De același autor
Băsescu n-a fost la meciul de pomină cu Franţa. Guristul chemat să cânte imnul României s-a îngrijit ca preşedintele absent s-a fie totuşi prezent, uitând să cânte versurile „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume / Triumfător în lupte, un nume de Traian!”. Dacă spunem „Triumfător în lupte, un nume de Traian!”, se interpreta politic, a explicat cam confuz guristul. Adică lumea l-ar fi confundat pe împăratul Traian cu preşedintele Traian Băsescu. Pentru pocirea imnului, prefectul a amendat şi federaţia şi pe gurist. Pe gurist l-a apărat Victor Ponta, ba l-a şi felicitat, pentru că „a cântat foarte bine”. A cântat foarte bine şi, mai ales, în acord cu o idee a liderului PSD, care anunţase că atunci când va veni la putere ”până şi în imnul României trebuie sa facem o schimbare, strofa cu Traian o să plece”, deşi acum susţine că a fost o glumă.
Nici nu se stinsese vâlvătaia cu imnul când o informaţie laconică de la Cotroceni anunţa că Traian Băsescu se va afla la Washington, în data de 13 septembrie, într-o vizită de lucru, pentru finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi Statele Unite ale Americii. Din nou opoziţia a intrat în trepidaţii şi odată cu ea şi moguliziunile. Ce caută la Washington? O sa-l primească Obama? E o cacealma! N-o să-l primească! Se duce ca să se bage în seamă! Victor Ponta, puberul întârziat, magnanim, a dat-o iar pe glumiţe. După ce americanii au amplasat scutul antirachetă în România, e normal ca „Traian Băsescu să-i ceară măcar o cafea lui Barack Obama”!
Însă nimic nu egalează previziunile lui Stelian Tănase care simte enorm şi vede monstruos. Politolog cu pretenţii, Stelian Tănase a eşuat la Realitatea TV, din care a avut ambiţia să facă un BBC dâmboviţean. A rămas doar cu ambiţia. Când nu serveşte de decor pentru ghiduşiile poetului Mircea Dinescu, Stelică scrie la blog. Când nu scrie la blog, „mă întâlnesc zilnic cu diverse persoane cu care discut ce se întâmplă în culisele politicii”. Și ce află de la aceste persoane importante, surse beton, toate cu acces la „mapele Cotrocenilor”, Stelică spune maselor largi, populare.
Recent, a aflat că Traian Băsescu l-ar vrea ca prim ministru pe Dinu Patriciu. A fost dezminţit politicos de cei doi preopinenţi. Însă Stelică nu e omul care să se descurajeze. A aflat una şi mai şi, în măsură să zburlească de plăcere părul de pe limba lui Victoraş şi de pe pieptul lui Crin. Sau viceversa. Traian Băsescu e bolnav! Rău de tot. Nu doarme, ia medicamente cu pumnul şi, mai grav, nu mai bea! Cum ştirile despre bolile care-l macină pe Băsescu sunt apanajul lui Vadim Tudor, Stelică devine vag circumspect. Cine poate să verifice aşa ceva? Asta nu-l împiedică să afirme că, da, Traian Băsescu e bolnav! Însă bolnavul mişcă, vorbeşte, e prezent peste tot, apare la televizor, ia avionul şi se duce la Washington. Întortocheate mai sunt căile politicii româneşti. Ca şi cele ale analiştilor atoateştiutori.
Hotărât lucru, dacă n-ar fi existat, Băsescu trebuia inventat. Dă opoziţiei, şi analiştilor de casă, iluzia că există.
Articol aparut si pe http://www.europalibera.org/content/article/24327468.html.