Români de pretutindeni

Circulă pe internet un schimb de scrisori dintre un parlamentar care reprezintă o parte a diasporei românilor şi un român plecat de acasă şi stabilit, cu toată familia, în Scoţia. La prima vedere iţi vine să spui că aşa ceva nu există, că şi scrisorile şi autorii lor sunt rodul unei ficţiuni care, desigur, exprimă o anumită  realitate,  tristă, dar ficţiune, totuşi. Ei bine, nu. Există şi parlamentarul, şi românul plecat de-acasă, şi scrisorile lor. Din păcate.

Parlamentarul, cu numele uşor ridicol de Viorel Riceard Badea, Riceard se scrie cum se aude, se adresează celor plecaţi de acasă cu prilejul zilei „românului de pretutindeni” care, nu întâmplător, e totuna cu ziua naţională a României. Poate acesta este şi motivul pentru care mesajul, pe lângă felicitări, musteşte de un patriotism fierbinte şi de păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, într-o limbă de lemn fără frontiere: „să ne amintim că suntem români în fiecare zi”, „vă adresez îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească”, „avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului”. Clar, cum ar putea cineva să culeagă căpşuni în Spania sau să muncească în construcţii în Italia făra să nu-şi spună zilnic că e român şi să nu se gândească puţin şi la Mihai Viteazul?

Slobozit la Patrie, Riceard Inima de Dac o ia pe coardă razachie a patriotismului: „Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.”

Luat în serios, senatorului i-a răspuns un român de pretutindeni, stabilit în Scoţia: „Vă mulţumesc pentru caldele urări şi îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveşte pe mine (...). Nu am adus nici o „contribuţie” comunităţii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile româneşti", nu practic sport de performanţă sub drapelul ţării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăşel scoţian”.

Românul de pretutindeni care-i răspunde senatorului este preotul ortodox Ioan Florin Florescu. De pe blogul lui (http://ioanflorin.wordpress.com/) aflăm că în România a fost preot de ţară, apoi cercetător ştiinţific la Universitatea din Iaşi. Este doctor în filologie, cu o teză despre primele traduceri ale Bibliei în limba română. În ţară s-a ocupat de traducerea „Septuagintei” şi de editarea Bibliei de la Bucureşti. Din august 2011 locuieşte cu familia în Scoţia şi în fiecare duminică e de găsit în biserica românească din Glasgow. Blogul este o parohie virtuală şi o bibliotecă cu 5000 de cărţi în format electronic. Se mai adaugă jurnalul scoţian în care părintele Ioan Florin Florescu îşi mărturiseşte cu talent, candori şi uimiri adolescentine şi cu molcom umor moldovenesc, experienţele de viaţă, ale lui, inclusiv ceea de şofer care livrează acasă mâncăruri indiene, şi ale comunităţii pe care o păstoreşte.

Scrisoarea preotului Florescu din Scoţia este aspră cu populismul şi demagogia celor care au inventat ziua românilor de pretutindeni din raţiuni politicianiste. Nu poate fi o sărbătoare faptul că nepriceperea, neputinţa sau ticăloşia politicienilor „ne-au împins, pe mine şi pe alte milioane de compatrioţi, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinţii şi prietenii şi să ne căutăm pe aiurea pîinea şi dreptatea”.

Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărţite, pentru fraţii şi prietenii lăsaţi în urmă sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în ţară de dorul lor. Şi, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Scrisoarea preotului român din Scoţia merită a fi citită cu atenţie. De către politicieni, în primul rând. Dar nu numai.

Articol publicat si pe site-ul www.europalibera.org.