De același autor
Tensiunea politică s-a intensificat și poate arunca în aer economia. Moțiunea de cenzură, blocarea reformelor din companiile de stat, scandalurile din jurul legii salarizării și atacurile la adresa unor instituții esențiale nu sunt doar conflicte între partide. Sunt impulsuri care pot arunca ratingul suveran la gunoi, cu efecte imediate asupra vieții fiecărui român: devalorizarea leului, inflație galopantă, șomaj, falimente ale afacerilor mici și mijlocii, scumpirea dobânzilor la creditele existente.
Pentru că haosul politic nu era suficient pentru a prăbuși economia României, avem tensiuni sociale, amenințări cu greve generale, un ultimatum de la Înalta Curte care cere plata imediată a unor restanțe salariale de un miliard de euro.
Grevele sunt susținute de liderii sindicali, care, dacă s-ar impune o lege corectă a salarizării, își pot pierde influența exercitată acum negociind sporuri.
Dacă statul ar fi obligat să plătească miliardul de euro magistraților, la care se vor adăuga alte 3 miliarde de lei penalități, nota de plată s-ar situa între 7 și 8 miliarde de lei. Interesant, bugetul din acest an ar fi avut nevoie de 7-8 miliarde de lei pentru a indexa pensiile, bani pe care nu-i are, pentru că trebuie să-i dea pe privilegiile magistraților. Aceasta, în condițiile în care același stat e în exercițiu de deficit excesiv, deci se împrumută greu și scump.
Cauzele moțiunii
Tot acest haos a început cu moțiunea de cenzură lansată în colaborare de AUR și PSD. Moțiunea de cenzură a fost un instrument de blocare a unor reforme care amenințau trei zone sensibile pentru PSD: rețeaua halucinantă de sporuri salariale din sectorul public, controlul politic asupra companiilor de stat și mecanismele de disciplină fiscală din SAFE.
Cum o lege rațională a salarizării, o reformă a companiilor statului și un program SAFE eficient ar fi tăiat privilegiile politicienilor, aceștia au ales calea brutală a moțiunii, care a paralizat eforturile Guvernului în aceste trei direcții.
Riscul fiscal al sporurilor
Din păcate, actuala Lege a salarizării, dacă ar fi păstrată, cu privilegiile, sporurile și excepțiile sale, împinge bugetul în deficit cronic. Asta înseamnă bani mai puțini pentru spitale, școli, drumuri și investiții. Legea salarizării din România este o anomalie nemaiîntâlnită undeva în lume: sporuri multe, neuniforme, inventate local, greu de controlat, greu de auditat. Polonia, de exemplu, a corectat situația: a menținut câteva sporuri, a impus reguli uniforme, salarii fixe pentru demnitari.
Problema actualei legi a salarizării este impactul fiscal al sporurilor. Sporurile fără număr afectează bugetul, disciplina fiscală, echitatea internă și capacitatea statului de a controla cheltuielile. În Europa, sporurile sunt excepții tehnice. În România, sunt o arhitectură bugetară paralelă. Pentru că sporurile sunt variabile, sunt inventate local, sunt negociate de sindicate și sunt aplicate diferit în ministere, agențiile statului și în administrația publică, bugetul nu poate anticipa cu precizie cheltuielile cu salariile.
Bugetul nu poate evalua eficiența cheltuielilor, iar publicul nu poate evalua echitatea sistemului. Polonia folosește salarizarea ca instrument de transparență; România o folosește ca instrument de compensare și control politic. Opacitatea fiscală este costul acestei alegeri.
Dacă ratingul suveran ar fi aruncat la gunoi, de exemplu, statul nu s-ar mai putea împrumuta și FMI ar rezolva ecuația bugetară prin tăierea tuturor salariilor. Dar nu doar privilegiații sporurilor ar fi afectați, ci toată lumea – angajați în privat, antreprenori, pensionari –, pentru că simultan leul s-ar deprecia dramatic, inflația s-ar amplifica și oamenii ar avea mai puțini bani la dispoziție.
Ciocolata fierbinte a afacerilor statului
O altă țintă a moțiunii de cenzură a fost blocarea reformei companiilor de stat, care rămân în aceeași logică: pierderi mari, investiții puține, salarii halucinante și haos administrativ. Descoperirea unei fabrici de ciocolată într‑o companie care ar trebui să administreze Palatul CFR descrie guvernanța irațională a companiilor de stat. Fabrica de ciocolată poate fi o știre de scandal, însă este un avertisment, transmite un semnal de alarmă: companiile publice au devenit afaceri independente, în care guvernanța este substituită de improvizație, oportunism și absența totală a controlului. Au agende proprii, în care conducerea operează ca un actor privat într-un spațiu public fără supraveghere. Lipsa de control ministerial, absența auditului, consiliile de administrație decorative și politizarea masivă creează un mediu în care orice activitate devine posibilă, indiferent de legalitate, relevanță sau eficiență.
Însă statul pierde de două ori: nu colectează impozite pe profit și plătește masiv subvenții pentru a menține în viață activități falimentare. Aici statul român are nevoie de o reformă amplă, de listări la bursă, de parteneriate cu companii puternice, care să facă investiții, și de susținerea acelor companii strategice pentru economie. Dar, ca să le poată susține, statul are nevoie de bani. Iar dacă nu face o reformă a companiilor publice, nu va avea bani, căci va aluneca în zona de rating nerecomandată investițiilor. A bloca reforma companiilor prin haos politic nu le va asigura însă existența. FMI va condiționa tranșele de ajutor financiar cu închiderea găurilor negre din companiile statului.
SAFE, un atac la rețele de putere
Programul SAFE a fost construit, calibrat și gândit ca o operațiune de securizare a statului. SAFE a fost conceput exact ca un mecanism de recuperare a controlului asupra infrastructurii critice, prin audit extern, management profesionist, reguli europene, eliminarea CA-urilor politice.
De aceea reacția politică a fost atât de violentă: SAFE lovește într-un ecosistem de putere. Taie accesul la resurse, contracte, sinecuri, fluxuri de bani. SAFE închidea robinetele prin care se scurgeau miliarde. Pentru rețelele care trăiesc din companiile de stat, SAFE era perceput ca un atac. Și s-au gândit să-l blocheze.
Blocarea SAFE costă România bani, credibilitate și viitor. Deficit mai mare, dobânzi mai ridicate, investiții pierdute, companii de stat rămase în corupție și pierderi, infrastructură degradată, capital speriat de atacurile instituționale, risc de junk și scumpirea vieții. Oamenii plătesc prin rate, facturi, salarii și pensii stagnante și servicii publice slabe.
Instabilitate cu orice preț
În același timp, instituții care ar trebui să aducă stabilitate au început să injecteze crize. Consiliul Concurenței a lansat acuzații la adresa pieței bancare și a BNR.
Apoi a apărut ideea naționalizării Pilonului II de pensii. Olguța Vasilescu a insinuat că pensiile din Pilonul II „sunt o mare țeapă” și că ar trebui să fie o opțiune la libera alegere.
Oamenii înțeleg că statul le-ar putea lua banii puși pentru pensia lor. Investitorii străini au interpretat mesajul ca pe un semn de pericol și au început să se retragă. Când capitalul pleacă, economia încetinește, salariile stagnează, locurile de muncă dispar.
Atât atacul Concurenței asupra băncilor, cât și ideea de a naționaliza Pilonul II de pensii ar da o lovitură dublă bugetului de stat, pentru că băncile și Fondurile din Pilonul II de pensii împrumută masiv statul. Victimele colaterale sunt însă restul românilor.
Un alt episod ciudat a fost decizia unei instanțe de a suspenda activitatea ROMATSA, instituția care coordonează traficul aerian. Aici costul economic este discret, dar puternic: investitorii au văzut în această decizie un semn de haos, anume dacă infrastructura critică poate fi oprită oricând, atunci România devine un loc riscant pentru afaceri.
Economia este suspendată într-un echilibru instabil. Pe de o parte, haosul politic, atacurile asupra instituțiilor financiare, tentativele de a schimba regulile jocului (Pilonul II, piața bancară, ROMATSA) și blocajele legislative creează imaginea unui stat disfuncțional. Pe de altă parte, reducerea la jumătate a deficitului și absorbția-record de fonduri europene, 10 miliarde de euro într-un an, arată că România face eforturi de redresare.
Există deci șansa ca agențiile de rating să amâne aruncarea ratingului la gunoi. Dar ar fi doar o amânare, căci e o chestiune de luni până când România ar putea pierde ratingul recomandat investitorilor.
În esență, aceste crize pot afecta direct viața oamenilor: devalorizare, inflație, facturi mai mari, credite mai scumpe, salarii stagnante, servicii publice mai slabe, locuri de muncă mai puține. Ne aflăm exact în punctul în care blocajele politice încep să se transforme în costuri reale pentru fiecare familie.
Logica economică a fost înlocuită de o ficțiune politică. Economia însă nu poate rezista cu retorica falsă a susținerii intereselor poporului, care, de fapt, ascunde obsesia menținerii privilegiilor și a averilor unor caste, iar astea costă. //
