Un show tălâmb

Uneori e suficient să te amesteci în tărâțe cu un mogul fost turnător al securității, în compania sulfuroasă a unui smintit politic, pentru a te compromite iremediabil.

Neculai Constantin Munteanu 23.02.2012

De același autor

Uneori e suficient să te amesteci în tărâțe cu un mogul fost turnător al securității, în compania sulfuroasă a unui smintit politic, pentru a te compromite iremediabil.

    
Un viitor candidat la președiniția țării participă la o emisiune de televiziune specializată în fauna mondenă a presei de scandal. Posibila neștiință nu este o scuză. Titlul emisiunii, „Un show păcătos”, nu lasă loc de confuzii, iar realizatorul este cunoscut ca un cal breaz pentru lipsă de inhibiții, limbaj în doi peri și vulgaritate fără frontiere. Cu atât mai mult cu cât, tot într-un context electoral, actualul prezidențial Crin Antonescu propunea și o „revoluție a bunului simț”. Dreptu-i, liderul liberal, cunoscut pentru voluptatea de mahala cu care-și porcăiește adversarii, nu putea scăpa ocazia oferită de difuzarea unor imagini cu fostul prim ministru, Emil Boc, surprins gol și filmat pe ascuns în vestiarul unei săli de sport. Dar dacă există televiziuni care, din rațiuni financiare și de dragul audienței, practică jurnalismul de pubelă, nu e obligatoriu ca politicienii sa facă același lucru. Măcar pentru a salva aparențele, mai ales când ești liderul unui partid istoric, cu înaintași iluștri, de talia Brătienilor.

Ca să nu mor, să zicem, neinformat, am căutat, am găsit și am și văzut emisiunea respectivă. Știam că în materie de vulgaritate și prost gust televiziunile au făcut din România țara tuturor posibilităților, însă tot nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Ca să nu greșesc, am mai văzut încă trei emisiuni. În total, opt ore de program, constatînd că am un stomac tare, după care am exclamat ca țăranul care vedea pentru prima oară o girafă: „așa ceva nu există”! Există, din păcate!

Un show păcătos  este o emisiune, să zicem, de divertisment, cu doi prezentatori tălâmbi sau care fac pe tălâmbii, ceea ce le reușește foarte bine. Jenat, unul dintre ei amintește din când în când că a citit și cărți de estetică, însă asta nu face mai agreabil oceanul de vulgaritate în care se bălăcește. Emisiunea este cronica faunei de panarame, parașute, fete nubile fugite de acasă, copii de bani gata, de ieri și de azi, politicieni expirați, cu probleme de prostată și neveste rele de muscă, cu glume fără perdea, unele porcoase, la care figuranți stimulați de regie și plătiți cu ora aplaudă frenetic și râd isteric. Gazdele și invitații, ahtiați după notorietate, aluneca frecvent și voios în grotesc și scabros.

Pe acest fundal jalnic, liberalul Crin Antonescu a fost invitat și a acceptat să comenteze filmulețul în care apărea dezbrăcat fostul prim ministru Emil Boc, cu pretextul că protejarea primului ministru este o problema de siguranță națională și interes public. Pretext cusut cu ață albă, de vreme ce publicitatea emisiunii a mizat pe „cel mai mare scandal din ultimii 20 de ani”, iar imaginile au fost difuzate, non stop, timp de două ore. Au comentat cu precădere jurnaliști ai trustului Antena 1, dar, spre cinstea lor, unii au considerat difuzarea filmului o „mizerie”. Lucru pe care, într-un fel, l-a realizat și Crin Antonescu. Mai târziu, mult prea târziu, a spus că ar fi fost mai înțelept sa nu fi intervenit telefonic, cauționând ticăloșia, dar nu regretă, nefăcând vreo afirmație nepotrivită. Dar, uneori, e suficient să te amesteci în tărâțe cu un mogul fost turnător al securității, în compania sulfuroasă a unui smintit politic, pentru a te compromite iremediabil. Suficient, în orice caz, ca Brătienii să se răsucească în mormânt! De rușine!

Articol publicat de Radio Europa libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22