De același autor
Se pare că, dincolo de faţada bunelor şi aparent lăudabilelor intenţii, trebuia „invadată cultural“ o porţiune din parc ce era vizată de un „dezvoltator“ pentru construirea unui imobil, în urma unei „reintrări în posesie“… E ceea ce ni s-a spus la faţa locului, pe un ton mai degrabă de scuză.
Altfel nu se explică rapiditatea, superficialitatea şi prostul gust cu care s-a ridicat o pădurice de 76 de busturi în jurul câtorva alei şi straturi de flori, altfel bine tăiate şi îngrijite, dintr-un parc uriaş, la rândul lui destul de bine îngrijit. Dar busturile în chestiune… ce oroare! Nişte mutre pocite, aducând foarte, dar foarte vag cu personajul întruchipat, turnate dintr-o răşină sintetică dată cu baiţ şi lustruită pe ici-colo cu un lac auriu!
Ce contează numele importante ale istoriei şi culturii româneşti, de la Burebista la Nichita Stănescu, care ar trebui omagiate şi luate ca repere valorice stabile pentru lumea de azi, cum se precizează în pliantele distribuite, dacă ceea ce te întâmpină la faţa locului e o demonstraţie de lipsă de valoare estetică patentă, care delegitimează întregul demers?
Oare oamenii cu putere şi bani din România încă nu au înţeles că omagierea marilor personalităţi şi monumentalizarea trecutului nu se poate face oricum, încropit, fuşerit, fără ca să compromiţi ideea însăşi de „valoare culturală“ la nivelul unui simplu clişeu propagandistic demn de „Cântarea României“ şi de o mentalitate anacronică, simplistă, nonculturală şi, de fapt, postcomunistă?
Dacă şi-ar fi dat timp şi ar fi avut consilieri profesionişti, fundaţia menţionată la început ar fi putut afla că la doar câţiva kilometri mai departe, în Parcul Carol, se găsesc busturi şi statui admirabile ale unor mari oameni din istoria României, lucrări de artă adevărată de la finele secolului XIX şi din prima jumătate a secolului XX, care ar fi putut fi luate drept modele pentru întreprinderea în chestiune.
De ce să apelezi la o firmă anonimă care să-ţi toarne nişte monstruozităţi în material sintetic, probabil pentru sume interesante, când Bucureştiul este totuşi plin de busturi de calitate sau onorabile, semnate de artişti importanţi de ieri şi de azi?
Oare fundaţia D.V. nu ştie de existenţa Uniunii Artiştilor Plastici din România şi de secţia ei de sculptură, care numără nume de mari sculptori contemporani, de la Vasile Gorduz (recent decedat) la Paul Vasilescu, de la Mircea Spătaru la Mihai Buculei, de la Aurel Vlad la Marian Zidaru şi atâţia alţii? Probabil că sculptorii adevăraţi ar fi costat chiar mai puţin decât firma care a executat ruşinoasele mostre de „gust naţional“, dar ei nu ar fi făcut rabat nici de la independenţă estetică şi nici de la timpul necesar creării unor opere de calitate.
Dincolo de ambiţia bombastică a unei „Grădini a valorilor româneşti“ care să pună în lumină o „dinastie a românilor esenţiali“ etc., iniţiativa din Parcul Copilului, gândită zice-se pentru tânăra generaţie, dar de către minţi îmbătrânite sau „încremenite în proiect“, este un mare eşec. Deja am văzut câţiva copii care se strâmbau de râs în faţa busturilor cu mutre rizibile…
Domnule Dan Voiculescu, vă dau o sugestie : înlocuiţi treptat bucăţile de răşină sintetică fără nici o valoare, cocoţate pe socluri, cu lucrări ale unor sculptori adevăraţi! //
