Sentimentul românesc al corupţiei

Arestarea lui Sorin Apostu, primarul Clujului şi preşedintele filialei locale PDL, la pachet cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, poate avea urmări grele pentru partidul de guvernământ şi pentru premierul Emil Boc, dar şi pentru opoziţie.

Neculai Constantin Munteanu 23.11.2011

De același autor

Arestarea lui Sorin Apostu, primarul Clujului şi preşedintele filialei locale PDL, la pachet cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, poate avea urmări grele pentru partidul de guvernământ şi pentru premierul Emil Boc, dar şi pentru opoziţie.

Conducerea PDL are de să gestionat o problemă delicată după ce mai mulţi aleşi locali sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru corupţie. Există şi o hartă a corupţiei din PDL, cu vreo opt primari din oraşe mari, care au dat, dau sau vor da explicaţii procurorilor.

Edilul arestat pentru corupţie s-a lansat în politică, a făcut carieră în anturajul premierului Emil Boc şi a fost sprijinit de acesta să-l urmeze la primăria Clujului. Evident, prin ricoşeu, buna reputaţie a premierului ar putea fi afectată. Asta explică recţia rapidă a celui care, în calitate şi de şef al partidului, a modificat codul etic al PDL, astfel încât cei arestaţi preventiv să fie automat excluşi din partid. O premieră în România pentru un partid aflat la putere! Care pune în defensivă o opoziţie ce colcăie de oameni aflaţi în atenţia justiţiei pentru corupţie şi acuză politizarea justiţiei.

Evident, opoziţia şi analiştii săi de strânsură supectează arestările din PDL ca un preludiu la viitoarele atacuri ale puterii la adresa corupţilor din rândurile sale, plasate în prejma viitoarelor alegeri, şi nicidecum ca o probă că PDL nu-şi apără penalii din partid, se delimitează de ei, lăsând justiţia să-şi facă treaba, indiferent de consecinţele politice.  Că lucrurile stau aşa sau altfel vom vedea din derularea anchetelor şi din felul în care vinovaţii vor fi sau nu scoşi basma curată.

Deocamdată, ne oprim la câteva particularităţi ale cazului de la Cluj, care vorbesc nu numai de lăcomia neruşinată a coruptului de tranziţie, dar şi de un anume rafinament al capitalismului de cumetrie, intruchipate cu brio de primarul Sorin Apostu. Un haplea care nu ierta nimic, acceptând şi stimulând toate formele posibile de şpagă: pepeni, bonuri de benzină, haine pentru nevastă, bilete de avion, nopţi la hotel, mese la restaurant, excursii cu familia în Austria şi Dubai, 125 000 de euro pe firma consoartei. Omul care nu s-ar fi dat jos din pat pentru mai puţin de 50 000 de euro, avea întâlniri de taina în garaje şi parcări, folosea telefone mobile cu cartele aruncate după o singură folosinţă şi comunica prin Facebook pentru a dejuca o posibilă urmărire. Cireaşa de pe tort, primirea tainului se făcea prin firme ale soţiei sau ale socrului, plătite generos pentru inexistente servici de consultanţă.

Clar, familia rămâne celula de bază nu numai a societăţii, dar şi a corupţiei. Şi nu numai la Cluj, dar şi la Timişoara, unde o firmă de consultanţă a fiului primarului este prima escala a oricărei firme are de obţinut o aprobare de la primărie.

Pe acest fundal, Adrian Severin a ţinut conferinţa tematică „Istoria şi mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti”. Unde? La Fundaţia Europeană Titulescu, condusă Adrian Năstase, cercetat în dosarele matuşa Tamara, Zambaccian şi trofeul calităţii. Doi şpăgari, primul cu ifose europene, celalat cu un patagruelic apetit dâmboviţean, din eterna şi fascinanta Românie! Nici că se putea personaje mai potrivite pentru a întruchipa sentimentul românesc al corupţiei şi pentru a-i  ilustra  excepţionalismul. Aferim!

Articol publicat si pe site-ul www.europalibera.org.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22