De același autor
Intrarea în funcțiune a guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu a pus în evidență fragilitatea coaliției din opoziție.
Demisia prim ministrului Emil Boc a produs efecte și pagube colaterale resimțite și de coaliția la putere, și de opoziție. Fiecare este în drept să le evalueze. Bilanțul poate fi, deopotrivă, și pozitiv, și negativ. Doar timpul poate evidenția jumătatea goală sau pe cea plină a paharului.
Aparent, cel mai mult a pierdut PDL. Plecarea lui Emil Boc pare un eșec asumat. Însă a fost mai degrabă o demisie controlată, pentru a detensiona o situație explozivă, în care contestarea, incitată de televiziuni amice ale opoziției, risca să degenereze. Ideea ca demisia primului ministru să fie însoțită de plecarea din guvern a tuturor miniștrilor PDL a fost mai degrabă bună. Fără miniștrii proeminenți sau doar controversați, aflați în focul tuturor criticilor, opoziția și amicii au rămas fără obiectul muncii. Înlocuirea lor cu chipuri noi și nume aproape necunoscute din planul secund al activului PDL pare de asemenea o măsură chibzuită. Până când vor intra, la rândul lor, în atenția critică a opoziției, vor avea un respiro în care vor arăta ce pot sau doar vor gestiona treburile curente ale ministerelor pe care le conduc până la alegerile viitoare. Ideea bună, cu adevărat bună, a fost înlocuirea lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu. Pentru că nu este ștampilat politic, deși este un apropiat al președintelui Traian Băsescu. Faptul că liberalul Antonescu Crin i-a negat orice ascendență liberală îl onorează. Liberalismul românesc nu mai este ce a fost. În fond, câți dintre mari liberalii de altădată s-ar recunoaște în liberalul de strânsură Crin Antonescu? Pe scurt, prin prim ministrul ales și prin miniștrii impuși, PDL pare a fi în câștig. Și-a pus la adăpost oamenii cu imaginea afectată de exercitarea puterii și se poate concentra asupra alegerilor viitoare. Pentru că aceasta este misiunea principală a noului guvern. Și, eventual, rodarea noului demnitar în arcanele executivului, pentru misiuni viitoare, cu responsabilități mai mari.
În schimb, intrarea în funcțiune a guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu a pus în evidență fragilitatea coaliției din opoziție, tensiunile care o macină, mai ales în teritoriu, unde împărțirea puterii, în cazul câștigării viitoarelor alegeri, se face cu scânteii. Pretențiile liberalilor, față de aportul lor electoral real, par exagerate baronilor locali din PSD. Ion Iliescu s-a oferit sa renegocieze cu liberalii, însă rigidul lider liberal a refuzat cu țâfnă ridicolă. În schimb, Victor Ponta a dat dovadă de o maturitate care a surprins plăcut pe mulți, inclusiv din PSD. Chiar și bătrânul activist comunist Ion Iliescu, pentru care Ponta era un cârlan impetuos și fără experiență, a salutat schimbarea la față a liderului PSD. Trecând peste greva parlamentarilor opoziției, Victor Ponta a fost prezent la ședința de investirea a noului guvern cu un discurs inteligent și conciliant. Un discurs de lider al unei opoziții capabile sa dialogheze cu adversarii de la putere. Fie și pentru a păstra aparențele. În contrast violent cu reacția de țață isterică a liberalului Crin Antonescu. Însă, tot răul spre bine. În cazul nefericit în care liberalul ros de ambiții fără acoperire va ajunge președintele țării, cei care-l sprijină nu vor putea spune că n-au știut. Ba s-ar putea să-l și regrete pe „dictatorul” Traian Băsescu. Chiar dacă va fi prea târziu! Cum s-a mai întâmplat la noi, la români.
.jpeg)
