De același autor
Președintele se aude doar pe el și nu mai pare în stare să asculte, chiar și atunci când cei care-i vorbesc sunt oameni animați de intenții bune.
Președintele Traian Băsescu și-a pierdut instinctele care-l ajutau să ia decizii corecte, uneori curajoase în situații fără ieșire, care-l impiedicau să comită erori grave și care i-au adus victorii multe, câtă vreme s-a limitat la mediul care-i era familiar, unde nu avea și nu are adversari. Dorința arzătoare de a fi și jucător în orice imprejurare și de a câștiga în orice context, absența consilierilor cu autoritate, parteneri de dialog în stare sa-l și contrazică la nevoie, i-au indus un straniu sentiment al infailibilității.
Președintele se aude doar pe el și nu mai pare în stare să asculte, chiar și atunci când cei care-i vorbesc sunt oameni animați de intenții bune. Este ceea ce s-a întâmplat cu proiectul legii sănătății, în care președintele s-a implicat atât de adânc încât a devenit avocatul lui și, de la un moment dat încolo, dezbaterea legii sănătății a devenit una pro sau anti-Băsescu.
Sigur că era și este nevoie ca de aer de o nouă lege a sănătății. Toți știm că sistemul este subfinanţat, că pacienţii sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor, medicii de condiţiile de lucru şi de salariile mici, iar administraţia este nemulţumită că sumele alocate anual de la buget dispar în nisipurile mișcătaore ale tranziției. Știm cu toții că sistemul este „beneficiarul” monopolului CNAS, este politizat, corupt și ineficient în administrarea banilor. Însă președintele nu s-a mulțumit cu rolul de mediator în discutarea legii, cum ar fi fost normal, ci și-a asumat proiectul și a ieșit la bătaie, în apărarea lui, singur, singurel. Unde ar fi trebuit să se înfrunte argumentele specialiștilor, a intervenit președintele, personalizând excesiv un conflict instituțional.
Incă din decembrie trecut, președintele a identificat și demascat principalul adversar al proiectului, în persoana medicului Raed Arafat, creatorul faimosului serviciu medical de intervenție rapidă, SMURD, un model de reușită într-un mare de eșecuri. O greșeală de tact. Și de tactică. Raed Arafat nu era impotriva unui sistem privat de sănătate, ci impotriva ideii salvării unei vieți contra cost și a unei posibile risipiri a banului public. Și oricum privatizarea sau neprivatizarea sistemului de urgențe era doar un detaliu dintr-un proiect de lege mult mai importantă în ansamblul ei.
Numai că președintele a insistat public că un subsecretar de stat nu poate critica o lege propusă de o comisie prezidențială și însușită de guvern decât dacă își dă demisia. Ceea ce Raed Arafat a și făcut. Demisia a fost acceptată, însă cei care au provocat-o n-au luat în calcul capitalul de simpatie de care bucură medicul și nici posibilitatea ca opoziția să profite de ocazie. Un val de mesaje de solidarizare cu medicul a fost lansat pe Facebook. Băsescu și-a retras legea. Prea târziu, tăvalugul stârnit n-a mai putut fi oprit. Mitingurile de susţinere a fondatorului SMURD s-au transformat în proteste antiguvernamentale și antiprezidențaale, cu vandalismele și cu manipulăriele de rigoare, de care opozițiia, firesc, nu se putea priva. Și președintele și primul ministru au făcut pași serioși înapoi, Raed Arafat a revenit în minister, nemulțumiții au rămas în stradă. Și cuplul comic Ponta & Antonescu vrea să se joace puțin de-a hoții și vardiștii.
.jpeg)
