„Circuitul roşu“

Neculai Constantin Munteanu 25.08.2011

De același autor

Frumoasa Elena a politicii continuă să pătimească. Fulminanta ei carieră politică şi vizibilitatea fără egal ca ministru zgândără invidia otrăvită a opoziţiei. Bărbatul politic român, retrograd şi sexist, şi presa mogulilor opoziţiei nu concep că o femeie drăguţă poate face carieră fără pat sau protecţie pe baza de fuste scurte şi decolteuri adânci. Ca şi cum succesul în politică al unei femei ar mai atârna de cocul Suzanei Gâdea, de sărăcia lui Iliescu, de onestitatea lui Năstase, de inteligenţa lui Geoană şi de perspicacitatea politică a lui Ponta.

Elena Udrea este o femeie cu vino-ncoa, cu vino peste mine, zic gurile rele. Sa fim oneşti, ce-i frumos place şi lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla el. Dacă are şi un bărbat potent finanaciar, în stare s-o îmbrace cu ce-i mai scump în materie de modă, cu-atât mai bine ţării, şi ei cu-atât mai bine! Atacul unei moguliziuni la adresa preţului mare al ultimei rochii înstelate, înnobliată de trupul Elenei Udrea, a căzut în baltă. Misterele modei şi ale economiei de piaţă făc ca rochiţa să poată fi cumpărată şi la un preţ mai rezonabil.

Caractaer tare, Elena Udrea şi-a recunoscut slăbiciunea pentru haine scumpe, dar asta nu afecteză prestigiul PDL, cum lasă să se înţeleagă gurile rele din partid. După ce s-a lăsat văzută desculţă în iarbă şi călcând cu încântătoarele ei tălpi goale nisipul Deltei, a avut satisfacţia să constate ca PDL a câştigat un loc în Parlament, la recentele alegeri parţiale, în chiar fieful opoziţiei.

Şi Elena Udrea va avea numai de câştigat dacă, în calitate de şef la Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turismului, va avea inteligenţa să desecretizeze actele verificării procedurilor de achiziţie publică ce au stopat o finanţare europeană de 800 de milioane de euro. Altfel dă câştig de cauză celor care susţin că între vinovaţi sunt şi colegi din PDL. Este vorba de bani publici, iar stoparea finanţării nu poate fi explicată doar prin simple neglijenţe sau erori umane. Şi dacă aşa ar fi, vinovaţii trebuie ştiuţi, eventual, traşi la răspundere.

Corupţia nu are culoare politică, nu-i aşa? Şi trebuie să existe o diferenţă între corupţii din PSD şi incoruptibilul din PDL. Iar Elena Udrea va dovedi că nu e doar o femeie frumoasă, ci şi un politician cu mână de fier, fie şi în mănuşi de catifea Dolce & Gabbana.

Elena Udrea va binemerita recunoştinţa tuturor si va avea răgaz să se ocupe de proiectele turistice ce-i stau la inimă, dar care au încins spiritele. Din păcate, circuitul Dracula este doar un oribil kitsch istoric şi cultural, care nici nu ne aparţine. O vizită la Bran şi istoria confuză până la penal cu parcul Dracula al unui ministru PSD, inslusiv prostul care s-a afişat la televiziune cu acţiunile parcului născut mort, ar lecui-o de această fantezie fără viitor.

In schimb, „circuitul roşu”, care ar include locuri cu semnificaţie pentru cuplul Ceauşescu, inclusiv locul unde cei doi au fost ucişi pare interesant. Insă casa natală, balconul CC, palatul din Primăverii, Casa Poporului, zidul de la Târgovişte, închisoarea Doftana, acum ruinate, e puţin pentru un dictator despre care se spunea că ţara e biroul lui de lucru. Ar trebui să punem osul la treaba şi să facem ceva grandios, demn de piticul de dimensiuni planetare.

Cum nu avem infrastrucura şi comodităţile turistice să plimbăm vizitatorii prin toate închisorile, palatele, cabanele de vântoare şi prin alte realizări ale dictatorului, acum ruinate, bine ar fi să le concentrăm în Bucureşti. Şi ce-ar fi fost Ceauşescu fără omagii şi fără omagiatori?

N-ar strica un pelerinaj la casa lingăului şef, Adrian Păunescu, o bibliotecă de omagii scrise şi un muzeu al omagilor sub forma de tablouri, statui, vaze, covoare, etc. Câteva magazine centrale amenajate ca pe vremea dictaturi, cu rafturi goale, conserve expirate, spirtoase infecte şi creveţi vietnamezi, şi cozile cu pensionari si nostalgii ai ceauşismului ar completa imaginea de marcă ceauşismului. Şi dacă am reconstitui şi câteva defilări şi spectacole omagile pe stadioane ar fi perfect.

Elena Udrea îşi pune mari speranţe în turiştii chinezi amatori de „circuite roşii”. Dar se înşeală. Chinezi cu bani vor gasi mereu locuri mai atrăgătoare, iar cei care vin să vândă mărfuri contrafăcute şi să exporte ilegal valută sub nasul vameşilor nu sunt deloc interesaţi de Ceauşescu. Şi de ce-ar fi după ce-au trăit grozăviile maoismului? De ce să vadă zidul igrasios unde a fost împuşcat un dobitoc când până nu demult puteau asista gratis la execuţii publice pe stadioane?

Chinezi sunt pragmatici şi construiesc eficient capitalismul, cu condiţia să nu conteste mitul lui Mao şi partidului comunist ca forţă conducătoare. Care s-ar putea să nu vadă cu ochi buni turismul pe ruinele comunsimului şi care ar mai da idei cum se ucid şi miturile şi conducători comunişti.

Să nu ne facem iluzii. Şi dacă turişti, inclusiv chinezi, vor ignora  grădina Carpaţilor, s-ar putea ca, totuşi, să ne alege cu ceva. Să ne fie ruşine, de exemplu!

Articol aparut si pe site-ul www.europalibera.org.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22