Front comun între impostori, demagogi și semidocți

AUR, partid autointitulat „antisistem”, și sateliții lui politico-mediatici fac front comun cu „sistemul” însuși, reprezentat de PSD, pentru a apăra impostura academică.

Melania Cincea 20.01.2026

De același autor

Demascarea plagiatului din teza de doctorat a ministrului Justiției a atras nu doar indignare publică, dar și din partea ministrului, a PSD, a taberei politico-mediatice „suveraniste” –, justificări ridicole, atacuri la persoană la adresa jurnalistei Emilia Șercan și paralelisme strâmbe pentru deturnarea atenției publice.

În locul unei reacții responsabile, raționale, de gestionare corectă, instituțională a crizei de imagine în care se află după ce jurnalista Emilia Șercan a scris că și-a obținut diploma de doctor în Drept în baza unei teze plagiate, ministrul Justiției, Radu Marinescu, se consideră o victimă a unor „alegații mediatice”, aduce argumente care îl aruncă în penibil, de tipul „am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică, în conformitate cu legislația din acel moment”, de parcă citarea în ghilimele nu ar fi o veche cutumă academică – și chiar recurge la intimidări, anunțând că ia în calcul un proces în care să își apere „dreptul la reputație”. Dacă ar fi prevalat corectitudinea tezei de doctorat și buna sa credință, solicita o verificare instituțională a lucrării.

De pe margine îi ține isonul PSD. Care nu e la primul caz de demnitar dovedit impostor academic. Lista e chiar lungă, fiind deschisă de fostul președinte al partidului, Victor Ponta, care a rămas cu titlul de doctor nu pentru că nu ar fi plagiat în teza de doctorat, ci grație unei decizii absurde a CCR, din 2022, potrivit căreia dacă titularul s-a folosit de diploma de doctorat, ea nu mai poate fi retrasă. PSD face zid în jurul lui Radu Marinescu și o acuză, pe mai multe voci, pe Emilia Șercan că face jocuri politice, insinuând că a scris la comanda USR care, astfel, vrea să forțeze o înlăturare a ministrului Justiției și să blocheze procedura de numire a procurorilor de la vârful Ministerului Public. Argumentul nu ține. În cazul în care ministrul ar fi demis ori și-ar da demisia, ar fi înlocuit în acest demers de un secretar de stat și, în plus, funcția de ministru ar reveni tot unui om numit de PSD. Dar nici nu demisionează, cum era previzibil, nici nu va fi demis.

Premierul Ilie Bolojan a avut o reacție bulversantă. Deși consideră plagiatul o formă de furt și speră ca o entitate independentă să-l verifice, spune că obținerea doctoratului nu mai are un efect în cariera ministrului și că evaluează membrii Cabinetului în funcție de activitatea din timpul mandatelor. Declarația premierului – care atrage un cost însemnat de imagine – pare un compromis făcut PSD, pentru salvarea reformelor asumate. PSD poate forța ruperea coaliției de guvernare, a și dat deja semnale publice, și poate modifica configurația actualei majorități parlamentare. Ceea ce presupune că, împreună cu AUR și compania „suveranistă”, ar prelua jocul. Și executiv, și legislativ.

Surprinzător sau nu, dacă luăm în calcul zvonul unei guvernări AUR-PSD, tabăra autointitulată „suveranistă”, cu AUR vârf de lance, nu doar că nu cere demisii după ce unui om al „sistemului” îi este devoalat plagiatul din teza de doctorat, dar și face front comun cu PSD, un partid al „sistemului”, colportând minciuni și trecând la atacuri la persoană la adresa Emiliei Șercan. Este acuzată fără dovezi, cum spuneam, că face jocuri politice și, în plus, că a tratat cu dublă măsură cazul lui Ionuț Moșteanu și licența președintelui Nicușor Dan – două subiecte aduse în mod fals în discuție, în încercarea de a muta atenția publică.

Fostul ministru al Apărării Ionuț Moșteanu nu are doctorat. Acesta a fost acuzat din cauza unor bâlbe în privința inadvertențelor din CV. Lui Ionuț Moșteanu i s-a putut imputa și o pregătire universitară nealiniată cerințelor funcției, dar nu poate fi numit impostor, pentru că nu și-a construit cariera pe falsuri (o inadvertență nu e neapărat un fals), nici în baza unei teze de doctorat plagiate, nici a unor concursuri măsluite și nici nu a declarat în fals că a scris cărți. În plus, a demisionat, ceea ce Radu Marinescu a spus că nu va face, fără ca această atitudine de frondă să deranjeze PSD și tabăra „suveranistă”, unde se urla pe multe voci „demisia, Moșteanu!”.

De curând a fost aruncată, din nou, în spațiul public fumigena că președintele Nicușor Dan, cu doctorat în Matematică la Sorbona, nu are licență. Iureșul pornise de la declarațiile unui fost profesor de la Universitatea din București, acuzat de hărțuire sexuală și aflat de câțiva ani în concediu fără plată. În mintea unor agramați, cum se dovedesc mulți, și a unor semidocți care se cred brilianți formatori de opinie și care rostogolesc în (social) media informația, Nicușor Dan a absolvit École Normale Supérieure, apoi și-a luat doctoratul la Sorbona, cu dosarul incomplet, fără diplomă de licență. Adică, ar fi un impostor care a păcălit un șir lung de somități academice. Și le păcălește în continuare, dacă ne gândim că, în mai anul trecut, după alegerile prezidențiale, universitatea îl felicita pe Nicușor Dan, într-un mesaj în public...

Așadar, AUR, partid autointitulat „antisistem”, și sateliții lui politico-mediatici fac front comun cu „sistemul” însuși, reprezentat de PSD, pentru a apăra impostura academică. Iar asta, în aplauzele unui public fanatizat, care pare că nu înțelege prea bine nici ce se întâmplă în jurul său, cu atât mai puțin noul episod de indubitabilă demagogie.

 

Articol publicat și de putereacincea.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22