelor sau nu, astfel încât decizia de a migra e una riscantă. Aleșii locali s-au lămurit și cu alte ocazii – referendumul din 2012 fiind cea mai recentă – că garanțiile de la partid sunt apă de ploaie în fața justiției.

Ponta, 2014

„Trebuie să deblocăm activitatea administraţiei locale şi să facem şi un pic de dreptate. Toţi primarii din 2012 au fost aleşi cu USL, întrebaţi-i cum au fost aleşi, avându-i alături pe Ponta şi Antonescu, iar acum s-au trezit cu Blaga şi Iohannis. Refacerea unei forme a USL, pentru că nu mai poate fi forma iniţială, ar fi corectă faţă de oamenii care ne-au dat votul.“ (2014)

ACL a atacat deja la Curtea de Apel București OUG-ul, cerând instanței să oblige guvernul să recupereze banii plătiți în toată această perioadă aleșilor migratori. ACL va ridica și o excepție de neconstituționalitate, suplinind practic inacțiunea Avocatului Poporului printr-un mecanism judiciar. Cel mai probabil, ACL va critica folosirea instrumentului OUG pentru racolarea aleșilor locali, urgența fiind, din perspectiva interesului public, inexistentă. Graba partidelor aflate la guvernare de a acapara prin orice mijloc puterea totală în an electoral nu ține loc de justificare și nici nu se confundă cu interesul public. Este de neconceput într-un stat de drept că se pot suspenda legi pentru 45 de zile. Dacă am accepta acest stil de legiferare, mâine ne putem trezi că pentru 45 de zile se suspendă Codul Penal sau, de ce nu?, Constituția României. Ar fi, desigur, neconstituțional, dar, într-o țară în care Avocatul Poporului e în buzunarul guvernului, nimeni n-ar avea cum să conteste aceste inepții. Acesta este motivul pentru care un astfel de mod de a legifera nu trebuie să fie tolerat. Predictibilitatea legilor este esențială într-un stat de drept. Decizia CCR cu privire la OUG-ul traseismului poate prin efectele ei să-i lase fără mandat pe aleșii migratori. Regula aplicării deciziilor CCR doar pentru viitor este adesea nuanțată de Curte, în sensul că deciziile sale trebuie să producă efecte în practică, că CCR nu judecă noțiuni abstracte de dragul judecății. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22