De același autor
Alteori, o da pe frangleza deprinsa la cursul scurt. Da din mana, da din cap. Face pe democratul, dar cand vorbeste, te umple cu schijele limbii de lemn. Nu pierde nici o ocazie sa gloseze pe marginea decalajului dintre saracii si cinstitii ca el si bogatii din partidul pe care l-a mosit. Evoca mondializarea, despre care vorbeste de parca ar fi a opta plaga a Egiptului.
In somnul lui se rasucesc cativa monstri, înfiati în urma cu cateva decenii, pe cand tria tradatorii de tara din randul studentilor sau facea pe despotul luminat la judetenele din Iasi ori Timis.
Si-a schimbat între timp dictionarele, a învatat cateva fraze în noua limba de plastic, este antirazboi, anticorupt si antic în acelasi timp. Ceasul istoric al lui Ion Iliescu bate aceleasi ore. Vorbeste despre proprietate spunand ca e un moft. Tras de maneca, scoate de-acolo o explicatie, de fapt, presa e cea care i-a pus în gura nespuse. I-a deformat mesajul. Si apoi a fost nevoit, de cand se stie, sa le vorbeasca oamenilor pe înteles despre tot soiul de enormitati.
La o alta rasuceala somnolenta, îi scoate basma curata pe cei acuzati de crime în timpul evenimentelor din ‘89. Ofera si explicatii, ce sa-i faci, daca are suflet mare! Spune ca e imperios necesara o restructurare a guvernului.
Apoi drege busuiocul, facandu-se ca presa nu a înteles nimic. Vorbeste despre capitalismul de cumetrie si se uita pe sub sprancene la gasca lui Nastase, dar, la o adica, se irita peste poate cand e vorba sa numeasca macar un corupt din lista celor mai bogati o suta de romani. Vrea sange de corupt, dar sa nu fie vreun corupt care cotizeaza la partid. Deocamdata singurii cu dintii sparti sunt cei care l-au contestat. Ion Iliescu are si acum o scuza, i-a lovit în somn.
Si, cu voia dumneavoasta, ultimul cosmar, deocamdata, pe lista lui Ion Iliescu, urecheala strasnica aplicata ambasadorului american la Bucuresti, Michael Guest, cel care i-a pus pe jar pe anticoruptii de la guvern. Initial, presedintele s-a tinut departe. A suras nervos, ambasadorul a vorbit la un seminar. La un seminar se spun multe traznai. Apoi s-a desteptat în el romanul din somnul cel de moarte. Cine se crede? Asa procedeaza un ambasador care trebuie sa fie culmea ipocriziei? A fost intervievat de Tageszeitung, un ziar de stanga pe placul lui. Una dintre întrebari s-a referit chiar la interventia ambasadorului pe tema coruptiei.
Ion Iliescu si-a venit în fire si l-a înfierat cum numai el stie pe arogantul de ambasador care “vine sa ne dea noua lectii in materie de lupta impotriva coruptiei”. Sa nu se mai amestece în treburile noastre interne. Mai ramanea sa pomeneasca de agenturile straine si de samavolnicia imperialista, ca sa se trezeasca si cei care nu-i cunosc activitatea de scriitor de articole în anii tineretii sale staliniste.
Toate aceste contradictii, si multe altele pentru care nu avem hartie, nervi si timp, nu par sa mai supere pe nimeni.
Dimpotriva, mereu s-a gasit ceva bun de spus despre Ion Iliescu. O fi el plin de molii, dar si-a calcat pe inima si si-a trimis oamenii la Versoix, sa-l scoata pe rege în lume. A învatat sa se cruceasca, desi o face repede sa nu se întoarca în mormant tovarasii de la scoala de partid.
Si-apoi nu el, presedintele, nascut, crescut si scolit în cele mai sulfuroase medii comuniste, duce Romania în NATO si în Uniunea Europeana? Il ajuta la imagine si dubiosii de partid si de stat, care fosgaie pe la Guvern si Parlament. Chiar si propria sa biografie îl ajuta la imagine. Cum sa nu-ti devina simpatic acest personaj, cu somnul lui paradoxal cu tot? Chiar daca uneori o face pe primarul, alteori, pe premierul.
Cu experienta lui de politruc de la Comitetul Central ar fi putut fi de zece ori mai rau.
Profesorii de istorie vor avea ceva probleme cu biografia lui Ion Iliescu. Fiul spiritual al Oltenitei sfideaza orice termen de garantie. Este omul de exceptie care si-a depasit generatia. A stat o viata pe culmile activismului, repetand ce au spus altii si pazind cu strasnicie textele sacre. Un Ceahlau al muncii de partid. 60 de ani de sedinte de înfierare. O viata petrecuta prin plenare, sedinte, comisii, judetene si reuniuni tovarasesti. Munca cu mapa i-a pastrat capacitatile intelectuale neatinse înca din anii ‘50, pe cand era un student ferice în URSS.
Vremurile s-au schimbat, el nu. Tovarasii lui de drum nu o duc prea bine. Colegii moscoviti îsi scriu memoriile sau populeaza mausoleele. Tinerii comunisti pe care i-a pastorit au facut unii gusa, altii cozmanca, au devenit antifascisti si umbla cu portretul lui Lenin în buzunarul de la piept. Unii dintre ei stau la pomana unei pensii grase, pentru ca au subminat sistemul din interior. Toate figurile alea fioroase de la Comitetul Central, unde Iliescu facea pe tovarasul de la Ape si încingea dansul ploii în asteptarea schimbarii, s-au retras în cimitire sau în sanatorii, daca nu învart hartoage, uitati de timp prin cotloanele puterii. Ion Iliescu i-a depasit în longevitate.
Deocamdata, înca mai e bun pe langa Casa Poporului. E popular, inconsecvent, cum le place oamenilor. Reteta lui aduce voturi. E bun si pentru nostalgici, si pentru cei care vad în el omul care sapa sistemul din interiorul partidului. Eternul si fascinantul sapator de partide si-a pastrat tonusul. Un om pentru toate anotimpurile. E de-al nostru, chiar si cand propteste oistea în gardul capitalismului de cumetrie. Ne apartine.
Ca si Nicolae Ceausescu.
.png)
