De același autor
Toate mișcările iraționale ulterioare, de la atacul Consiliului Concurenței asupra băncilor până la suspendarea în instanță a serviciilor ROMATSA, au transmis semnale periculoase către piețele financiare. Agențiile de evaluare financiară au lansat avertismente severe, s-a profilat clar riscul unei aruncări a ratingului suveran în categoria nerecomandată investițiilor. În ochii piețelor financiare, statul român pare disfuncțional, nu pentru că o moțiune de cenzură a spulberat un guvern într-un moment inoportun, ci pentru că politicienii au blocat irațional reforme și pun astfel în pericol finanțele țării. Piețele financiare constată că instituții privilegiate blochează reformele deoarece le-ar afecta rentele, iar privilegiile unor bresle, sporurile amețitoare, haosul în administrarea economiei sunt riscuri care afectează încrederea în statul român. E aici un cerc vicios: încrederea scăzută majorează costul finanțării statului, mărește deficitul fiscal pe termen lung, iar deficitul scăpat de sub control amplifică riscul. În final, riscul amplificat aruncă ratingul la gunoi.
Totuși, corecția spectaculoasă a deficitului bugetar în primele cinci luni a funcționat ca un mecanism de protecție și a amânat o degradare a ratingului, deși instabilitatea politică internă a creat incertitudine.
Este însă doar o temporizare, iată de ce politicienii trebuie să negocieze un program de guvernare care să stabilizeze economia, să reducă deficitul și să evite o prăbușire a ratingului care ar spulbera leul, ar scumpi creditarea gospodăriilor și afacerilor și ar fi, în general, un dezastru pentru economie.
România are nevoie de disciplină fiscală și de accelerarea investițiilor. Are nevoie și de reforme, de reducerea privilegiilor, de reconstrucție administrativă și guvernanță modernă a companiilor de stat. Programul noului guvern trebuie să țină cont de faptul că economia nu poate crește doar din consum, ci mai ales din investiții, productivitate și guvernanță de bună calitate. Are nevoie de listarea la bursă a companiilor de stat profitabile și de un program realist care să susțină companiile strategice care au pierderi. Și mai are nevoie de investiții străine directe pentru a finanța dezvoltarea economiei. Dar pentru asta trebuie să pună la punct un cadru fiscal previzibil și unul legislativ coerent, clar și modern.
Nevoia unui pact politic în care economia să fie elementul esențial este evidentă. Economia este extrem de fragilă. Deficitul uriaș, datoria în expansiune și incapacitatea de a majora de doi ani pensiile a milioane de români descriu vulnerabilități periculoase. Fondurile europene, cea mai importantă resursă de dezvoltare, sunt gestionate fragmentat, fără coordonare, cu întârzieri și blocaje. Orice greșeală politică sau șoc extern poate amplifica vulnerabilitățile.
În centrul acestei fragilități se află statul dezarticulat. Instituțiile nu comunică, nu cooperează, nu există o coordonare. Ministerele lucrează izolat, agențiile se suprapun, companiile de stat funcționează într-un sistem feudal, iar proiectele europene sunt gestionate instinctual. Lipsa de coordonare este evidentă. Haosul administrativ produce pierderi de fonduri, întârzieri, investiții ratate, rating fragil și cost al datoriei crescut. Guvernele lucrează cu strategii fragmentate. Dezarticularea devine astfel principalul obstacol în calea dezvoltării economice. Piețele financiare care ne finanțează deficitele consideră deja că gestionarea țării este incoerentă.
Legea salarizării nu este un moft european, ci o soluție de susținere a creșterii economice și de evitare a amplificării datoriei publice. Când se mișcă prin țară 151 de sporuri și când instanțele decid dacă trebuie plătite, atunci costul real al fondurilor salariale este subestimat.
Negocierile pentru formarea guvernului sunt dominate de retorică, acuze, jocuri de putere, discuții despre vinovați și aritmetică parlamentară. Nimeni nu discută despre programul economic realist de care România are urgentă nevoie. Social-democrații vor protecție socială, dar evită discuția despre reducerea privilegiilor. Liberalii vor stabilitate fiscală, dar nu pot impune reforma companiilor de stat. Parlamentul negociază funcții. Politicienii se joacă, în timp ce economia se degradează.
„Dificultatea nu constă în a dezvolta idei noi, ci în a scăpa de cele vechi”, este o recomandare a lui John Maynard Keynes care sintetizează o radiografie perfectă a momentului în care se află România. Incapacitatea de a renunța la statul-feudă, la companiile publice nereformate, la administrația fragmentată sau la distribuirea de rente este mecanismul care blochează economia. Până acum, politicienii au sabotat sistematic reformele care pot genera creșterea economică și ridicarea nivelului de trai al oamenilor.
Noul guvern va juca la ruletă viitorul economiei românești. Fie decide să facă reforme, să asigure o creștere a economiei și o evitare a aruncării la gunoi a ratingului, fie se zbenguie în haos. În acest caz, FMI va impune reformele, dar „poporul” va achita nota de plată. Adică românul obișnuit, cel fără pensii de mii de euro, fără averi ascunse prin cutii de pantofi, fără sporuri amețitoare.
