De același autor
Pe la nunţi şi petreceri sunt sigur că l-aţi întâlnit pe acel domn mai în vârstă, invitat pentru că face parte din familie şi pentru că nu se face să nu îl chemi, care după câteva pahare în plus începe să se dea în spectacol. Se urcă pe ringul de dans şi începe să facă mişcări dezordonate pe care le numeşte dans, ia microfonul şi începe să behăie în el, se repede la sărbătoriţi şi îi umple de o afecţiune bahică nedorită. Totul, spre marele amuzament al copiilor. Ceilalţi invitaţi îl cam ştiu şi se prefac amuzaţi, ca să nu strice totul cu o ceartă, deşi sunt mai degrabă jenaţi de episod. Aşteaptă să treacă. Ceea ce se şi întâmplă. De regulă, cineva cu oarecare autoritate îl calmează pe beţiv şi îl aşază într-un loc mai ferit. Apoi petrecerea continuă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar secvenţa rămâne ceva de povestit după, la o bârfă.
Oricât voi supăra pe unii şi oricât de dură poate părea comparaţia, aceasta a fost imaginea cu care am asociat candidatura lui Traian Băsescu la Primăria Bucureştiului. Câteva dintre intervenţiile sale de la unele televiziuni, remarcate de toată lumea, au confirmat-o. Incoerent şi, la un moment dat, prăbuşit pe sub masă, fostul preşedinte a arătat exact ca personajul despre care am scris mai sus. Un intermezzo jenant.
Ce face Băsescu, de fapt? Ce vrea? Şi, mai ales, ce vrea de la noi? Sunt întrebări poate mai legitime decât cele legate de numărul de procente pe care îl mai poate câştiga sau dacă va încurca în vreun fel lupta electorală dintre cei doi candidaţi principali. Ceea ce în opinia mea nu se va întâmpla nicicum. Deşi a anunţat în stilul caracteristic că va candida „pentru a da o lecţie USRPlus” (ăsta da motiv serios pentru a cere bucureştenilor să te voteze!), strategia de campanie a lui Traian Băsescu pare a se baza pe ideea că Firea şi Nicuşor Dan îl vor lua în serios. Ca pe o ameninţare reală. Cam asta pare ideea cu care susţinătorii săi l-au împins în faţă: e groasă, vine Băsescu! Unde anume vine şi dacă mai e în stare să nimerească uşa, nu mai spun.
Să fie vorba despre vria atât de comună în rândul persoanelor publice de la noi, care după ce au făcut câte ceva în viaţa lor, odată ce se apropie de final ţin neapărat să facă praf totul? Nu ar fi singurul. Se poartă. În contextul acesta, e posibil să fie vorba despre un adevărat „blestem” al foştilor preşedinţi ai României? Ion Iliescu este hăituit de două dosare în care este acuzat de „infracţiuni contra umanităţii”, Emil Constantinescu, omul care a dat lovitura de graţie partidelor istorice, iese din irelevanţă doar pentru a cerşi sinecuri. Traian Băsescu, în ale cărui mandate, trebuie recunoscut, s-au făcut lucruri cu adevărat importante, a intrat în cursă mai târziu, dar pare decis să îi depăşească. O face tot în stilul lui, stil care altădată îi aducea aplauze de la susţinători şi mai ales voturi. Multe voturi.
Nu trebuie să fii mare analist ca să vezi că Traian Băsescu de astăzi nu mai este Traian Băsescu de acum câţiva ani. În consecinţă, toate nostalgiile pe care le mai inspiră şi de la care mai încearcă să stoarcă nişte voturi. Nu văd ce alegători bucureşteni şi-ar irosi voturile pe Băsescu în ideea resuscitării unui trecut, mai ales că trecutul acela a început să se dovedească extrem de dubios. Apoi, ar trebui să aibă măcar o tresărire când suprapun imaginea omului care sărbătorea cu şampanie intrarea României în UE, pentru ca, odată ajuns la Bruxelles, să ţină discursuri de tip Viktor Orban în Parlamentul European. Dacă tot am ajuns în zona competenţelor, un cuvânt drag lui Traian Băsescu, ar fi cazul să ne lămurim că tot ceea ce prezintă el ca idei pentru Bucureşti sunt fie chestiuni pe care şi le mai aduce aminte din perioada când era primar, fie nişte bazaconii cu zero aplicabilitate. De fapt...
De fapt, cred că marea problemă a lui Traian Băsescu este realitatea. Şi realitatea este că timpurile s-au schimbat. Au mers înainte, fără să îl anunţe şi pe el. Pur şi simplu „modelul Băsescu” este depăşit. Din toate punctele de vedere. Ca o Dacie 1300, pe care o vopseşti ca să îi dai o faţă şi cu care încerci să intri pe autostradă. Iar asta e atât de vizibil, încât oricâţi bani ai băga în campanie şi oricât l-ai plimba la televiziuni, şansele să convingi sunt minime. Practic, campania lui Băsescu se bazează pe ideea „reînvierii” lui Băsescu, cel din 2004. Ca şi cum soluţia la problemele de astăzi ale Bucureştiului este să îl transportăm înapoi în timp. Ceea ce merge la pachet mai degrabă cu echipa de „moaşte” a Gabrielei Firea şi cu candidatura altor figuri expirate precum Călin Popescu Tăriceanu.
Ar trebui totuşi amintit că fostul preşedinte mai are susţinători. Nu sunt mulţi, dar sunt puternic legaţi între ei. Şi răspândiţi, după terminarea mandatelor sale, fiecare pe unde a putut. Prin partide (în PNL, cei mai mulţi), prin mediul universitar, pe la ziare, televiziuni, în administraţie sau în mediul privat. Şi între ei există un puternic liant, unul care îi ţine legaţi de omul căruia îi datorează totul. Cine mai are nişte dubii legate de faptul că sub preşedintele Băsescu a crescut o mafie cel puţin la fel de puternică şi competitivă precum cea a PSD ar trebui să citească Dosarul Hidroelectrica. Părţi din el au fost deja publicate. Astfel, e de înţeles că aceşti susţinători doresc să îşi conserve influenţa, de aceea cred că l-au aruncat în luptă pe singurul om care le garantează măcar câteva procente, transformate în locuri în Consiliul General al PMB. Ceea ce înseamnă pârghii de negociere la viitoarea împărţire a generosului buget al Bucureştiului.
Sigur că ar fi multe de spus, mai ales pe seama dosarului lui de colaborator al Securităţii, dar rezumând pe înţelesul lui Traian Băsescu şi al susţinătorilor lui, nu cred că merită mai mult decât un sincer „Lasă-ne!”. //
