Libia intră în era post-Gaddafi

Mircea Ticudean 21.10.2011

De același autor

Omul care a condus Libia vreme de peste 40 de ani, Muammar Gaddafi, a fost ucis ieri, când forțele guvernului de tranziție au cucerit orașul lui natal, Sirta. Agenția RTR a scris că pentru noii lideri de la Tripoli, moartea fostului lider libian a fost într-un fel un deznodământ comfortabil.

Decesul lui Gaddafi a eliminat posibilitatea unui proces lung și bizar, scrie Reuter. Ar fi apărut dilema dacă să fie judecat în Libia sau la Tribunalul Internațional pentru Crime de Război, care a emis un mandat de arestare pe numele lui Gaddafi, al fiului său cel mare și al șefului serviciilor secrete.

Orice proces i-ar fi oferit lui Gaddafi, un lider cu apucături teatrale, un podium de la care să ponegrească atât noua conducere libiană, cât și Occidentul, amintindu-i acestuia din urmă evenimente pe care mulți preferă să le uite. Presa occidentală ar fi relatat în detaliu despre toate târgurile făcute de Gaddafi cu Occidentul, mai ales după ce liderul libian s-a dezis de terorism, scăpând de izolarea economică și beneficiind din nou de contracte mănoase în exploatarea petrolului.

Dar și mai rău pentru guvernul de tranziție și pentru NATO, continuă RTR, ar fi fost ca Gaddafi să dispară în Sahara, unde ar fi putut forma miliții care să destabilizeze Libia și întreaga regiune. Reuter adaugă însă că uciderea lui Gaddafi este o dezamăgire pentru apărătorii drepturilor omului, care ar fi vrut ca el să dea socoteală pentru deceniile de crime și abuzuri, și mai ales pentru ororile comise de trupele sale în confruntările de anul acesta. Iar unii analiști atrag atenția că murind de moarte violentă Gaddafi ar putea să devină un martir.

Încercând să anticipeze viitorul Libiei după Gaddafi, Reuter scrie că sarcina cea mai grea a noilor lideri va fi de a împlini așteptările „enorme” ale celor șase milioane de libieni. Consiliul Național de Tranziție va trebui să modeleze un regim democratic, pe care l-a promis mereu, spunând că va trece la fapte după ce va cădea ultimul bastion al forțelor pro-Gaddafi, orașul Sirta.

O altă problemă este că între diferitele forțe anti-Gaddafi există rivalități, iar unele formațiuni revoluționare înarmate ar putea continua lupta, între ele. Muammar Gaddafi, mort la 69 de ani, este primul lider ucis în așa-numita „primăvară arabă”, adică în valul de proteste care a cuprins anul acesta nordul Africii și Orientul Mijlociu. Agenția DPA amintește însă că nici unul din ceilalți lideri din regiune confruntați cu proteste nu a reacționat atât de vehement și chiar vulgar la cererile opoziției precum Gaddafi.

Gaddafi a ajuns la conducerea Libiei în septembrie 1969 printr-un puci militar fără vărsare de sânge, care l-a înlăturat de la putere pe regele Idris, sprijinit de britanici. BBC scrie că în timpul conducerii sale de patru decenii Gaddafi și-a inventat propriul sistem de guvernământ și a sprijinit grupări armate radicale diverse, de la IRA din Irlanda de Nord până la Abu Sayyaf în Filipine. Regimul Gaddafi, conchide BBC, ar putea rămâne în istorie drept cel mai autoritar, nedrept și brutal pe care l-a avut vreodată o țară nord-africană.

Articol publicat pe Radio Europa libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22