Implicarea iresponsabilă a serviciilor de securitate în jocul de putere al lui Victor Ponta

Una dintre concluziile ce se pot trage deja din scandalul „Victor Ponta, ofiţer acoperit” este aceea că, pentru ascensiunea sa spre funcţia de preşedinte, a târât în joc servicii speciale din arhitectura de securitate naţională. Având nevoie de informaţii la care, altfel nu avea acces, de protecţie, pentru a-şi masca episoade din trecut, sau de complicitate, în jocuri cu miză foarte mare.

De unele dintre aceste servicii s-a folosit, de altele a încercat, dar nu a reuşit. A făcut-o, însă, fie forţând legea, fie schimbând-o după bunul plac. Iar jocul acesta a început la foarte scurt timp după câştigarea de către USL a alegerilor, în decembrie 2012, şi a fost făcut, parţial, chiar cu sprijinul unor oameni din PNL – pe cei mai mulţi dintre ei îi găsim acum în PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu – care, la vremea respectivă, susţineau, oficial şi declarativ, un alt candidat la prezidenţiale, Crin Antonescu, candidatul propriului partid. Neoficial, însă, îi pavoazau drumul lui Victor Ponta. Să ne amintim aceste episoade, în ordine cronologică:

Subordonarea DGIPI

Primul semn că Victor Ponta are planuri politice legate de Cotroceni, planuri paralele cu cele ale colegilor de alianţă liberali, a venit la câteva zile de la instalarea Guvernului, în decembrie 2012. Sub umbrela unei ordonanţe de urgenţă care stabilea noua configuraţie a Execu­tivului, serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, Di­rec­ţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, transformată în Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicată, în regim (nejustificat) de urgenţă, la rang de departament şi trecută în co­or­do­narea unui secretar de stat, aju­tat de doi subsecretari de stat, numiţi de primul-ministru. Cu alte cuvinte, subordonată lui Vic­tor Ponta. Deşi avea motive să o facă, măcar deranjat de neîncrederea afişată oficial faţă de el şi faţă de PNL, ministrul liberal al Internelor, Radu Stroe, nu a ripostat, ba a dovedit consens: “E normal să fie aşa, pentru că activitatea ei este legată de elemente care ţin de siguranţa naţională. E foarte important ca premierul şi ministrul de Interne să lucreze pe aceeaşi voce”.

Cum se poate traduce mişcarea aceasta şefului Guvernului de a-şi subordona – indirect, prin numiri de oameni – acest serviciu de informaţii?

Ar putea fi dorinţa de a-şi ţine în şah, operativ – după modelul devoalat de Marean Vanghelie – inamicii politici, în perspectiva lui 2014, un an cu miză foarte mare. Interesul unor politicieni faţă de DIPI ţine de posibilitatea tranzacţionării politice, prin in­termediul ei, a unor informaţii ce îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii. „Eu vreau putere, nu bani. De aceea, am susţinut ca la împărţirea ministerelor să alegem MAI“, declara, prin primăvara lui 2009, Ma­rian Vanghelie. Şase luni după aceea – în pli­nă perioadă preelectorală, când partidele se pre­găteau pentru confruntarea dintre pre­zi­den­ţiabili – anunţa că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. 

Ceea ce este clar e faptul că decizia aceasta a premierului echivalează cu o încălcare a Constituţiei care spune că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. Deci, nu activitatea unor şefi de structuri care intră în organigrama unor ministere, gen DIPI.

Înfiinţarea şi subordonarea Direcţiei Antifraudă

La scurt timp după ce şi-a asigurat controlul asupra serviciului secret al MAI, premierul Ponta a dat semne că vrea să-şi extindă aria de acoperire şi influenţă şi asupra altor instituţii: Poliţie, ANAF, SRI şi chiar SIE. Oficial, s-a spus, pentru coordonarea activităţilor pe linie de evaziune fiscală şi spălare de bani. Era, însă, un alt indiciu că Victor Ponta voia controlul şi, nu prin intermediul liberalilor, ci pe deasupra capului lor, asupra unei mega-structuri. Şi nu doar control guvernamental – pe acesta îl avea. Dorinţa i-a fost transformată în realitate nu după mult timp, prin înfiinţarea Direcţiei Antifraudă. Nu l-am auzit nici preşedintele ANAF, un alt liberal la vremea aceea, Daniel Chiţoiu, deranjat de această mişcare a primului-ministru.

Cum se poate traduce mişcarea aceasta şefului Guvernului de a-şi subordona – indirect, prin înfiinţare de comisii – serviciile de informaţii?

Ar putea fi un aspect financiar. În colimatorul acestor structuri pe care primul-ministru şi le-a dorit într-un fel sau altul în sfera lui de influenţă nu ajung găinarii, cei care învârt, în contradicţie cu legea, sume ce acoperă costul unei jumătăţi de maşină secod-hand, ci aceia care ştiu că evaziunea sau spălarea de bani merită a fi făcută când e de ordinul sutelor de mii, al milioanelor de euro. Aceştia, prosperi oameni de afaceri, pot fi foşti, actuali, posibil viitori finanţatori electorali. Or, un astfel de afacerist, cu probleme de dosar, poate fi mană cerească în an electoral.

Folosirea SIE pentru a-şi masca episoade din biografie

Iată, zilele acestea a ieşit la iveală faptul că, în drumul spre Cotroceni, dl Ponta a avut nevoie de un alt serviciu. De SIE. Pentru a-i masca un episod din biografie. În aprilie 2013, Guvernul a emis HG 223, pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul SIE – care, ca o paranteză fie spus, nu se regăseşte pe site-uil SIE. Un act ce poartă semnătura lui Victor Ponta şi a lui Teodor Meleşcanu, un alt fost liberal. Un act prin care s-a făcut o extindere la o hotărâre de guvern din 2002, care prevedea că personalul SIE, nu şi agenţii acestui serviciu, reprezintă o categorie de informaţii secret de stat. Din primăvara lui 2013, însă, prin hotărârea emisă de Guvernul Ponta, în categoria secretelor de stat – adică, a informaţiilor nedivulgabile –  au fost introduse şi cele referitoare la „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea în orice mod a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Adică, Guvernul Ponta a dat o lege pentru Victor Ponta, pentru ca acesta să-şi poată masca, în perspectivă electorală, un episod din biografie: acela al colaborării ilegale cu SIE. Ilegale, pentru că, în perioada 1997 - 2001, aflăm acum, a fost concomitent şi procuror, şi agent acoperit. Faptul că această lege a fost făcută cu dedicaţie estre confirmat, tot acum – involuntar, probabil –, de directorul demisionar al SIE, Teodor Meleşcanu. Care recunoaşte că, la vremea respectivă, a considerat „oportună” modificarea legii, dat fiind că ar fi existat posibilitatea ca informaţiile să fie utile în campania electorală... Situaţie din care se desprind două concluzii.

1.Dl Meleşcanu a ştiut că dl Ponta a fost ofiţer acoperit deşi legea i-a interzis acest lucru, dar a tăcut. Nu l-am auzit afirmând că a adus, oficial, această stare de fapt la cunoştinţa cuiva.

2. În timp ce oficial, dl Ponta susţinea candidatul USL, Crin Antonescu, prin intermediul unui fost pion liberal îşi trăda partenerii de coaliţie, pregătindu-şi drumul personal spre Cotroceni.

Mai grav este că această hotărâre de guvern, o extindere a unei hotărâri date de Guvernul Năstase, care avea o anexă secretă nepublicată niciodată – a fost făcută eludând CSAT-ul, deşi activitatea SIE, ca parte a sistemului naţional de apărare, este organizată şi coordonată de CSAT.

Acum, a încercat să atragă în jocul său ocult – transformând defensiva într-o ofensivă la adresa preşedintelui Traian Băsescu – şi SRI, cerându-i public (încă) directorului acestui serviciu, George Maior, „să se pronunţe clar privind folosirea instituţiilor de către Traian Băsescu”. La două zile după solicitarea publică adresată d-lui Maior, acesta nu-i răspunsese.

Încercarea de subordonare a STS

La începutul acestui an, dl Ponta a dorit să-şi treacă în subordine STS, o structură organizată şi coordonată de CSAT care numeşte, la propunerea preşedintelui său, funcţie ocupată de şeful statului, conducerea acestui serviciu. Tragedia aviatică din Apuseni, din luna ianuarie, a fost invocată ca pretext pentru restructurarea în regim de urgenţă a STS. Restructurare care înseamna transformarea acestuia într-o structură condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizia primului-ministru. Pe scurt, punerea STS în subordinea premierului Ponta. Parlamentarii PSD s-au conformat şi au făcut un proiect de lege, trecându-l chiar de Camera Deputaţilor, prin adoptare tacită. Adică, eludând dezbaterea, pentru a evita eventuale „de ce”-uri ale Opoziţiei şi intervenţii pe textul de lege.

De ce şi l-a dorit dl Ponta subordonat direct? Pentru că STS era văzut ca o miză importantă: nu numai că e instituţia care coordonează transmiterea datelor din secţiile de vot către BEC, dar are toate bazele de date ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Muncii. Apoi, printr-un joc al imaginaţiei, dacă la STS ar fi fost, la alegeri, un om şi o echipă care să accepte să fie parte la o posibilă fraudă la vot, un “scurt-circuit” la momentul oportun ar fi putut face minuni. Cum sistemul informatizat pro­pus din 2009 de STS, prin a cărui implementare ar putea fi stopată fraudarea alegerilor prin vot multiplu, nu e folosit nici acum, o posibilă fraudă masivă la vot, prin intermediul viilor sau al mor­ţilor, nu ar fi fost exclusă. Scandalul declanşat de presă şi de Opoziţie a oprit, însă, acest transfer al STS.

Încercarea de subordonare a DGIA

În primăvara acestui an, tot pentru un plus de putere adus lui Victor Ponta se încerca punerea în subordinea acestuia a Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. Şeful DGIA – o structură cu rol major în sistemul de securitate care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, ce asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE –, urma să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării. De ce? Nu au existat argumente logice.

Decizia, plecată de la o iniţiativă legislativă printre ai cărei semnatari se număra Ilie Sârbu, socrul premierului, a stârnit, însă, mari semne de întrebare, raportată la situaţia geopolitică a ţării, la decizii şi declaraţii recente ale primului-ministru Ponta. Ho­tărârea fusese luată, întâmplător, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creş­terii ameninţărilor la adresa NATO şi în preajunul testării echipamentelor SUA de la baza militară din Deveselu. Aşa că te întrebai de ce în subordinea directă a premierului Ponta şi de ce în aceste momente? Semne de întrebare ridică şi raportând această decizie la eve­nimente şi declaraţii recente, care l-au avut pe d-l Ponta în prim-plan, intrate în con­tradicţie cu obiectivele naţionale ce gra­vi­tează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României – apartanenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA.

Acţiunea a eşuat, dar semnele de întrebare au rămas. Fiind adâncite acum, o dată cu lansarea în spaţiul public a informaţiei privind colaborarea pe care dl Ponta a avut-o cu SIE.

Dacă tragem linie după aceste episoade, se desprinde concluzia că, pentru ascensiunea sa spre funcţia de preşedinte, dl Ponta a târât în joc, cu iresponsabilitate, servicii speciale din arhitectura de securitate naţională. Având nevoie de informaţii la care, altfel nu avea acces, de protecţie, pentru a-şi masca episoade din trecut, sau de complicitate, în jocuri cu miză foarte mare. Nu a contat riscul de a le decredibiliza şi, astfel, a le vulnerabiliza – pentru că vulnerabilizarea se face prin derapajele în care sunt implicate, nu prin aducerea acestor derapaje în atenţia publică –, o situaţie extrem de riscantă pentru unele dintre ele, respectiv pentru SIE şi SRI, în contextul geopolitic în care se află România, ameninţată, pe termen mediu şi lung, de atacuri subversive din partea Rusiei, ce pot fi contracarate eficient doar pe linie informativă. A contat, după cum se vede, doar interesul d-lui Ponta şi a câtorva oameni din sfera sa de putere, de a-şi croi drum spre funcţia supremă.