De același autor
La aproape 23 de ani de la redactarea Proclamaţiei de la Timişoara, primul document oficial din România post-decembristă unde se vorbea despre principiul descentralizării economice şi administrative, România pare aproape de regionalizare. În lipsa unui document oficial asumat de către Putere, care să vorbească despre dispersia responsabilităţilor şi a atribuţiilor în viitoarele regiuni, Societatea “Timişoara” a organizat o dezbatere publică pe tema regionalizării şi a iniţiat o Rezoluţie publică, document care se va constitui în program de acţiune civică pentru o dezvoltare regională susţinută. Principiul de la care s-a plecat a fost că nu e suficientă consultarea populației, dacă dorește sau nu regionalizarea, ci e nevoie să i se asculte opiniile în legătură cu configurarea efectivă a regiunilor.
Viitor program de acţiune civică
În contextul discuţiilor din media despre regionalizare, dar în lipsa unui document oficial asumat de către Putere în privinţa acestui proces care se anunţă apropiat, Societatea „Timişoara” a organizat, în 28 mai, o dezbatere publică pe această temă. A iniţiat, totodată, o Rezoluţie publică, document care, dau asigurări reprezentanţii Societăţii „Timişoara”, se va constitui în program de acţiune civică pentru o dezvoltare regională susţinută.
Printre punctele incluse în această Rezoluţie publică se numără asigurarea solidarităţii indentitare locale prin simboluri politice ferme (capitală regională, Parlament regional, Guvern regional cu ministere regionale), conform gradului de alocare de competenţe de la centru spre regiuni. De asemenea, prin aceeaşi Rezoluţie se cer asigurarea unei transparenţe a guvernării şi legiferării la nivel regional, pentru limitarea corupţiei, analiza sustenabilităţii financiar-bugetare a administraţiilor la nivel de comune şi orăşele, în vederea comasării unităţilor administrative falimentare, organizarea unei dezbateri publice asupra oportunităţii existenţei judeţelor şi delimitarea clară a atribuţiilor la nivel regional şi judeţean, definirea amănunţită, în urma unei dezbateri publice, a competenţelor de administrare la nivel judeţean faţă de cele de dezvoltare la nivel regional şi apărarea cu prioritate a patrimoniului urban şi rural istoric, industrial şi al mediului.
Pe ce criterii vor fi desenate viitoarele regiuni?
La dezbatere – moderată de scriitorii Daniel Vighi şi Viorel Marineasa, membri ai Societăţii „Timişoara” –, au participat atât specialişti, profesori ai Universităţii de Vest şi oficiali ai administraţiei locale, cât şi voci ale societăţii civile şi reprezentanţi ai mass-media.
Istoricul Vasile Docea, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universităţii de Vest din Timişoara, apreciază că pe primul loc în trasarea granițelor viitoarelor regiuni trebuie să stea criteriul cultural-istoric, chiar dacă discursul public despre regionalizare face apel la mai multe criterii, atunci când se pune problema trasării granițelor noilor structuri administrative: geografic, economic, cultural, istoric. „Viitoarele regiuni vor trebui să se constituie pornind de la provinciile istorice (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea). Procedând astfel, se respectă identitatea culturală a locuitorilor. Iar satisfacția identitară a locuitorilor va conduce la prosperitate. Să nu uităm că satisfacția soluționării problemelor identitare, care au încărcătură istorică și culturală, poate genera o mare mobilizare voluntară de voință și de resurse. În sens invers, insatisfacția identitară poate zădărnici orice proiect economic, oricât de atractiv ar părea el”, spune Vasile Docea.
Prof. univ. dr. Nicolae Popa, de la Facultatea de Geografie, specialist în dezvoltare regională, estimează că una dintre problemele poate cel mai greu de rezolvat va fi nu împărţirea teritorială – deşi acest aspect legat de locul în care va fi capitala fiecărei regiuni va genera cele mai multe tensiuni –, ci dispersia responsabilităţilor şi a atribuţiilor în această structură: „Regiunile ar avea rolul de a planifica organizarea teritoriului, de a trasa liniile directoare pentru dezvoltare, urmând ca aplicarea politicilor de dezvoltare să revină în bună măsură judeţelor. Nu va fi, însă, uşor, pentru că toţi se vor bate şi pentru decizie, şi pentru execuţie”. Acesta apreciază că regiunile ar trebui să se concentreze pe strategii, pe planificarea teritorială integrată, iar judeţele, pe decizii preponderent executive.
În privinţa unor temeri că, în momentul în care se construieşte o regiune, identitatea localnicilor este ameninţată, antropologul Otilia Hedeşan, prorector al Universităţii de Vest, consideră că, „acest lucru înseamnă doar că valoarea pe care o reprezintă statutul relaţiei omului cu locul este importantă. Ceea ce înseamnă că regionalizarea este importantă. Sunt o multitudine de argumente care pot fi aduse în favoarea constiturii unei regiuni, de la cele istorice, culturale, la cele geografice ori de organizare culturală”. Judeţele luate în discuţie să constituie regiunea stabilesc între ele relaţii foarte diverse, dar, apreciază Otilia Hedeşan, acesta nu va fi un impediment: „Există poluri ale bogăţiei în unele judeţe, care le leagă, aşa cum pe altele le leagă o relaţie istorică şi regională. Sunt relaţii diverse care leagă şi care sunt de solidaritate, nu de opoziţie. Orice construcţie poate avea câţiva piloni principali de identitate şi poate avea numeroase elemente de diversitate. Fiecare va rămâne cu valoarea pe care o are. O istorie pe care o putem verifica pe ultima sută de ani, de exemplu, ne arată că orice om care a trăit într-o zonă a avut cu o altă zonă cel puţin o relaţie de tip dute-vino”.
În privinţa metodelor regionalizării, dat fiind că în discuțiile de până acum s-a ținut seama doar de opiniile venite din două direcții – dinspre factorii politico-decizionali și dinspre experți –, conf. univ. dr. Docea apreciază că în dezbatere trebuie introdus și un al treilea pol, şi anume voința locuitorilor: „Mă refer aici nu doar la a consulta populația dacă dorește sau nu regionalizarea, așa cum s-a pus problema până acum, ci de a-i asculta opiniile și în legătură cu configurarea efectivă a regiunilor, cu granițele acestora. Un referendum național pe această temă este necesar, așa cum ar fi dezirabile și referendumuri organizate la nivel local”.
Potenţiale pericole ale unui proces de regionalizare eronat
S-a atins şi problema unor potenţiale pericole pe care le poate implica un proces de regionalizare prist aplicat. În condițiile în care până acum Guvernele României au redistribuit în mod clientelar resursele financiare înspre comunitățile locale, apare riscul ca această practică să se repete și în privinţa regiunilor, este opinia lui Vasile Docea: „Mi se pare important ca în momentul în care se aplică proiectul regionalizării, acesta să cuprindă reglementări stricte privind distribuirea resurselor, dar și mecanisme clare de supraveghere și control. Altfel, regiunile vor deveni încă un instrument prin care Guvernele – și, prin ele, partidele – își satisfac clientela politică”.
Un punct de vedere asemănător în privinţa pericolelor l-a avut conf. univ. dr. Alin Gavreliuc, decanul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest: „Dacă nu se schimbă în interiorul reţelei instituţionale moravurile instituţionale, noi putem stabili la orice nivel decizia, intervenţia în reţeaua socială, dar nu vom rezolva lucrurile. Dacă ne ocupăm de metafore, de lucruri ce ţin de numele regiunii, şi alţii, reţeaua de baroni, se vor întâlni în alt loc şi vor decide aspectele financiare, iarăşi nu am făcut nimic”.
Lipsa de transparenţă şi interpunerea între judeţean şi central a unei instanţe care doar multiplică nevoia de resurse sunt şi ele, în opinia lui Alin Gavreliuc, ameninţări în faţa unui proces de regionalizare eficient: „În acest moment, sunt sigur că va fi produsă o struţo-cămilă în care vom avea toate nivelele reprezentate şi mai reuşim să introducem pe piaţă nişte baroni, dar într-o divizie în care miza este mult mai mare”.
Prof. univ. dr. Popa vede o problemă deja în configuraţia actuală, şi anume, dimensiunea judeţelor, pe care le consideră prea mari pentru dimensiunea regiunilor: “A pune însă, acum, problema reconfigurării judeţelor ar însemna să fie generate enorme tensiuni în sistem, cu efecte negative de durată”. Ceea ce este cert, spune şi el, este că, dacă introducerea nivelului regional nu presupune decât încă un nivel de funcţii, de administraţie, de birocraţie, de salarii, dacă nu se va face o distribuţie corectă a atribuţiilor şi a resurselor, înseamnă că regionalizarea va fi un proces ratat.
Şi arhitectul-şef al Timişoarei, Sorin Ciuraru, declară că a identificat deja o problemă înainte ca procesul propriu-zis de regionalizare să fi demarat, problemă care, rămasă neremediată, va afecta negativ regionalizarea: „Între planul de amenajare a teritoriului naţional şi planul de amenajare a teritoriului judeţean nu există încă legătură din punct de vedere al gestiunii teritoriale. Acum o lună de zile s-au întâlnit mai mulţi arhitecţi de oraşe şi de judeţe, punându-şi întrebarea dacă va apărea instituţia arhitectului-şef regional şi, dacă da, ce documente va gestiona şi cui va da socoteală. În plus, nu există o lege care să spună ce competenţe de gestiune teriorială periurbană au polii de dezvoltare. O dată cu regionalizarea trebuie să apară şi o lege metropolitană”.
Argumentele pro-regionalizare expuse în timpul dezbaterii – care au fost de natură istorică, culturală, lingvistică, geografică, de organizare culturală, care ţin de stilul de viaţă –, vor fi incluse într-un volum pe care Societatea „Timişoara” îşi propune să-l editeze în următoarea perioadă pentru a crea o formă de reflecţie teoretică şi culturală asupra organizării teritoriului şi a politicilor teritoriale, plecată de la argumentele unor specialişti. La fel, Rezoluţia publică, adoptată deja, care va fi punct de pornire şi în următoarele dezbateri pe care Societatea „Timişoara” anunţă că le va organiza pe această temă.
