Legislaţia electorală - o formă fără fond

Ceea ce întreaga ţară discută de o săptămână era un adevăr bine cunoscut statisticienilor de ani de zile: nu există un instrument valid de măsurare a dimensiunii populaţiei legale a României. A spus-o pe şleau Institutul Naţional de Statistică într-o adresă trimisă Curţii Constituţionale: „În sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot în sensul legislaţiei în vigoare la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică".

A spus-o şi şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Manoloiu, atunci când a afirmat că „nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, deoarece această atribuţie revine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente". Are perfectă dreptate, articolul 22 din Legea 35/2008 (privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului) spune negru pe alb: „Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral". Registrul cu pricina e sublim, putem zice, numai că lipseşte cu desăvârşire pentru că Autorităţii Electorale nu i s-au alocat niciodată bani pentru a-l întocmi.

Autoritatea Electorală Permanentă a fost creată ca o condiţie pentru aderarea la UE, fiind menţionată în Constituţia din 2003, dar a rămas o formă lipsită de conţinut. Nu are nici măcar o lege de organizare, funcţionează în baza unor articole împrăştiate în mai multe legi electorale. Neputându-şi îndeplini funcţia pentru care fusese creată, aceea de administrator al Registrului electoral, AEP s-a mărginit la a controla prin sondaj modul de administrare a listelor electorale. A constatat şi a semnalat numeroase deficienţe. Din raportul de activitate pentru 2010 (ultimul publicat) am aflat că în listele electorale permanente nu s-a efectuat radierea deceselor şi a persoanelor care şi-au pierdut drepturile electorale şi am aflat şi despre existenţa în aceleaşi liste a unor persoane născute înainte de anul 1910 despre care există informaţii că ar fi decedat, dar care nu pot fi radiate din listele electorale permanente din cauza lipsei actelor de constatare a decesului. Adică exact despre ce se plânge acum domnul Ponta. În raportul citat se scrie negru pe alb: „În urma activităţilor de control desfăşurate pe parcursul anului 2010, constatăm că cel mai des întâlnite nereguli privesc întocmirea, păstrarea şi actualizarea listelor electorale permanente".

Aflăm că o evidenţă corectă a persoanelor cu drept de vot ar putea realiza şi Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei, dacă ar dispune de un soft care să permită introducerea on-line a actelor de naştere, deces şi schimbare de domiciliu. Evident, nici pentru ăsta nu s-au găsit niciodată bani.

Aceeaşi lege a alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, la articolul 28, spune că „exercitarea dreptului de vot în alegeri se face numai pe baza actului de identitate şi a cărţii de alegător, eliberată în condiţiile prezentului titlu". Cărţile de alegător, dacă vă amintiţi, au început să fie distribuite în ajunul alegerilor din 2000, s-au cheltuit o groază de bani, dar acţiunea nu a fost dusă la bun sfârşit şi de atunci, din patru în patru ani, guvernele au suspendat prin ordonanţe aplicarea respectivului articol. Dacă ar funcţiona cărţile de alegător, atunci ar fi simplu de determinat dimensiunea electoratului: câte cărţi de alegător valabile, atâţia alegători.

Acum, procurorii îi iau degeaba la întrebări pe şefii Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, ai AEP, ai INS. Logic, ar trebui să urmeze toţi primarii din ţară, căci şi ei sunt responsabili de actualizarea listelor electorale. Primarul Sibiului explica zilele trecute: „Am găsit, de exemplu, o persoană despre care nu se mai ştie nimic şi ar trebui să aibă 119 ani. Nu putem să tăiem noi persoana de pe listă". Eu cred că singura vină a acestor oameni este că, în condiţiile în care au constatat că nu li se alocă resursele necesare îndeplinirii obiectivelor instituţiilor pe care le conduc, au rămas în funcţii, făcându-se că îşi fac treaba.

În concluzie, avem legi care ar permite să se facă ordine în haosul listelor electorale, dar guvernele care s-au succedat în ultimii 8 ani au refuzat să creeze cadrul organizatoric pentru a le face operaţionale. Pe cât facem pariu că, după închiderea circului actual, vom avea noi modificări ale legilor electorale, menite să creeze avantaje competiţionale celor aflaţi la putere, dar nimeni nu se va apuca să facă ordine în procesul electoral în sine, prin elaborarea unui Cod electoral coerent şi asigurarea funcţionării instituţiilor care trebuie să aplice legile?

Mircea Kivu este sociolog

Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.