De același autor
Acum e, din nou, rândul lui Siegfried Mureșan să fie atacat, din zona revendicată a fi „suveranistă”, din cauza originii sale germane, după ce a fost propus ca premier de coaliția PNL–USR–UDMR.
„Să vedeți iarăși românii cum o să-și scrântească limba ca să poată să se refere la conducătorii patriei noastre cu nume neaoșe”, a declarat, cu referire la Siegfried Mureșan, primarul social-democrat al Craiovei, Olguța Vasilescu. Intrată în PSD din PRM, cu tot cu metehnele acestui partid al lui Vadim Tudor, pentru care xenofobia era element definitoriu.
Alții din aceeași zonă politico-mediatică plusează și spun că originea sa îl face automat „agent neamț”. Nu a adus nimeni probe că ar fi agent al unui serviciu de informații german, că „vinde România”, dar în spațiul public de mult nu mai contează argumentele și dovezile. Contează cine strigă mai tare, mai des și pe un ton care stârnește emoții negative, furia și panica fiind preferate.
A trecut – și trece încă – prin situații similare și primarul de origine germană al Timișoarei, Dominic Fritz, expus și el unor valuri de ură xenofobă și etichetărilor de genul „agent neamț”. Prin 2021, în plină pandemie, în Timișoara – da, orașul apreciat zeci de ani pentru multietnicitatea sa – au fost auzite pe stradă, urlate, lozinci de genul „Heil, Fritz!” ori „Să nu uiți, Herr Fritz, Timișoara nu-i Auschwitz”. Și, suplimentar, „Afară cu Arafat din ţară!”, „Afară cu ungurii din ţară!”.
Care sunt cauzele pentru care mesaje de genul acesta au priză la public? Mă gândesc la câteva ipoteze, despre care am mai scris:
Declaraţiile politice iresponsabile. Au venit, ani şi ani, dinspre cel mai mare partid, PSD, unde îşi găsise locul o vocală falangă PRM, după ieşirea din Parlament a partidului lui Vadim Tudor. În epoca Dragnea circulau pe reţele sociale mesaje care incitau la xenofobie, lansate din zona PSD / Alternativa pentru Demnitate Naţională – fie asumate de partid, fie de susţinători ai lor. Mesaje prin care se sublinia că ţara era condusă sau reprezentată de… străini, ceea ce, în viziunea lor, e de netolerat. Şi erau date ca exemple numele lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Eduard Hellvig, Laura Codruța Kovesi, Siegfried Mureşan. Din 2020, acestui cor xenofob i s-au alăturat AUR, SOS și alții din zona „suveranistă”, care își au filonul ideologic în naționalismul de sorginte securist-ceaușistă, adus în democrație de Vatra Românească, PRM, PUNR. De asemenea, tirada politică a fost frecvent îndreptată împotriva UE şi a SUA, despre care se spunea că „imixtionează în treburile interne”, a multinaţionalelor occidentale, împotriva „străinilor care ne conduc”. Nu a fost suficientă introducerea narativului xenofob în disputele politice. S-au folosit, în mod iresponsabil, şi de tragedia Holocaustului pentru a înfiera germanii din politica românească.
Educaţia precară din ultimii 20-25 de ani îşi spune, şi ea, cuvântul în acest context al escaladării extremismului, a violenţelor generate de acesta.
Lipsa memoriei. Memoria, un pilon important al devenirii noastre ca oameni, nu a fost cultivată, în aceşti peste 30 de ani, nici de şcoală, nici prin politici publice. Unii par să fi uitat ororile comise de cele două regimuri extremiste ale secolului trecut: nazismul şi comunismul. Alţii nu este exclus să nici nu le cunoască.
Clemenţa autorităţilor faţă de derapaje xenofobe şi antisemite, constante în ultimii ani. Or, lipsa de fermitate în aplicarea legii le încurajează.
Violenţa din mediul virtual. Este prezentă de ani de zile de pe reţelele de socializare, dar bagatelizată însă ca nefiind în pericol real.
Bagatelizarea acestor derapaje, dezinteresul faţă de ele ne pot costa. A lua atitudine, când ţara este împinsă pe panta extremismului, nu este doar un act de solidaritate cu un om, cu un grup ameninţat, este o datorie civică. O reacţie firească de apărare a democraţiei.
*Articol publicat pe putereaacincea.ro
