Romania poate aduce UE un castig serios

Am auzit ca sunt multi oameni care-si pregatesc artificiile pentru 1 ianuarie 2007, cand va pasi in Uniunea Europeana.

E adevarat, am semnat un Tratat de Aderare. E bine sa existe un raisonneur în tot acest concert incipient de triumf, pentru ca temele noastre nu sunt rezolvate. Noi avem doua stegulete rosii. Unul va disparea - este vorba de securizarea frontierelor, pentru ca ministrul Blaga a facut o treaba foarte buna, reusind sa renegocieze contractul cu EADS. Devenim credibili în ochii partenerilor europeni, economici sau politici, oferind substanta pentru interesul pe care îl dovedim pentru asigurarea granitelor. Nu-mi pun problema ca pana la al doilea Raport de monitorizare, din mai 2006, se va întampla vreo catastrofa. La nivel functional, comunicam foarte bine cu Bruxelles-ul - o comunicare mai putin sesizabila, în dublu sens, care nu are deloc camuflaj si e tehnica. Se implica de fapt Comisia Europeana, prin propriii experti, în rezolvarea problemelor noastre. Acum avem un buget pentru 2007-2013, deci, altfel spus, Europa este pregatita sa ne primeasca. Ramane sa mai facem si noi pasii pe care toata lumea îi asteapta.

Ce tari ne sprijina, ce tari nu ne sprijina si care sunt motivele pentru care suntem sprijiniti si cele pentru care nu suntem sprijiniti? Se pune problema ratificarii tratatului in parlamentele tarilor respective.

Dati-mi voie sa încep cu finalul întrebarii. Procesul de ratificare va decurge, estimam noi, cu o cadenta mecanica. Nu vor aparea probleme neasteptate care sa întinda la maximum nervii cetateanului roman sau sa se joace cu asteptarile parlamentelor nationale. Procesul de ratificare a început bine, continua bine, sunt deja 9 tari care au ratificat din 25. 9 înseamna a treia parte. Pana prin martie-aprilie vom avea o masa critica remarcabila de state care vor fi ratificat deja Tratatul de Aderare.

Ati spus mai devreme ca avem o relatie buna cu Bruxelles-ul, cu tarile din UE. Presupun insa ca de multe ori mergi prin tarile Europei cu o valiza in care exista niste lucruri mai putin placute, unele chiar urat mirositoare. E vorba de inchisorile CIA, presupus a fi fost si in . Opinia publica este inflamata, sunt organizatii neguvernamentale care se agita foarte tare. Ce facem?

Raspunsul administrativ e bine cunoscut. Chiar nu a existat asa ceva. În cazul în care esti de buna-credinta, e greu sa nu întelegi argumentul pe care ti-l ofera chiar autoritatile romane, dand posibilitatea oricui doreste, oricui considera ca poate conduce o investigatie sa se convinga singur de adevarul comunicatelor guvernamentale. Dar, în cea mai buna credinta, nu a existat o asemenea solicitare din partea Statelor Unite, nu a existat un asemenea proiect.

Dar suspiciunea opiniei publice, a sefilor de stat si de guvern din tarile europene nu conteaza?

Fara discutie. Conteaza, în primul rand, pentru ca întrebarile au scos la iveala o preocupare mai curand de ordin ideologic, care are efect social, are vizibilitate mediatica. E o preocupare politica în sine. In Consiliile de Afaceri Generale (CAGRE) nu s-a discutat despre închisori. Fiecare, daca s-a simtit dator sa raspunda într-un fel, a facut-o, unii verificand ce zboruri au survolat teritoriul Romaniei sau ce avioane au aterizat, altii verificand si supraverificand daca a existat asa ceva. Totul a pornit, cum se stie, de la o constructie cu aparenta de rationament, dar care nu avea premise fundamentate. Acele premise nu au existat, de aceea si spun ca nu exista rationament. Ni s-a spus întotdeauna, si Human Rights Watch insistent, ca exista dovezi incidente sau argumente circumstantiale care pot conduce la asemenea concluzii. Referinta excesiva la acest tip de presupuneri, fara sa fie probata veracitatea concluziilor la care s-a ajuns si care au fost expuse în toata media importanta, decredibilizeaza actul în sine. Mai este ceva: apare aici o doza enorma de ipocrizie. Noi am cerut - prin vocea ambasadorului roman de la Washington, si apoi si formal, în scris - ca Human Rights Watch sa prezinte dovezile. Le-am fi acceptat, în caz ca dovezile, presupunand ca ele ar fi existat, demonstrau ca s-a întamplat ceva în fara stiinta noastra.

Au venit aceste dovezi?

Nu, niciodata. Totdeauna au fost aduse in discutie dovezi sau argumente, mai bine zis, circumstante care ar putea fi invocate ca reprezentative pentru implicarea Romaniei. Cand am intervenit, referintele privind au fost diminuate, au slabit în tarie si în precizie. Nu a mai fost vorba ca “afirmam”, ci “s-ar fi putut”, n-a mai fost vorba de închisori, ci poate de mici adaposturi temporare; în fine, n-a mai fost vorba nici de acestea, ci de survoluri. n-a fost nici macar o tara de tranzit, Polonia ar fi fost. Pe toata aceasta constructie, care la un moment dat capatase dimensiuni paranoide, apar tot felul de anecdote: nu stiu ce ziar, dintr-un continent aflat la mii de km de Romania, îsi imagineaza scenariul în care acesti prizonieri ar fi fost retrasi, de fapt, din Romania cu cateva zile înainte de vizita secretarului de stat american. Ii raspund ca un personaj celebru din Caragiale: “a se slabi, mon cher”.

A avea prezent inseamna a avea identitate

Sunt tari care percep Romania, ca si Polonia, atasate Statelor Unite, ca pe un fel de cai troieni in interiorul Uniunii.

Nu neg, exista o asemenea perceptie. Este, ca sa spun asa, fata “maoista” a europocentrismului, potrivit caruia nu mai exista altceva decat Europa si doar Europa. Fals. Unul dintre produsele acestui tip de extremism ideologic a avut ca fruct o celebra întrebare - ce alegeti: Europa sau Statele Unite ale Americii?, coborand totul în banalul unei întrebari psihanalitice. Noi nu suntem în aceasta situatie. In primul rand ca politica noastra nu este o politica de optiune, este o politica de rezolvare a chestiunilor pe care le pune interesul national, indiferent ca e vorba de securitate, ca e vorba de prosperitate, ca e vorba de a gasi aliati, ca e vorba de a te stabili si a fi recunoscut într-un grup de state egale, care împart aceeasi moneda, aceleasi aspiratii economice, aceeasi politica fata de vecinatati sau, în cazul Aliantei Nord-Atlantice, acelasi proiect global de prezenta militara. Chiar si în aceste situatii, nu este pusa în fata unei dileme. preia sansa, o aclimatizeaza si o foloseste. Asadar, a spune ca este mai apropiata de Statele Unite decat de Europa nu e doar un început ratat al întelegerii rolului euro-atlantic al Romaniei, ci este si proba unei perspective foarte înguste asupra valorii geopolitice a acestei tari.

In vara trecuta a existat un sondaj de opinie in Franta, in care romanii erau perceputi mult mai prost decat bulgarii, iar Catherine Durandin imi explica faptul ca francezii s-au simtit tradati de romani, pe bulgari ignorandu-i, pentru ca sunt atat de aproape de americani.

Fiecare este prizonierul propriilor prejudecati. N-are cum sa nu existe o prejudecata, pentru ca Europa, cand doreste sa fie insula, fortareata închisa, ziduri inaccesibile, reuseste. Pentru noi asa a fost Europa atata timp. Uitati-va ce ethos paraintegrationist a generat în Romania, ce psihologie abisala a dezvoltat procesul politic si administrativ de integrare a Romaniei în UE, ce nelinisti, ce întelegeri gresite, ce superficialitate în observarea procesului de integrare si a ceea ce înseamna UE! Pentru ca totul, pana la urma, se construieste pe identitati actionale vagi. a avut si are înca o identitate vaga, nu are peste tot definita harta propriilor succese sau harta esecurilor. Uneori harta esecurilor coincide cu dimensiunea geografica a Romaniei însesi. Ce este coruptia altceva decat un denominativ generalist al Romaniei? =coruptie! Aceasta identitate volatila e de multe ori cauza stereotipurilor, e un fel de hic sunt de pe hartile vechi. Abia dupa ce vin tot felul de exploratori sub hainele Comisiei Europene, începe, încetul cu încetul, sa capete proportie relieful acestei tari, relieful uman sau continutul ei administrativ. Inca o data, intentia mea este sa nu depasesc simpla si inocenta constatare. Pentru ca, de fapt, în UE - si asta v-o poate spune cineva care a fost oarecum înghitit de rutina întalnirilor dintre ministrii de Externe, altminteri delicioase, deloc încruntate, cat se poate de colocviale, de binevoitoare, de amabile - a avea prezent înseamna a avea identitate.

Intalnirile placute de care vorbiti au insa in spate niste dosare bine lucrate.

Dar, bineînteles, exista si vendeta, exista si Venetia sec. al XVI-lea si stilete în coasta si mici santaje si telefoane de noapte, exista toate aceste lucruri, fara discutie. Dar mai exista ceva: atentia. Iar a starnit interes, l-a conservat si a devenit, din obiect al curiozitatii, obiect al creditarii politice. In s-a investit politic, se investeste economic, s-a investit enorm si se va investi cultural, cu gandul ca aceasta tara trebuie absorbita, trebuie lipita de UE. Exista euroscepticism, exista scepticism sau curiozitate, otravita chiar, fata de si fata de , însa vocea majoritara si decizia politica - cand vorbesc de decizia politica ma refer chiar la semnatura autoritatii din statele membre - biruie. Cu alte cuvinte, chiar daca mecanismul ar putea antrena si voci adverse, el are totusi ca produs integrarea. Dar ce e mai interesant e altceva: ca dupa si se închide pentru o buna bucata de vreme.

Valoarea economica a prezentei Romaniei in UE

Ce furnizam noi Europei?

Beneficiul este în dublu sens. Chiar zilele trecute discutam despre valoarea economica a prezentei Romaniei în UE. Pot fi citate nenumarate avantaje implicite, pe care celelalte state din UE, nu neaparat Bulgaria, vechile state, cele 15, cele 6, pot sa le obtina curand în raport cu Romania. De exemplu, forta de munca, în multe cazuri calificata si supracalificata si cu pret redus de angajare. Incetul cu încetul, lumea o sa-si asume valoarea propriei transpiratii. Au englezii o expresie minunata, care poate fi bine aplicata aici: window of opportunity; chiar se trece prin aceasta fanta minuscula de sansa: forta de munca calificata, supracalificata chiar, care poate fi angajata cu un cost redus, care este importanta relativ numeric si care nu pune probleme sociale. Criminalitatea romaneasca, sigur ca iritanta, se refera la portmoneu, radioul din masina, o zgarietura cu cheia pe capota, dar nu e crima organizata în sensul extrem de agresiv si destabilizator al expresiei.

In afara de asta, ce altceva mai ofera ?

O piata extraordinara, cu o putere enorma de absorbtie pentru tot ce înseamna produs industrial sau de larg consum. Interesant este acest lucru: ca toti banii sau o mare parte din banii care ne vin din fondurile de coeziune, structurale, de dezvoltare regionala se întorc, datorita investitiilor si recuperarii investitiilor prin profit, prin firmele occidentale care se stabilesc în Romania. , din punctul acesta de vedere, e o tara foarte buna, pentru ca preturile sunt mici, taxele sunt mici, încep sa se stabilizeze, se unifica. In plus, are o pozitie foarte interesanta. E o trambulina spre o zona de profit maxim, care este estul Europei - ca e vorba de , de Ucraina, de Federatia Rusa sau Balcani -, are un potential de transmitere a capitalului investitional extraordinar. Mai e ceva: este o tara care a aratat ca, acolo unde procesul de privatizare este condus în mod serios si sistematic, cum se întampla în zona bancara, sistemul însusi este solid si predictibil în acelasi timp, ceea ce putine dintre noile state au aratat. nu a trecut, ca , printr-o catastrofa care dupa aceea sa fie reparata cumva apeland la o dirigentie occidentala. Toate acestea au început sa se adune si Romania devine o tinta economica foarte interesanta, cu un profit angajant, cu un grad de risc din ce în ce mai mic. Indicatorii economici pe care îi avem acum în arata un corp care se dezvolta bine, pornind de la date foarte confortabile: inflatie mica, somaj mic - noi suntem printre tarile cu cea mai mica rata de somaj -, preturi mici, mana de lucru ieftina, calificata, stabilitate macroeconomica etc. Vistieria tarii are 17 miliarde de euro, este o tara care se poate, pana la urma, autocredita. Toate acestea arata ca poate aduce UE nu doar probleme, ci si un castig foarte serios.

Sa încep cu o constatare de ordin general. Dupa 25 aprilie, cand am primit dreptul de a participa ca observatori la toate lucrarile Parlamentului European, inclusiv luarile de decizie, prezenta Romaniei si Bulgariei nu s-a redus la o prezenta formala. si , în ciuda faptului ca nu au statut definitiv, sunt atrase în discutie si consultate cu exact acelasi interes, cu aceeasi curiozitate sau cerandu-li-se aceeasi expertiza, ca si în cazul celorlalte tari membre. Diferenta dintre observatori si tara membra este strict nominala. Consiliile de Afaceri Generale, întalnirile ministrilor de Finante, dejunurile ministrilor de specialitate, Consiliul Europei, toate dau Romaniei si Bulgariei dreptul la expresie pe care îl au toti ceilalti. In cazul nostru, perspectiva financiara reprezinta în sine un proiect. Dar nu un proiect contabil, cum s-ar putea întelege. E un proiect politic care încearca sa defineasca liniile generale de asezare a cheltuielilor si a veniturilor pe o perioada de 5-6 ani, între 2007-2013. Folosind un buget astfel prefigurat, de fapt UE se obliga la continuitate în politicile sale majore. Politicile majore cer o previziune financiara etapizata, care sa nu lase prea mult spatiu de joc arbitrariului politic, incidentei politice. Acesta e motivul pentru care extinderea a avut sanse cu al cincilea val, între 2000-2006.

Valoarea politica a bugetului UE

Sa spunem clar ca bugetul acesta prevede existenta a 27 de tari, cu si .

Da, este un buget al UE alcatuita din 27 de state. Înca o precizare. Marele principiu moral, cu valoare politica, care trebuie sa stea la baza proiectiei financiare, este principiul solidaritatii cu cei mai saraci, în asa fel încat ei sa aiba sansa de a atinge un nivel de prosperitate comparabil cu nivelul de prosperitate a tarilor importante din UE. Aceasta solidaritate e conceputa ca fiind echivalentul unitatii: solidaritate în a crea structuri comune, piete comune, colaborari generalizate, solidaritate în politica externa, solidaritate în politica monetara. Principiul solidaritatii este un principiu dificil. Aceasta înseamna sa suprapui interesele nationale si interesele UE. E un lucru foarte greu, pentru ca în continuare UE, mai ales dupa esecul Tratatului Constitutional, referendumurile din Franta si Olanda, este asociativa, nu a ajuns la o formula de completitudine si de unica reprezentare sau de conducere unica, în sensul imaginat de Tratatul Constitutional. In aceasta situatie, bugetul nu are doar valoare tehnica, ci valoare politica propriu-zisa. Toata lumea fetisizeaza chestiunea proiectiei financiare, în sensul ca toti asteapta si succese ale administratiei interne, ale presedintiilor succesive ale UE, asteapta proiecte care sa functioneze, proiecte care sa aiba validare sociala, care sa nu antagonizeze Parlamentul European, sa nu strice balanta de putere între Consiliu, Comisie si Parlamentul European, care sa nu determine luari dure de pozitie în statele asa-numite contributoare (6 state care participa substantial la veniturile din UE) si, nu în ultimul rand, sa nu transforme statele nou primite în state asistate, sa nu genereze un reflex de asistenta, o asteptare financiara continua.

Tensiunile pentru adoptarea bugetului au venit dinspre Londra.

Exact. Marea Britanie are acel rabat, care a reprezentat o suma suplimentara pe care a primit-o Marea Britanie în anii ‘80, cand premier era Margaret Thatcher, o suma care, repetata an de an, avea drept scop extragerea Marii Britanii, afectata economic de mari procese de reforma starnite de Partidul Conservator, dintr-un impas economic si asezarea ei într-o alta zodie, sub o alta stea. S-a vadit ca acest supliment este motivat, ca si o creditare, dar nu în sensul unei creditari bancare, ci ca o investitie. Investitia a fost buna, Marea Britanie a ajuns o mare putere economica, ea da mai mult decat primeste, ceea ce înseamna ca a ajuns la o capacitate de mare efort economic. Dar reasezarea contributiilor si a cheltuielilor tine de o grija mult mai profunda, care vine din 2002-2003, cand reprezentantii celor 6 state contributoare, prin ministrii de Externe sau prim-ministrii lor, trimit o scrisoare prin care cer o reordonare a contributiilor si o reforma a capitolelor de plati. Orice reforma a capitolelor de cheltuieli este expresia directa a propriilor politici de dezvoltare.

Orice buget reprezinta o suma de politici, nu reprezinta un calcul. Ei, de aici, de fapt, începem sa ne gandim: ce vrem sa facem din Europa mai departe? Vrem sa facem un competitor tehnologic, vrem sa facem un competitor politic cu greutate strategica, dorim ca toate acestea sa se altoiasca pe o prosperitate absoluta? In ce masura rezista puterilor economice care vin din urma, statele asiatice? In ce masura poate coopera cu Statele Unite? Acestea sunt întrebari grele, carora nu li se poate raspunde decat prin buget, deci in politici pe care sa le accepte toate presedintiile succesive ale UE, carora sa li se conformeze si pe care sa le accepte cumva ca linii fundamentale de actiune, la care sa adauge propriile puncte de vedere. De aici si importanta declansarii discutiei si a efortului care se face acum. Un asemenea buget, de fapt, este un buget al unitatii europene, nu este un buget al formulei asociative. Referendumurile au cazut, Tratatul Constitutional mai are probleme, iar acest buget a devenit dintr-o data purtatorul de cuvant al ideilor de unitate pe care Tratatul Constitutional le evoca, le sustine si le defineste. Incat a vota asa ceva înseamna a accepta ca acel proiect exista, rezista si este în continuare proiectul fundamental al nivelului superior de decizie politica al statelor UE.

Romania a pierdut totusi, la nivelul sumelor alocate.

Am sa fiu foarte sincer. oricum nu putea pierde nimic, fiindca ea castiga. Ea castiga painea toata, dar fara un colt. Fata de pachetul Luxemburg, noi avem cu 500 si ceva de milioane de euro mai putin. Nu este o suma care sa dea peste cap economia nationala sau sa ne oblige definitiv la insomnie.

Relatia Washington-Bucuresti: un gaj de securitate

Ati fost criticat pentru declaratia pe care ati facut-o, “vin americanii”, cu prilejul vizitei Condoleezzei Rice; s-au formulat imediat obiectii: de ce au venit, au venit prea tarziu, vin teroristii peste noi s.a.m.d.

Fiecare e liber sa spuna ce doreste. Sigur ca declaratia asta, într-un concert de voci sumbre, profunde, grave, cum ne-am obisnuit ca arata reflectia noastra politica, poate sa sune neobisnuit si neacordat cu încruntarea noastra generala. Dar eu am spus-o cat se poate de clar, fiind ceea ce cred, si nu vad motivul pentru care ar fi trebuit sa ma ascund, sa pozez într-un sfinx reflexiv care sa accepte venirea americanilor cu oarecari distante, si sa nu o fac, sper ca au mai facut-o si altii, cu bucuria ca, daca acest lucru se întampla, Romania este la adapost de toate relele. Este la adapost de rele interne si rele externe, este o tara stabila, o tara cu o democratie functionala, unde nu se mai pot întampla rasturnari neplacute de situatie, o tara care e considerata ca predictibila în politicile ei, care nu genereaza frisoane, care nu produce cosmaruri prietenilor. Cosmarurile unor prieteni sunt mai grave decat cosmarurile inamicilor. Am spus-o cu cea mai buna credinta si pe undeva mi-a parut rau ca sinceritatea, fie ea si în forma aceasta zambitoare si lipsita de constipatie diplomatica, a fost înteleasa gresit.

Bazele militare americane/facilitati modifica pozitia Romaniei in zona?

Este un supliment de încredere valorificata pe teren. Creste, în acelasi timp, rolul pe care Romania îl are în lume, pentru ca nu este doar un consumator de securitate, ci un furnizor implicit de securitate. Se schimba sensul actiunii noastre politice: nu mai absorbim, oferim. Este esential sa se întample în felul acesta, atata vreme cat subiectele cele mai complicate ale vecinatatii noastre orientale sau sudice ne preocupa în egala masura pe noi, cum preocupa Washingtonul sau Bruxelles-ul, NATO sau UE. A avea o colaborare de asemenea natura cu americanii, dand la o parte recunoasterea calitatii colaborarii noastre politice sau armate, mai înseamna ceva: avem certificatul aliatului, un aliat deasupra altor aliati. In momentul în care am optat pentru integrare euro-atlantica, am optat pentru o colaborare stransa cu Washingtonul, iar politica noastra, relatia Washington-Bucuresti, a fost de nenumarate ori subliniata si interpretata, din ianuarie 2005, ca parte a programului de guvernare. Este un gaj de securitate. Sa nu-mi spuneti de riscuri. Toti cei care vad militari americani pe teritoriul Romaniei gandesc, dupa opinia mea, ipocrit. Riscul a existat în clipa în care noi am facut optiunea definitiva.

In declaratia lui Bush, cand a venit aici la Bucuresti, erau cateva cuvinte sibilinice: Romania sa fie un pod spre Est. Acum, prin instalarea acestor facilitati americane pe teritoriul Romaniei, daca noi devenim furnizori de securitate, devenim acest pod spre zona Marii Negre sau si spre alte zone?

Ba mai mult decat atat. Nu este doar faptul ca Romania devine trambulina pentru orice operatiune spre Est sau spre sudul mediteranean, care obliga la actiune directa pentru a proteja interesele noastre de securitate - cazul luptei împotriva terorismului e cel mai elocvent. Mai este ceva: o prezenta suplimentara de securitate în bazinul pontic. Bazinul pontic este minat de insecuritate. Marea Neagra, din pacate, n-are destinul Marii Mediterane, acesta e marele ei defect. Marea Mediterana e traversata de toate tipurile de cooperare posibile, multilaterale, directe, bilaterale, e o mare în care reflexele de cooperare s-au dezvoltat în sute de ani si numai evanescenta statelor face ca ele sa dispara pe moment. Reapar apoi în forme cu totul interesante - cazul Libanului, sau al Egiptului sau al Libiei. Marea Neagra n-a avut niciodata acest succes. In Marea Neagra nu exista decat o singura forma de cooperare economica, si anume Cooperarea Economica la Marea Neagra. Cu greu se pot închega cooperari bilaterale. Brusc apar interese marunte, pe suprafete mici, cu mize care sunt numai politic enorme, pentru ca, de fapt, economic, nu sunt reprezentative. Mai mult, este o regiune care-si consuma greu propria istorie, o istorie a exclusivitatii.

Vom merge cu americanii pana la capat in regiunile in care ne-am angajat: Afganistan, Irak, Bosnia?

Bosnia este alt caz, este UE. Politica noastra este politica celui care s-a angrenat în operatiuni multinationale, nu cu gandul de a valorifica politic sau propagandistic o cooperare parteneriala, ci de a sustine în modul cel mai serios, mai autentic al cuvantului reconstructia unui stat care înainte de a avea prezenta unei forte multinationale producea terorism sau era sursa de insecuritate politica sau militara. Acesta e cazul Afganistanului si al Irakului. Aceasta este baza de la care pornim. Ratiunea pentru care suntem acolo este ca avem nevoie de un Irak stabil, pentru ca avem nevoie de o stabilitate. Avem tot interesul ca Irak sa fie un stat previzibil.

Politica noastra este construita in asa fel incat, impreuna cu americanii, gandim mai larg zona de securitate in care ne includem?

Bineînteles. A pleca de la ideea ca noi, ca o colonie, însotim metropola nu e doar fals, e toxic, pentru ca nu evoca nicicum interesul international fata de rezolvarea unor probleme aspre - Afganistanul sau Irakul. În Afganistan prezenta noastra e foarte puternica. Acolo cum ar functiona aceasta chestiune: suntem la remorca NATO? Suntem membri NATO si prezenta Aliantei este una liber consimtita, nu o prezenta de circumstanta, girata de influenta hegemonilor. Suntem acolo în egala masura noi, polonezii si alte natiuni, pentru ca noi chiar credem în aceasta Alianta. Daca succesul acestei operatiuni va deveni palpabil, nu va fi un succes al armatei americane, ci un succes al unei coalitii multinationale. In Irak abia s-au încheiat alegerile, un lucru bun, cu o prezenta mare la vot, cu interes enorm pentru democratia reprezentativa. Daca Irakul va arata asa cum trebuie, atunci este o tara pe care poti sa te bazezi, în care poti investi politic, economic.

Noul ambasador al Statelor Unite la Bucuresti se plange de problema adoptiilor.

Rezolvarea chestiunii adoptiilor a însemnat eliminarea unei surse mari de coruptie. Pentru ca frica pazeste bostanaria, încapatanarea noastra în a respecta legislatia specifica, care a trecut prin nenumarate vami europene si a fost alcatuita în asa fel încat sa fie convenabila noua, dar si asteptarilor europene, este de înteles. Legea este sacrosancta. Ceea ce pot spune este ca Oficiul National pentru Adoptii îsi face propriul calendar de control si analiza a dosarelor de adoptie. Poate pentru prima oara se pun în ordine procesele de adoptii, caz cu caz, în asa fel încat sa nu existe dubiu în felul în care a fost angajata procedura de adoptie sau timpul cand s-a desfasurat.

Interviu realizat de Rodica Palade