Adoptarea euro ar fi proiectul ideal de ţară

Probabil cel mai serios proiect de ţară ar fi stabilirea unui traseu clar al adoptării monedei unice, evaluarea efectelor pozitive ale acestui gest şi grăbirea intrării în zona euro.

Lidia Moise 12.07.2016
SHARE 5

 

Autorităţile pregătesc o strategie menită să im­pună România pe harta competiţiei între eco­no­miile europene, într-un contex mai larg, vag deocamdată, al unui proiect de ţară. Ştirea nu a emoţionat mulţimile. Lu­mea pare sceptică, plictisită şi indiferentă. Scepticismul es­te reflexul lucidităţii cu care oamenii cântăresc un proiect ambiţios, dar dificil de pus în practică de o clasă politică in­tens implicată în afaceri cu sta­tul. De ce ar schimba po­li­ticienii jocul atunci când el ră­mâne profitabil pentru tot tri­bul? Plictiseala poate fi atri­bui­tă numeroaselor „proiecte de ţară“, schi­ţate retoric de diverşi lideri politici, aban­do­na­te însă după ce s-a stins efervescenţa cam­pa­niilor electorale. Oamenii sunt indiferenţi pe­n­tru că ştiu, din istoria recentă, că politicienii vor nărui după noaptea alegerilor orice pro­iect de dezvoltare neconvenabil intereselor pro­prii. S-a tot întâmplat asta.

 

Deocamdată, Strategia de competitivitate e un document destul de clar în ce priveşte nevoile economiei şi societăţii româneşti. Stra­tegia este o colecţie de enunţuri ale re­for­me­lor amânate ale României, de la educaţie şi sănătate până la listarea la Bursă a co­m­pa­nii­lor mari ale statului. România a beneficiat, de-a lungul anilor, de o serie de strategii şi recomandări sectoriale ale instituţiilor fi­nan­cia­re internaţionale, ba chiar s-au cheltuit bani de către Banca Mondială pentru a alcătui strategii în educaţie sau sănătate şi niciuna dintre acestea nu s-a finali­zat.

 

Din păcate, schiţa strategiei ig­noră aproape complet con­textul internaţional, în care eco­nomia se află în com­pe­ti­ţie. Ce se va întâmpla în pia­ţa financiară internațională în următorii ani, cât timp va ră­mâne petrolul ieftin, ce şanse avem să exportăm energie şi, dacă avem cerere, cât chel­tuim pentru interconectare?

 

Până la urmă, dezvoltarea unei economii de­pinde de capital, forţă de muncă înalt cali­fi­cată şi de piaţă de desfacere pentru produsele şi serviciile tale. Economiştii preocupaţi de stra­tegii de dezvoltare, de calibrul lui Michael Porter, de pildă, recomandă statului puţine ac­ţiuni. Mişcările statului însă trebuie să fie eficiente şi să susţină economia şi încrederea în ea. Cabinetul Cioloş îşi face treaba în acest sens, a încercat să reducă birocraţia, a rescris legislaţia care guvernează achiziţiile publice şi a promis că va veghea asupra transparenţei.

 

Schiţa strategiei, prezentată extrem de su­mar, are totuşi o estimare a costurilor, care vor atin­ge, în următorii patru ani, 10,5% din PIB, din care bugetul poate suporta 6,5%. Din start un deficit de fi­nanţare, care, desigur, poate fi aco­perit prin îm­prumuturi ale statului sau prin atra­gerea in­vestitorilor privaţi în parteneriate cu statul. Tex­tul schiţei de prezentare a stra­tegiei mai in­clude şi o poveste despre eco­no­mia verde, ca­re pare neverosimilă, în con­di­ţii­le în care politicienii au schimbat regula jo­cu­lui în in­dus­tria energiei regenerabile, redu­când sub­ven­ţii­le pentru morile de vânt în ca­re se investiseră miliarde de euro. Argumentul a fost de ins­pi­raţie electorală, deoarece au dispărut câţiva lei din facturile de energie ale oamenilor. Efec­tul acelei măsuri a fost dis­pa­riţia încrederii investitorilor străini că-şi pot plasa banii în România, cu liniştea că legislaţia este solidă, coerentă şi corectă.

 

Meritul unei strategii economice bine ar­ti­cu­la­te ar fi acela că ar impune priorităţile şi ar su­gera soluţiile de rezolvare a problemelor. N­i­meni nu poate fi însă sigur că sistemul nostru po­litic, aşa cum este el acum, va avea o vi­ziune strategică, în sensul înţelegerii marilor pro­bleme ale ţării şi al continuării reformelor. Coridoarele politice aproape bizantine foşnesc de interese de grup, transpartinice, iar legile care se impun de acolo nu sunt neapărat me­ni­te să aducă bunăstare poporului.

 

Una dintre preocupările guvernanţilor ar fi tre­buit să fie susţinerea clasei de mijloc, una din­tre cele mai subţiri din Europa. Salariile mici şi mediul de afaceri ostil sunt capcanele care distrug clasa de mijloc. România este, ca ata­re, extrem de polarizată, împărţită în triburi ostentativ îmbogăţite, în mare parte prin frau­dă, şi restul populaţiei care trăieşte din cel mai mic venit european.

 

Marele merit al unei strategii de ţară ar fi de­pă­şirea stadiului de retorică, până la care au ajuns diverse alte cabinete de premier, şi im­pu­ne­rea unor direcţii clare de dezvoltare. Sun­tem încă obsedaţi de nevoia de autostrăzi - ei şi, ce dacă? Încă nu avem o autostradă ca­re să le­ge Transilvania de restul ţării. Nicio stra­te­gie din lume nu va construi drumurile, dacă nu atragem investiţii străine în afacerea asta.

 

Nu am dus lipsă de proiecte de ţară, deoarece multe alte alegeri au încălzit imaginaţia po­li­ti­cienilor.­ Unirea cu Moldova a fost un proiect de ţară, abandonat însă, deoarece nu a stâr­nit en­tuziasmul europenilor. Probabil cel mai se­ri­os proiect de ţară ar fi stabilirea unui tra­seu clar al adoptării monedei unice, evaluarea efec­te­lor po­zitive ale acestui gest şi grăbirea in­trării în zo­na euro. Adoptarea euro ar fi un pro­iect de ţa­ră care ar justifica strategii sec­to­riale efi­ci­en­te şi, la fel ca în alte ţări, ar duce la con­so­li­da­rea economiei, atragerea de inves­tiţii stră­ine şi majorarea salariului. Acum e mo­mentul să punem problema, deoarece Brexit-ul face o bre­şă emoţională în inimile îm­pie­tri­te din Ban­ca Centrală Europeană. Tra­seul că­tre euro ar impune reforme serioase, pro­fun­de şi solide. Orice altă încercare va rămâne o colecţie de idei pentru uzul campaniilor electorale.

Comentarii 5

petru - 07-18-2016

Foarte bun articolul, foarte bun proiectul; greu de îndeplinit, fără ca un guvern în exercițiu să nu se sacrifice. Imixtiunea internă,în salvarea leului, produsă de atâtea ori, pentru a ascunde ineficiența economică a unei țări, pe care o plătim cu greu toți, subordonată politicului ar fi mult diminuată sau chiar ar scădea. O serie de afaceriști, ce decontează lucrări închipuite ar dispărea. Uriașele sporuri de la stat de care beneficiază toți purtătorii de uniformă, decontările din bani publici, ar dispărea. Introducerea unor grile salariale clare bazate pe fișa postului și nu pe studii ar scoate din sistemul de stat leneșii ce predomină etc...Toate acestea ar durea, ar scoate din joc o mare parte din fraudă din sistem leneșii...s-ar crea mișcări sociale ale mafioților ce vor pierde enorm din speculă, atât la nivel de stradă cât și în ministere... Amânarea introducerii monedei euro, face parte din aceiași campanie ,,nu ne vindem țara” MUNTENEGRU un stat dominat de sechelele mai sus amintite a introdus EURO, fără să fie în U.E., și multe lucruri s-au limpezit. Menținerea leului este o greșeală.

Răspunde

ion - 07-13-2016

euro si tot entuziasmul asta eurofil negandit si juvenil, devenit reflex, a ajuns alt cuvant pentru saracie, dezastru si bataie de jos fata d eomul simplu si viitorul unor intregi natiuni si societati - e o utopie ca comunismul a unor intelectuali si politicieni care acuma nu mai pot recunoaste defectele si problemele utopiei, exact ca in comunism, nu se mia pot corecta in fata realitatii decat cand o sa fie prea tarziu si prea durerosa explozia sociala, e euro-fanatism!

Răspunde

giorgio - 07-12-2016

Cred ca este o gluma pe care o faceti,sau nu stiti cum a saracit ITALIA din cauza euro

Răspunde

bogdan - 07-12-2016

in loc sa vina capitalul strain la noi, mai mult se duce populatia noastra acasa la capital - super dezvoltare egalitara, n-am ce zice pentru economistii 22!

Răspunde

B. - 07-12-2016

ar fi dezastru! macar acum ai politica monetara flexibila, ca aia bugetara e fixata la 3% deficit, vrem, nu vrem - eu cred ca o intelectualitate inconstienta de dezastrul pe care il prespune si in conditiile astea migrarea a 3 milioane de oameni, ce consecinte sociale are asta, nu vrea sa contemple cum o sa fie atunci cand nu numai ca nu o sa existe locuri de munca pe bani putin in Romania, dar nu o sa mai existe locuri de munca deloc in conditiile unei inflexibilitati de politica economica completa! e deja grav in Portugalia, dar Romania nu are nici avantajele Portugaliei!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22