Necrofagia salvează România

Un îmbogăţit de tranziţie, cum sunt mulţi, omul de afaceri nu era desigur sărac, dar nici foarte bogat, nici măcar la nivelul României, averea lui era estimată la circa 28 de milioane de euro. Deajuns cât să-şi îngăduie micile excese ale noilor îmbogăţiţi, dornici să arate că sunt cineva: vile încăpute, în oraş şi la mare, maşini de lux şi bărci cu motoare puternice, bijuterii şi ceasuri scumpe şi chiar tratamente la o clinică din Viena pentru soţia care suferea atacuri de panică, unde a şi fost internată după accident.

Oricum, notorietatea lui n-ar fi depăşit graniţile urbei şi judeţului de baştină dacă n-ar fi fost accidentul. Poate că pe plan local poate că omul a fost cineva, poate că afacerile lui erau cinstite cu statul, cu angajaţii cărora le asigura pâinea, cu cumpărătorii care-i apreciau mezelurile pe care le producea. Toate acestea, poate şi altele, ar explica emoţia, tristeţea şi doliul de pe plan local.

Mass-media, mai ales două televiziuni de ştiri, au dat tragediei o dimenisune naţională. Emisiunile au fost întrerupte de breaking news-uri în cascadă, urmate  supoziţii şi speculaţii, cu părerişti şi improvizaţi, cu fel de fel de ipoteze, complot, defecţiuni tehnică, atac cerebral sau de cord, etc. Surclasată de viteza de reacţie a televiziunilor şi aflată în suferinţă şi în scădere dramatică de tiraje, presă scrisă a intrat în arenă cu un potop de detalii, scormonind în viaţa şi trecutul decedatului cu o volupatate care frizează bârfa, telenovela, macabrul şi necrofagia.

Câteva titluri spun multe despre tabloidizarea presei care excită curiozitatea morbidă şi instinctele joase: cine a fost milionarul mort în groaznicul accident; cel mai bogat locuitor din Călăraşi; George Bush de Călăraşi; acesta este malul de care s-a izbit cu şalupa; aceasta este şalupa în care a murit; dispariţia milionarului, moarte suspectă pentru poliţie; avea vilă pe plaja din Mamaia; Călăraşiul decretează doliu la înmormântarea milionarului; rudele i-au cumpărat un sicriu de culoare vişinie cu fereastră din sticlă şi aer condiţionat; înmormântat cu ceas Rolex şi inel cu diamant!!!

Și ca şi cum toate acestea n-ar fi fost deajuns, s-a scormonit şi în curtea din spate a vieţii milionarului. S-au găsit lucruri de minune, dar şi gunoiul care este sarea şi piperul telenovelei dâmboviţene cu bogţi de tranziţie. I-au plăcut viaţa, vinul şi femeile. Căsătorit de trei ori, ultima oară cu menajera, a cărei fată a şi adoptat-o. Mai are doi copii din căsatorii şi concubinaje anterioare, între care un fiu natural, dedat la viaţă uşoară şi la jocuri de noroc şi cu care nu se prea înţelegea. Problema este testamentul, dacă există şi, fiind vorba de un fabricant de mezeluri, cum va fi „feliat” imperiul.

Mergând înapoi în tunelulul timpului, gazetari au aflat şi sursa averii milionarului, pierdută în negura comunismului. Fără o meserie brăţară-de-aur, a avut posturi mai bănoase. A fost ospătar, şef de sală, responsabil de restaurant. În vremuri de penurie, erau ocupaţii cu care se făceau bani grei, chiar averi, cu condiţia să nu te prindă ilicitul. A fost prins. L-a scăpat avocatul şi prietenul Doru Ioan Tărăcilă.

Pe un astfel de bogătaş nu poţi să-l întrebi cum a făcut primul milion de dolari. N-are rost să-l întrebi nici cum le-a făcut pe următoarele. În tranziţie, prietenul şi avocatul de altă a devenit politician de vază în partidul lui Ion Iliescu, a fost şi ministru de interne şi baron local cu influenţă în oraşul şi judeţul Călăraşi. Ori prietenul bun nu numai la nevoie, ci şi la privatizre se cunoaşte. Politicianul, avocatul şi prietenul este mulţumit de trecerea prin astă viaţă a prietenului lui: „A iubit Călăraşiul, averea făcând-o şi păstrând-o aici!” Amin!

Călărăşenii l-au iubit şi ei. Inmormântarea a fost grandioasă, cu 13 preoţi, 500 de automobile, 80 de purtători de coroane, cu aplauze ca la bâlci şi cu popor venit ca la pomană. A fost şi pomană, dar fără colivă şi colaci, ci cu napolitane, biscuiţi şi sticle cu suc în pungi de plastic. Oamenii s-au călcat în picioare ca să apuce. Se lansase zvonul că în pungi s-ar afla şi câte o bancnotă de 100 de lei. Deh, mort bogat, popor sărman.

Toate acestea le-am citit nu în tabloide de trei lulele, destinate publicului amator de telenovele şi de ştirile de la ora cinci. Le-am citit într-o publicaţie care se consideră singurul şi cel mai influent ziar calitate, al cărui proprietar deplângea recent tabloidizarea extremă a presei româneşti.

Nu se răcise bine mortul de la Călărăşi şi la Bacău a fost găsit mort un alt bogatan de tranziţie, în condiţii care aduc ca crimă. Presa de calitate, televiziunile de ştiri, tabloide au luat-o „da capo”. Cine ştie, poate că necrofagia salvează Romania şi, odată cu ea, şi presa de calitate.

Articol aparut si pe site-ul www.europalibera.org.