Abjecţie

Melania Cincea 23.02.2016

De același autor

Abjecţia a coborât, din nou, la un nivel incalificabil, la Trustul Intact.

 

Azi, prin vocea Oanei Stancu Zamfir, pe canele mediatice ale Trustului Intact este aruncat în arenă numele unui copil de zece ani, căruia îi este adresată o scrisoare deschisă. Pentru că tatăl acestui copil, Dan Tăpălagă, are opinii diferite. Pentru că Dan Tăpălagă a fost unul dintre jurnaliştii care au pus punctul pe “i” în scandalul dintre Antena 3 şi ANAF, demontând manipularea ordinară la care s-au dedat stipendiaţii condamnatului de drept comun Dan Voiculescu atunci când, în acest război, au invocat mincinos şi parşiv libertatea presei şi când au instigat autorităţi şi populaţie să-i susţină în încălcarea unei sentinţe judecătoreşti care îl vizează pe Dan Voiculescu.

 

Am spus „din nou”, pentru că Antena 3 nu este la primul derapaj de genul acesta. În vara lui 2012, televiziunea lui Dan Voiculescu – pe atunci, încă în libertate, luptând pe toate căile împotriva Justiţiei – punea artileria grea pe cei care atrăgeau atenţia asupra violării în formă continuată a statului de drept la care s-au dedat liderii USL, propulsaţi şi menţinuţi la putere cu ajutorul agresivelor campanii mediatice negative ale Antenei 3, îndreptate împotriva tuturor adversarilor lor politici, tuturor celor care susţineau statul de drept şi lupta împotriva marii corupţii. Printre cei vizaţi de campaniile Antenei 3 s-a aflat atunci şi judecătorul Cristi Danileţ, linşat mediatic într-un mod josnic. În încercarea de a-l distruge, de a-l reduce la tăcere, l-au fotografiat pe stradă alături de fiica sa adolescentă, lansând insinuări mizerabile. Şi asta, ignorând explicaţiile pe care le primiseră de la Cristi Danileţ.

 

Antena 3 şi-a făcut, de ani buni, un modus operandi din fapte imorale şi, nu o dată, tangenţiale cu penalul, cum ar fi şantajul. Să ne amintim de câteva situaţii:

 

Îi iunie 2013 izbucnea scandalul de şantaj de la Antena Group, soldat cu arestarea managerului Antena TV Group, Sorin Alexandrescu. “Acest şantaj este o continuare a unei campanii mediatice negative exercitate de Antena TV Group împotriva companiei noastre, în ultimii ani, în încercarea de a ne forţa să plătim sume exorbitante pentru difuzarea canalelor sale”, anunţa denunţătorul, RCS&RD.

 

Mai devreme, în vara lui 2010 – când unele derapaje din presă au fost incluse ca vulnerabilităţi în Strategia Naţională de Apărare –, Curentul scria despre o presupusă tentativă de şantaj a lui Sorin Oancea la adresa lui Adriean Videanu, în scopul câştigării licitaţiei de la Paroşeni, de către compania Grivco, la fel, despre un presupus şantaj comis de Gabriela Vrânceanu Firea, pe atunci angajată a acestui trust, la adresa lui Dorinel Mucea, în perioada în care acesta era adjunctul directorului Oficiului de Privatizare (trimis în judecată în “Dosarul spionilor”), pentru a avea acces la dosarul Petrom.

 

Asta e „libertatea de exprimare” apărată – deşi la orizont nu e nicio ameninţare la adresa ei – de preşedintele României, Klaus Iohannis, care spunea: „Cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative”?

 

Asta e „libertatea de exprimare” – deşi la orizont nu e nicio ameninţare la adresa ei –  pentru care al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a organizat, în Senatul României, o conjuraţie împotriva statului de drept?

 

Asta e “libertatea de exprimare” – deşi la orizont nu e nicio ameninţare la adresa ei – pentru care liderul PSD, Liviu Dragnea, a recurs la şantaj public la adresa premierului României, spunând, la Antena 3, “Dacă se întâmplă acest lucru (evacuarea Antenei 3 din actualul sediu – n.m.), atunci cred că acest Guvern nu mai poate rămâne în funcţie. Analizăm foarte serios depunerea unei moţiuni de cenzură”?

 

Nu, libertatea de exprimare nu înseamnă că minciuna, manipularea şi dezinformarea pot fi folosite pentru a crea false concluzii. Nici nu este sinonimă nici cu linşajul mediatic. Nici nu scuză şantajul la care se recurge în numele ei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22