De același autor
Din păcate, până la momentul în care scriu aceste rânduri, nu am găsit informaţia în mass-media. Poate mi-a scăpat, dar nu cred. Oare ce s-a întâmplat este chiar ceva neglijabil?
M-am întrebat, în mod firesc: De ce? De ce, Corneliu Coposu?
Fireşte s-ar putea spune cum se explică, cam rapid în astfel de cazuri: nişte huligani, tineri în stare de ebrietate? Şi aceasta este grav, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin centru al capitalei.
Un asemenea act barbar nu poate să nu ne îngrijoreze şi să nu ne îndemne la o încercare de descifrare a evenimentului...
Corneliu Coposu a devenit un simbol al procesului de democratizare a României, o personalitate de consens. După cum se stie, chiar şi cei care l-au contestat, l-au acceptat , în special după ce a dispărut ca o efigie a drumului de normalizare, de ruptură cu trecutul totalitarist… Am văzut în această acceptare generală un semn pozitiv al dorinţei societăţii româneşti de a adopta, în mod sincer, noi valori morale, de tip european.
Realitatea tumultoasă – şi zgomotoasă – a ultimelor luni marcată de o triplă criză: economică, socială şi politică umple atât de mult spaţiul public, încât lasă neobservate fenomene colaterale.
Astfel, într-o Românie, în care toată lumea se poziţionează pro sau contra unei direcţii politice, în care totul se judecă numai raportat la această încleştare nu se observă, că anumite forţe extremiste profită de criză. Mai mult decât atât, în anumite momente, acestea găsesc de cuviinţă să apară pe scena publică, de-o parte sau alta a “baricadei” politice. Iar principalii actori, fie că este vorba de putere sau opoziţie nu observă – sau vor să nu observe – prezenţa extremiştilor.
La rândul lor, mass-media îi cultivă, “zgomotul” produs de o serie de extremişti –denumiţi, elegant “grupări antisistem” – face bine la audienţă. O serie de personaje, considerate la un moment dat – în urma votului popular – “cadavre politice” umplu – la propriu şi la figurat – din nou ecranele unor posturi de televiziune, considerate, cel puţin până acum, frecventabile.
Preocupaţi de miza politică a momentului, nici unul din liderii politici, fie din opoziţie, fie de la putere, nu se delimitează clar de aceste forţe extremiste, nu declară ca o eventuală alianţă cu aceştia, chiar şi punctuală este exclusă. Iar acest lucru este foarte grav.
Mai mult, prin ocuparea spaţiului public de dezbaterile privind diverse probleme ale crizei nu a mai existat de mult o discuţie despre extremism.
În repetate rânduri am reproşat unor prieteni, din societatea civilă, pe care îi respect şi îi ştiu ca democraţi autentici, oameni cu care împart, în fapt aceleaşi idealuri, ca ei şi organizaţiile lor neglijează problematica extremismului, că aceasta nu este în fruntea agendei lor.
Şi în acest timp, Noua Dreaptă îşi agită steagurile la Ţebea, confiscând o comemorare, sau se înmulţesc declaraţiile nostalgice despre “epoca lumină” a lui Ceauşescu. Poate o dată voi scrie despre “analizele politice” – pe care le aud zilnic în taxi, de la şoferi, de obicei oameni tineri sau foarte tineri, analize ce probează o derută generală, în special în rândul tinerei generaţii.
Poate nu este întâmplător, că la 5 minute de casa lui Corneliu Coposu, pe un placaj ce delimita un şantier – în apropierea Teatrului Evreiesc de Stat – poate nici asta nu este întâmplător – se lăfăia, până acum câteva zile o zvastică. Oare să ne facem că nu vedem?
În acest context, insulta violentă adusă unui simbol al democraţiei româneşti, care a fost si este Corneliu Coposu, constituie o palmă asupra noastră, a tuturor...
Este ocazia să reflectăm asupra pericolelor complexe ale unor astfel de acţiuni… Şi să nu tăcem. Tăcerea noastră îi încurajează. Tăcerea naşte monştrii!
