Top 5: Cei mai scârboşi informatori (III) - Ivan Deneş

Ivan Deneş: cel mai aproape de a fi infiltrat de Securitate în secţia română a postului de radio Europa Liberă.

Locul 3. Ivan Deneş. Personaj mai mult decât interesant. Viaţa lui pare un roman şi chiar mai rău decât atât. A fost cel mai aproape de a fi infiltrat de Securitate în secţia română a postului de radio Europa Liberă.

Scriitor vag, bun traducător din germană, engleză, maghiară şi franceză, a emigrat, aparent legal, în Israel în 1971. In realitate a fost „trimisul” legendat al Securităţii, cu numele de cod „GX-36”.

Practic, a lucrat neîntrerupt pentru Securitate din 1948 pînă în 1989. Trimiterea în occident, unde a lucrat cu numele „Krauss” şi „Konrad”, fusese precedată de o lungă colaborare cu Securitatea, ca informator de succes. Ca Aurel Bantaş a dat informaţii despre deţinuţii politici lor, a căror soartă a împărtăşit-o. Sub numele „Alecu Sîrbu" a facilitat confiscarea de către Securitate, printr-o spargere înscenată, a primei variante a manuscrisului cărţii lui Belu Silber, „Monarhia de drept dialetic”.

Nu s-a acomodat cu viaţa din Israel, a emigrat în Germania şi a fost angajat la concernul de presă „Axel Springer”, de orientare net anticomunistă. Normal, drumul lui s-a interesectat cu cel al oamenilor de la Europa Liberă, unde a început să colaboreze, sub pseudonim sau sub nume lui. Noel Bernard, care i-a apreciat calităţile reale de jurnalist, vorbitor de patru limbi străine şi foarte o bună capacitate de analiză şi de sinteză, i-a propus angajarea.

În perioada de probă l-a ajuns din urmă trecutul negru. Foşti deţinuţi politici aflaţi în exil s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să probeze că în închisoare Deneş a participat la „reeducarea” care a precedat de eliberarea din 1964 şi i-a turnat pe reclacitranţi.

Angajarea a fost stopată, Deneş s-a întors la „Axel Springer”, dar a rămas în relaţii bune cu Europa Liberă şi cu oamenii ei. Călătorea des în România, oferind Europei Libere ample materiale documentare, despre situaţia din ţară, pentru care era remunerat. Cinci dintre ele le mai am şi astăzi. Sunt excelente. Detesta comunismul, varianta lui ceauşista, mai ales. Asta nu l-a împiedicat să colaboreze şi cu Securitatea, la fel de fructuos şi tot pe bani, oferind informaţii despre Europa Liberă şi despre oamenii ei.

Apare obsedant în dosarul Europei Libere, „Meliţa şi eterul”, dar şi în dosarele individuale ale oamenilor de la Europa Liberă, mai ales ale directorilor. Are caracteristicle unui spion sadea, nu doar simplu informator. Era convocat pentru instruiri, la Bucureşti, dar şi în alte oraşe europene, i se dadeau sarcini, era plătit.

Harnic, articulat, săritor, i s-au trasat sarcini în planurile de securităţii pentru compromiterea lui Noel Bernard, a lui Emil Georgescu şi a lui Paul Goma, probabil şi a altora. A prezentat planurile casei şi biroului lui Bernard, cu indicarea exactă a locului în care erau ţinute scrisorile ascultătorilor.

Identificat după aparţia cărţii „Meliţa şi Eterul”, s-a luat legătura cu el. N-a negat colaborarea cu Securitatea. A avut o explicaţie de un cinism năucitor. Pentru el informaţia era o marfă! A vândut-o celui care a plătit mai bine. I-a trădat pe toţi cei care l-au plătit. Şi-a trădat şi prietenii din ţară, lista celor turnaţi de el la Securitate e enormă.

I s-a sugerat să-şi scrie memorile. Avea ce povesti. A refuzat. Vroia să-şi dedice ultimii ani de viaţă scrierii unei nuvele despre ultima noapte a lui Spinoza! Paradox, evreul de stânga a murit ca apropiat al unor cercuri de extrema dreapta, cu obsesii antisemite.

A murit terorizat de gândul că noii lui comilitoni politici ar putea afla că toată viaţa a fost în slujba unui regim totalitarist comunist.
Arghirofil, afemeiat şi alcoolic, a murit sărac, măcinat de alcool, frustrări, datorii, divorţuri şi pensii alimentare.

Un păgubos care, în visele lui de glorie, se va fi imaginat ca un Richard Sorge al războiului rece. N-a avut statura necesară, nici la propriu, nici la figurat. Merita, totuşi, un loc mai sus în acest top. Alţii au fost mai harnci decât el, iar  dosarul furnizat de SIE, parţial ilizibil, nu pare complect. Ca om a fost ticălos, un gunoi. Dar rămâne un personaj interesant. Literar vorbind. Spre deosebire de Bălăceanu Stolnici care este doar un gunoi.

Articol apărut şi pe site-ul www.europalibera.org.