Sfidarea piețelor: săptămâna în care PSD a clătinat ratingul României

Săptămâna trecută am avut o rebeliune împotriva autorității statului, susținută de un partid care-și închipuie că are șanse să conducă țara, o mișcare prezidențială de rezolvare a crizei politice prin nominalizarea unui candidat la șefia guvernului și comentarii iraționale ale unor lideri social-democrați împotriva agențiilor de rating. Toate astea s-au petrecut în timp ce analiștii de la cea mai severă agenție de rating sunt la București pentru o ultimă evaluare înainte de verdictul programat peste 10 zile.

Pentru viitorul economic al României, toate cele trei evenimente sunt importante, pentru că transmit piețelor financiare, cele care împrumută statul pentru ca acesta să‑și achite obligațiile, mesaje în urma cărora acestea vor continua sau vor înceta să finanțeze România. Dar cel mai periculos mesaj a fost cel transmis de liderii social-democrați Grindeanu și Câciu, anume că nu înțeleg nici ce înseamnă riscul și nici mecanismele financiare și, mai ales, că nu au capacitatea de a gestiona o criză economică. Au confirmat realitatea avertismentelor venite nu doar de la agențiile de rating, ci și de la cea mai mare bancă din lume, JP Morgan, aceea că actuala conducere a social-democraților nu va putea scoate România din criza economică.

Politicieni care habar n-au de economie

 Când liderii politici contestă o agenție de rating globală, acuză o analistă de încălcarea codului deontologic, amenință presa și cer „explicații oficiale” pentru declarații standard în comunicarea financiară, ei nu apără statul, ci îi fisurează credibilitatea. Declarațiile lor au ca efect pierderea încrederii piețelor financiare, deoarece au arătat că habar n-au cum funcționează acestea.

Comentariile lui Grindeanu descriu incapacitatea acestuia de a înțelege cum funcționează agențiile de rating și rolul presei. El a încercat să discrediteze atât comentariile analistei citate de Bloomberg, cât și seriozitatea agenției de rating. Însă declarațiile analistei Malgorzata Krzywicka sunt perfect aliniate cu pozițiile oficiale ale agenției Fitch din ultimele luni. Krzywicka nu a improvizat, nu a anunțat vreo prăbușire iminentă a ratingului României în categoria nerecomandată investițiilor. Ea a reluat exact avertismentele oficiale ale Fitch: prelungirea crizei politice face praf credibilitatea fiscală, crește riscul de derapaj bugetar și ridică semne de întrebare asupra capacității guvernului de a implementa ajustările necesare. În limbajul agențiilor, asta înseamnă că menținerea ratingului în afara junk va avea nevoie de măsuri concrete, de stabilitate politică și de asumarea unor reforme necesare.

Probabil Grindeanu nu citește articole despre economie, l-ar plictisi. Nici fostul ministru de Finanțe Câciu n-a citit presa economică, de aceea a acuzat direct analista Fitch că a încălcat normele interne și codul deontologic al agenției de rating, prin afirmațiile sale referitoare la legătura dintre instabilitatea politică din România și ratingul de țară.

Am obținut întotdeauna declarații și explicații de la analiștii agențiilor de rating, de fiecare dată când i-am sunat. În 2009, de pildă, după ce agențiile de evaluare financiară ne-au aruncat la gunoi ratingul, vicepreședintele Moody’s, Kenneth Orchard, mi-a declarat că România nu va scăpa de recesiune în acel an, chiar în condițiile unui acord cu FMI completat de ajutor financiar de la Comisia Europeană. Andrew Colquhoun, directorul departamentului Emerging Europe Sovereigns al agenției Fitch, mi-a spus că România va trebui să facă reforme, deoarece FMI finanțează un program de ieșire din criză, de revigorare a economiei, care este tot atât de important ca și banii pe care îi dă.

Un politician care vrea să ajungă premier și un fost ministru de Finanțe ar trebui să știe că agențiile de rating nu au un „departament de comunicare” separat de analist; analistul reprezintă instituția. De aceea declarațiile lor publice sunt parte integrantă din procesul de rating, nu sunt opinii personale.

Mai mult, declarația lui Krzywicka este extrem de prudentă. Ea nu spune că România intră în junk, ci că riscul crește pe măsură ce criza politică se prelungește. Este exact ceea ce Fitch a transmis oficial: ratingul este menținut, dar perspectiva negativă reflectă riscuri crescute.

 O economie vulnerabilă

Economia României este acum într-un moment extrem de vulnerabil, cu reforme amânate, o corupție care poate stânjeni creșterea economică, cu reticența investitorilor străini și, mai ales, cu deficite gemene, bugetar și de cont curent, greu de finanțat.

Să facem un exercițiu de realism și luciditate: avem o datorie uriașă, de 234,8 miliarde de euro, care descrie fragilitatea leului, arată, de fapt, că banca centrală nu va avea cum să mențină valoarea monedei naționale în caz de criză. O parte din ea este datorie externă pe termen scurt, adică va trebui să fie plătită într-un an. Ei bine, datele oficiale arătau, în iunie, adică în urmă cu aproape trei luni, că datoria externă pe termen scurt a României este de 52,6 miliarde de euro. Aceasta reprezintă aproximativ 22,4% din datoria externă totală a țării.

Acum toate statele lumii sunt îngrijorate de o criză de încredere a pieței financiare în obligațiunile suverane, prin care acestea se împrumută. Este deci un moment extrem de delicat pentru o țară care nu are doar o criză fiscală, a deficitului excesiv, ci și una politică, și un blocaj irațional al reformelor care ar putea stabiliza economia.

Într-un asemenea moment de tensiuni globale în piața financiară, o aruncare a ratingului în junk ar fi o catastrofă economică pentru România. Sfidarea avertismentelor agențiilor de rating nu este o soluție atunci când vine vorba de piețele de obligațiuni și de modul în care acestea funcționează.

 Ratingul junk, o catastrofă

 Aruncarea ratingului la gunoi ar fi catastrofală pentru România, oamenii și afacerile ei. Primul șoc ar fi resimțit de moneda națională. Când un stat are nevoie de aproape 60 de miliarde de euro ca să-și plătească salarii, pensii, cheltuieli, investiții și datorii, iar nimeni nu-i mai dă bani cu împrumut, atunci leul s-ar devaloriza rapid. Sigur, banca centrală ar interveni pentru a opri panica și o prăbușire necontrolată, pentru a cumpăra lei și a stabiliza cursul. Însă amploarea datoriei va limita capacitatea băncii centrale de a folosi valuta din rezerve.

Populația ar resimți imediat panica, deoarece cotațiile leului la casele de schimb valutar vor fi afectate imediat. Un leu mai slab înseamnă prețuri mai mari la toate produsele de import, combustibili, medicamente, echipamente, alimente. Oamenii simt asta la pompă, în supermarket, în facturi. O aruncare a ratingului în afara categoriilor recomandate investițiilor produce și hiper­inflație, așa cum demonstrează experiența similară a Turciei, a Portugaliei sau a Africii de Sud.

Un alt efect imediat ar fi creșterea dobânzilor la împrumuturile statului, chiar dacă se va împrumuta din piața locală. România se împrumută masiv pentru salarii, pensii, spitale, școli. Dacă ratingul scade, dobânzile cresc. Aceasta înseamnă miliarde de lei în plus pe an, bani care trebuie luați de undeva: taxe mai mari, tăieri de cheltuieli, amânări de investiții. Oamenii vor simți asta pentru că șomajul se va amplifica.

Când investitorii străini ar începe să își vândă titlurile de stat și acțiunile pe care le au la bursă, acest exod de capital va pune băncile în dificultate. Creșterea imediată și agresivă a dobânzilor din piață, la care se împrumută gospodăriile și firmele, va fi o realitate. Ratele cresc. Accesul la credit se restrânge. Oamenii simt asta în ratele la casă, la mașină, la afaceri. Un rating junk lovește direct în buzunarul fiecărei familii.

Kenneth Rogoff, fost economist-șef al FMI, spunea că „încrederea este cel mai valoros activ al unei economii. O pierzi repede și o recâștigi greu”. Ei bine, declarațiile lui Grindeanu și Câciu au reușit să ofere un exemplu despre cum se erodează încrederea piețelor financiare. Printr-o declarație nesăbuită, printr-un atac la adresa unei instituții globale, încrederea se pierde repede. Și se recâștigă greu, în timp, prin ani de disciplină fiscală, stabilitate politică, predictibilitate și respect pentru mecanismele pieței. Liderii PSD au reușit, în câteva declarații, să facă exact ceea ce Rogoff avertizează: să piardă un activ esențial, încrederea, într-un moment în care avea nevoie de el mai mult ca oricând. //