Un viţel născut mort

Măsură a fost propusă partidul de strînsură al transfugilor din alte partide, Uniunea Naţională pentru Progresul României. Are acordul Fondului Monetar, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, cu condiţia să nu implice cheltuieli bugetare şi să nu se atingă de TVA. S-a cerut şi evitarea populismului, a abuzurilor şi fraudelor. Precauţiuni inutile.

În România licitaţile sunt transparente ca apa de izvor, iar abuzurile, furturile şi fraudele sunt o rara avis. Ideea a fost bine primită şi de opoziţie. Victor Ponta a apreciat ca excelentă o măsură socialistă luată de un guvern de dreapta. Poate şi pentru că seamănă economatele lui Marian Vanghelie, lumină a social-democraţiei şi economiei de piaţă.

Economatele au falimentat demult, nu fără a fi lăsat în urmă o gaură de 73 milioane de lei şi vreo  câteva vile toată frumuseţea. Numai meandrele concretului au dus la rătăcirea dosarelor economatelor în rafturile prăfuite de la DNA.

Liberalii au strâmbat din nas. Măsura e populist-electorală. Şi au dreptate. La anul vor fi alegeri şi la voturile celor peste cinci milioane de pensionari jinduieşte şi puterea şi opoziţia. În plus, liberalii ştiu despre ce vorbesc. Guvernul Tăriceanu a aruncat în prostie cu bani în populaţie la alegerile trecute. Pentru că economia duduia, dar numai în capul lui Motocicleanu.

Iniţiatorii programului „coşul pensionarului” susţin că mărfurile vor fi achiziţionate direct de la producător şi la preţ de producător. Fără adaosurile practicate de intermediari, ele vor ajunge la pensionari la preţuri minime. Frumos. În plus, pe lîngă cedarea marfurilor la preţ minim, producătorii vor asigura şi transportul.

Însă un producător care vinde fără să câştige nimic, ba mai suportă şi cheltuielile de transport, e ori prost, ori hoţ, ori aşteaptă alte favoruri de la guvern. Dacă există, ar trebui expus în muzeul capitalismului de cumetrie. Împăiat.

Nimeni nu ştie cine va suporta costurile de stocare, manipulare, pază etc. Se ştie că de aplicarea programului, inclusiv de ambalarea şi distribuţia pachetelor, se vor ocupă prefecturile şi primăriile. Apare  aici o problemă.

În Romînia există peste cinci milioane de pensionari. Îi scădem pe militari, revoluţionari şi pe cei cu pensii nesimţite. Tot rămân vreo cinci milioane care ar avea nevoie de coşul pensionarului. Asta înseamnă împachetarea lunară a 20 de milioane de pungi cu orez, zahăr, făină, mălai, plus îmbutelierea a cinci milioane de sticle de ulei. Operaţiune care se va face manual.

Cine o va face, cum, când? Sigur, pentru toate operaţiunile acestea exista maşini. Insă asta ar însemna cheltuieli, dar programul a fost agreeat fără cheltuieli bugetare în plus.  Să zicem că vor fi puşi la muncă trântorii din prefecturi şi din primării. Dar numai în timpul liber, dacă o vor face pe timpul legal de muncă,  înseamnă cheltuieli de la buget. Dacă nu vor dovedi, vor fi ajutaţi de membri de partid, parlamentarii, miniştri. Ar fi frumos să-i vedem pe  György Frunda împachetînd mălai, pe Gabriel Oprea umplând sticle cu ulei şi pe Sebastain Lăzăroiu căpăcindu-le.

Deocamdată, coşul pensionarului nu e proiect de lege, ordonanţă de urgenţă sau hotărâre de Guvern. Este doar un memorandum. Ceva mai mult decât nimic. Un fel de a arăta că ne pasă de pensionari. Chiar şi cercuri apropiate puterii consideră coşul pensionarului un viţel născut mort.

Eu propun altceva. Politicienii şi băieţii deştepţi, apropiaţi puterii, care au făcut averi imense din afaceri cu statul, să cedeze pentru coşul pensionarului un procent solid din câştigurile nemuncite. Urmându-le exemplul, poate se vor alătura şi bogătaşii opoziţiei, care au făcut avere prin aceleaşi metode, atunci când s-au aflat la putere. Ideea vi se pare idioată? Pe bună dreptate! Dar nici memorandumul UNPR, acceptat de guvern, nu mi se pare chiar o culme a inteligenţei.

Articol publicat si pe http://www.europalibera.org/content/article/24284428.html.