Cu ce preț, dle Blaga?

”Eu am mare nevoie sa devin deputat si o voi face cu orice pret”
(Alin Trășculescu, candidat ARD la alegerile parlamentare)

Cu orice preț?

În aceeași zi în care declarația de mai sus era făcută publică, apărea o alta, oarecum similară, de la conducerea partidului. Dl Blaga, însă, își expunea opinia în această privință perfect voluntar: ARD s-ar alia cu PNL după alegeri, fără nicio condiție legată de Crin Antonescu. De fapt, ar negocia o alianță cu PNL fără nicio condiție prealabilă. Cu alte cuvinte, dacă înțeleg bine, cu orice preț.

Ce noimă posibilă ar putea avea o astfel de declarație? Cui anume s-ar adresa ea, și cu ce scop? Am văzut ulterior o explicație, pe surse, cum că nu-știu-ce studii ar arăta că electoratul USL s-ar demobiliza în perspectiva ruperii Uniunii. Îmi vine să râd. Nu spun că explicația e falsă, la ce contra-performanțe am văzut din acest punct de vedere, nu m-aș mira ca într-adevăr să fi existat vreun consultat, probabil bine plătit, care să vină cu această, cum să-i zic?, găselniță de geniu. E posibil ca niciun consultant sau lider să se fi întrebat cum vor reuși dnii Blaga și co. să fie mai convingători, pentru electoratul care votează USL, decât liderii USL. Sau poate, cine știe?, să fi sperat ca aceștia din urmă să nu aibă vreo replică? Să nu strivească corola de minuni a alianțelor post electorale? Mister.

În schimb, știu ce reușește să facă o astfel de declarație. Reușește să dea o lovitură serioasă principalei surse de vot pe care o mai are ARD: votul negativ. De fapt, cred că e singura care a rămas la un nivel consistent, chiar și mașinăria de partid cred că a devenit între timp destul de debilă. Or, dacă ținem cont de situație, ce-au făcut e o gafă uluitoare, monumentală. În principiu, celor de la ARD le-ar fi fost practic imposibil să-și îndepărteze acești alegători, pentru că votul lor n-avea de-a face cu ei: votau orice forță politică, orice candidat cu condiția să fie împotriva USL. Or, cum poți să ceri acestora votul, în același timp în care anunți că ești în căutarea unei alianțe necondiționate cu o parte – partea cea mai radicală – din Uniune? ”Votați împotriva USL – pe viitorii lor aliați”?

Și atunci, repet, de ce? Iar gafa asta e doar ultima dintr-un șir, șir care la rândul său are un model, un tipic. Are și o explicație, dar ca să ajung acolo trebuie mai întâi să arăt, să exemplific în ce situație a ajuns PDL/ARD.

O cacofonie politică

Imaginați-vă o orchestră condusă de un director care se ocupă de tot – e un organizator competent. Se asigură că orchestra e mereu în formație completă. Că oamenii au instrumentele puse la punct. Că vin la repetiții, că au sala pentru asta. Că dau concerte în locurile cele mai selecte, că au afișe, că au bilete, că au scaune. Că-și iau salariile, că au camere de hotel pe unde merg, că au mijloc de transport confortabil, că au căldură, că au pături, că au unde lua masa, că au ce să bea, că au prosop, hârtie igienică și săpun la toalete. Tot. Vă puteți imagina că orchestra, condusă astfel, ar putea să aibă vreo problemă majoră?

Da, au o problemă, nu majoră, ci critică: nu cântă. Poate că, individual, componenții orchestrei își cunosc instrumentele, se pricep la ele, mai bine sau mai rău. Poate că unii sunt chiar virtuoși. Dar nu cântă împreună. Întregul are alt semn decât suma părților. Împreună sunt un amestec confuz de melodii divergente și discordante. O cacofonie îngrozitoare. Degeaba au salarii, instrumente, partituri, repetiții, săli, afișe bilete, scaune, autocare, căldură, masă, pături și prosoape. Nu ajută la nimic, pentru că le lipsește esențialul: nu există muzical. Nu sunt organizați ca o orchestră. Prin urmare, nu (mai) au rațiunea de a se organiza, nici bine și nici rău, din orice alt punct de vedere.

Mutatis-mutandis, în situația asta e PDL/ARD. Înlocuiți doar ”muzical” cu ”politic”, în aceeași accepțiune a termenului, rațiunea de a exista a organizației. La fel cum o orchestră există ca atare ca să cânte, un partid există ca atare în calitate de vehicol pentru un set de principii, idei și măsuri de guvernare a unei comunități. Sau, altfel, ca un răspuns la întrebarea alegătorilor ”de ce v-am vota?”. Cu tot declinul, PDL continuă să existe administrativ bine mersi. Are candidați, siglă, aliați, imnuri, afișe, semne, fonduri, comisii, campanie, probabil și hârtie igienică la toalete. Are, formal cel puțin, chiar și un program de guvernare – dar e o glumă foarte proastă, există doar ca să fie bifat un alt punct organizatoric. În schimb, politic vorbind, PDL e în comă, ca să pun un diagnostic optimist. N-au existență sau reacție din acest punct de vedere. N-au un program, în sensul efectiv al termenului. N-au un mesaj coerent, de multe ori nu au niciun fel de mesaj. N-au un răspuns la întrebarea ”de ce v-am vota”. N-au nici măcar senzația că ei înșiși ar ști asta. Sunt într-o situație critică.

Excelentul organizator prezidează un haos

E o situație în care nu i-au dus nici adversarii și nici criza economică. E o situație în care au ajuns recent, odată cu ascensiunea dlui Blaga la șefia partidului. Cum se explică modul lamentabil în care președintele în exercițiu al PDL își conduce partidul? O variantă ar fi că dl Blaga știe foarte bine ce face, că toate aceste lucruri sunt intenționate, că își face din partid o monedă de schimb într-un monstruos blat, de dragul interesului propriu. Posibil. Eu aduc o altă explicație, din două motive: primul e că îmi asum mereu riscul să fiu acuzat de naivitate de dragul de a acorda cuiva prezumția de bună-credință. Al doilea e o aplicare a ”briciului lui Ockham” pe care am mai enunțat-o: nu trebuie căutate explicații complicate, scenarii sau conspirații unor situații pe care prostia sau incompetența le explică la fel de bine.

Pe scurt, după părerea mea liderul PDL e complet depășit de situație. Într-un domeniu în care are foarte mulți concurenți, e exemplificarea cea mai desăvârșită a principiului lui Peter. Ironic – pentru cineva care reproșează altora asta – Vasile Blaga nu știe, de fapt, ce înseamnă un partid, și în niciun caz cum se conduce. Aceeași presupunere explică și ceea ce am numit paradoxul mâinii sale organizatorice: faptul că aflăm mereu la a doua mână că e un organizator de primă mână. Faptul că această abilitate, care ar trebui să fie lăudată și vizibilă pentru toată lumea, e demonstrată doar grupului de apropiați care povestesc apoi altora despre ea, ca și cum ar fi ceva ciudat și excentric, gen scos de baloane pe nas. Am presupus că, de fapt, dl Blaga are pur și simplu o legendă care se autoîntreține și care nu se bazează pe nimic real. Acum însă cred că m-am înșelat: liderul PDL e perceput ca un excelent organizator doar în interiorul partidului, pentru că doar acolo își exercită abilitatea. Îl vede ca pe orice fel de organizație generică, de exemplu una din administrația de stat: are nevoie de liniște și disciplină internă, plăcuță la ușă, cafea, papetărie și protecție suficientă față de necunoscutele externe, cum ar fi publicul. La fel ca un director de orchestră incapabil să înțeleagă că o orchestră există ca să cânte bine, dl Blaga e incapabil să înțeleagă un partid ca vehicol politic, menit să transmită publicului un mesaj și o alternativă la guvernare. Prin urmare e complet incapabil să-l organizeze în această privință, și asta se vede în degringolada, în haosul în care a ajuns PDL la acest capitol.

O necunoscută după alegeri

Repet, e o speculație. O să avem un indiciu foarte puternic apropo de care explicație e valabilă după alegeri. Am citit că dl Blaga, alături de liderii ARD, au strâmbat din nas când au fost întrebați care e rezultatul sub care ar lăsa locul altuia. O să li-l dau eu acum, pe șleau, pentru că e evident: scorul combinat de la locale, pentru că e momentul de referință (aproape) identic cu cel al intrării în opoziție. E minimul absolut, sub care demisia de la conducerea partidului se impune, dintr-un motiv simplu. Ca să justifice un scor mai mic decât acolo, ar trebui să spună implicit (sau poate, tristă perspectivă, explicit) că aceste șase luni de guvernare USL nu le-au dat motive îndeajuns de multe și de solide ca să puncteze electoral.

Și, ca o paranteză, nici nu cred că l-ar ajuta pe dl Blaga. Am spus că partidul a ajuns într-o situație critică, nu cred că am exagerat. Dacă dl Blaga se va încăpățâna să rămână în post după alegeri, e posibil să rămână fără partid – problema asta o va avea oricum oricine va conduce partidul. Nu din pricina pierderii electoratului; alegerile parlamentare la noi sunt un joc cu sumă nulă, electoratul e prins în capcana lipsei programate de alternative. Nu același lucru se întâmplă cu parlamentarii, însă. ”Cu orice preț”, spune dl Trășculescu. Își închipuie cineva că disperarea asta era câtuși de puțin de dragul PDL? Am destule motive să cred că dl deputat/candidat voia de fapt să ajungă în preajma guvernării cu orice preț – le pot citi din referatul procurorilor -, caz în care ”prețul”, minor, ar fi fost părăsirea partidului. Mă îndoiesc că din acest punct de vedere situația e singulară. Deși cu alte motive, și parlamentarii PDL au în față o întrebare similară ”de ce am vota/rămâne în PDL”? Or, dl Blaga nu are răspuns nici pentru ei – își închipuie doar că răspunde la asta cu uverturile către PNL, fluturând perspectiva guvernării. Mă întreb dacă-și dă seama că aceștia ar putea ajunge la guvernare mult mai ușor și mai sigur, nu ca membri ai unui PDL într-o foarte ipotetică și fragilă alianță cu PNL, ci direct ca membri PNL.

Dacă explicația mea e cea validă, cu un scor sub cel de la locale dl Blaga va părăsi în scurt timp postul de președinte PDL. Dacă cealaltă explicație e bună atunci, desigur, dl Blaga se va ține strâns de postul de lider de partid. Rămâne să vedem.

Articol publicat si pe contributors.ro.