De același autor
Influenta “idealista” in politica externa a SUA a fost abandonata dupa cel de al doilea razboi mondial. Guvernantii americani au adoptat conceptia de “Realpolitik”. Realismul politic implica evaluarea obiectiva a parametrilor care afecteaza relatiile interstatale si exercitarea unei politici externe bazate exclusiv pe considerente de interes national, fara restrictii impuse de “moralitate”. Inainte de 11 septembrie 2001, politica externa americana a fost ghidata in principal de lideri care se considerau “realisti”. Ei preferau o stabilitate globala in cadrul careia statele-natiuni sa-si asigure supravietuirea si securitatea prin achizitionare rationala de putere economica si militara si prin crearea unor aliante favorabile. Teoreticieni realisti “clasici” precum Morgenthau, Kennan si Waltz au propus o politica externa americana care sa diminueze insecuritatea atat pentru SUA, cat si pentru celelalte state, fara sa excluda potentialii adversari. Ei au dedus ca reducerea universala a sentimentelor de insecuritate este necesara pentru a avea o oarecare “ordine” internationala si pentru a preveni razboaie distructive. In perioada initiala a Razboiului Rece, realisti americani cu influenta la nivel inalt in guvernul american, precum Arthur Schlesinger si George Kennan, au contribuit substantial la formularea politicii de “ingradire si descurajare prin intimidare” fata de URSS. In urmatorii 45 de ani, SUA au mentinut relatii de colaborare cu aliatii, au prevenit expansiunea influentei sovietice si au evitat confruntari armate directe cu Moscova.
Realistii americani au fost socati de virajul inexplicabil in politica externa a administratiei George Bush din ultimii patru ani. In aceasta perioada, puterea militara a SUA a fost atat de dominanta, incat securitatea tarii nu avea cum sa fie amenintata din exterior. Prin actiuni si declaratii, guvernantii din jurul lui Bush au demonstrat ca SUA intentioneaza sa destabilizeze ordinea internationala, sa actioneze unilateral in baza unor obiective mult mai ambitioase decat asigurarea securitatii nationale si sa ignore insecuritatea altor state. Guvernul Bush si-a arogat dreptul de a interveni cu forta militara oriunde crede de cuviinta, fara acordul aliatilor sau al organizatiilor internationale.
Fara ezitare, Casa Alba a provocat o deteriorare alarmanta a relatiilor cu aliatii traditionali precum Franta, Germania, Canada si Indonezia, a declansat in Irak un razboi costisitor si daunator fara nici o legatura cu securitatea nationala si a terfelit cu condescendenta prestigiul si reputatia internationala a SUA. In perceptia altor tari, SUA au devenit o putere amenintatoare, expansionista si necontrolabila.
In multe publicatii, dezbateri politice si conferinte de specialitate, realistii americani au protestat vehement ca aparatul guvernamental care decide politica externa americana a fost acaparat de un grup de expansionisti dispusi sa renunte la prudenta, la rationament si conceptia de stabilitate globala care au caracterizat realismul traditional american. Americanii care critica politica externa a guvernului Bush din ultimii patru ani ii blameaza pe membrii Partidului Democrat ca nu au contestat suficient politica externa a republicanilor condusi de Bush si ca nu au reusit sa corecteze “aberatiile” politice ale administratiei curente de la Washington.
Politica externa agresiva a administratiei Bush, utilizarea unilaterala a fortelor militare americane si dispretul fata de aliatii traditionali au pangarit reputatia SUA, au viciat perceptia intentiilor americane si au creat resentimente puternice antiamericane in lume. Reputatia presedintelui Bush nu s-a imbunatatit in urma nominalizarii lui John Bolton, un diplomat antipatic si abraziv, ca ambasador al SUA la ONU. Sondaje de opinie recente au aratat ca majoritatea cetatenilor din Marea Britanie, Canada, Franta, Olanda, Spania si Rusia au o impresie mai buna despre China decat despre SUA. In lumea araba, mai putin de 10% din populatie este de acord cu politica SUA fata de tarile arabe. Opozitia fata de razboiul din Irak si fata de rolul SUA in conflictul dintre Israel si palestinieni este covarsitoare. In 2004, popularitatea lui Osama bin Laden in tarile arabe era cu 40% mai favorabila decat cea a presedintelui american Bush. Mai mult de jumatate dintre straini sunt convinsi ca SUA nu au declansat razboiul antiterorist ca sa-si asigure securitatea, ci ca sa “controleze petrolul din Orientul Mijlociu”, sa “protejeze interesele Israelului”, sa “submineze guvernele statelor musulmane” sau sa “domine omenirea”. Realistii americani acuza administratia Bush ca militarismul hiperactiv, aroganta diplomatica si incoerenta expansionismului contravin intereselor SUA si ca, daca nu sunt corectate curand, vor duce la degradarea securitatii tarii.
Cauzele antiamericanismului
Sustinatorii politicii lui Bush afirma ca antiamericanismul este exclusiv consecinta ostilitatii fata de “valorile liberale” si fata de “suprematia” SUA. Presedintele Bush continua sa declare in mod repetat ca “ceilalti ne urasc deoarece tara noastra este cel mai luminos far al libertatii in lume”, ca “teroristii care ne ataca nu protesteaza fata de politica noastra, ci fata de existenta noastra” si ca “ne urasc pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce facem”. In realitate, antipatiile fata de SUA si mai ales fata de presedintele Bush sunt consecintele politicii externe a SUA.
Inainte de 2001, majoritatea tarilor si guvernelor considerau ca dominatia internationala a SUA era benefica pentru intreaga omenire. Deteriorarea popularitatii SUA in lume si antipatia fata de presedintele Bush nu pot fi explicate prin resentimente fata de “valorile” sau “puterea” SUA. Comisiile de specialitate de la Departamentul de Stat si de la Pentagon care au analizat cauzele antiamericanismului in lume au raportat ca “musulmanii nu urasc libertatea noastra, ci politica noastra” si ca “arabii si musulmanii, ca si aliatii nostri, sustin «valorile» noastre, dar dezaproba politica externa a Americii”. Oponentii SUA incearca sa convinga ca dominatia SUA este lipsita de legitimitate si ca America nu merita sa fie lider global deoarece este ipocrita, imorala si egoista. Din nefericire, guvernantii din jurul lui Bush au oferit nenumarate motive ca sa-si justifice argumentele antiamericane.
Ignorand recomandarile Consiliului de Securitate ONU, SUA au invadat militar Irakul in baza unor justificari care s-au dovedit a fi false, au ocupat brutal tara si au cauzat mari suferinte populatiei irakiene. In inchisori “speciale” pentru “combatanti inamici” capturati de militarii americani in Afganistan si Irak, multe mii de insurgenti si suspecti au fost detinuti fara mandat, fara drepturi legale si fara sa fie acuzati formal, fiind abuzati de gardieni si torturati de interogatori, dar nici un comandant important sau oficial de la Pentagon nu a fost pedepsit.
In pofida criticilor severe ale oponentilor si a resentimentelor antiamericane, dominatia SUA este indispensabila pentru functionalitatea comunitatii umane. avand un rol esential pentru mentinerea libertatii de navigatie pe traseele internationale, pentru finantarea organizatiilor multinationale precum ONU, NATO, Banca Mondiala si FMI si pentru controlul armelor de distrugere in masa. Suprematia SUA contribuie la mentinerea stabilitatii globale prin atenuarea rivalitatilor regionale intre alte state si prin ingradirea tendintelor expansioniste ale altor puteri. Fara dominatia SUA, ordinea internationala s-ar degrada, numarul statelor esuate ar creste, iar tensiunile regionale ar degenera in conflicte armate devastante.
Ca sa-si recastige legitimitatea de hegemon benign, SUA sunt obligate sa-si modifice politica externa in asa fel incat sa-si corecteze perceptiile negative din celelalte tari. Politica externa a Washingtonului trebuie sa fie echitabila si sa tina cont de interesele altora. Numai astfel SUA vor putea contribui la dezamorsarea tensiunilor regionale, la rezolvarea problemelor globale si la mentinerea relatiilor de cooperare internationala. Guvernul SUA trebuie sa-si ceara in mod sincer iertare prizonierilor de la Guantanamo, in Irak si in Afganistan. Oficialii americani cu functii de raspundere care au incurajat si au permis maltratarea detinutilor straini trebuie sa fie demascati, acuzati si demisi. Prezenta militara americana in alte tari trebuie sa fie redusa. Altfel, perceptia de “putere ocupanta straina” genereaza resentimente, rezistenta nationalista si “teroristi” dispusi sa vizeze atat interesele Americii, cat si pe ale aliatilor ei.
In campania electorala din 2000, candidatul George W. Bush a declarat ca alte natiuni admira SUA numai daca sunt puternice, prudente si “modeste”, avertizand electoratul ca, daca America isi utilizeaza puterea in mod “arogant”, celelalte tari vor reactiona. Din nefericire, in primul mandat presedintele Bush nu si-a respectat aceasta idee. Dupa 2004, in al doilea mandat, autocorectarea a demarat. O parte din oficialii care promovau interventionismul si agresivitatea au fost inlocuiti. Daunele create de politica externa a administratiei Bush-Cheney in primii patru ani sunt inca profunde. Unii senatori si congresmani din ambele partide politice, o parte importanta din mass-media americane si publicatiile de specialitate au inceput sa critice politica expansionista a guvernului actual, au devenit mai increzatori si au oferit alternative constructive. Majoritatea politicienilor de la Washington este de acord ca obiectivul principal al politicii externe americane trebuie sa fie restabilirea sentimentelor de incredere, admiratie si legitimitate de care SUA au beneficiat in trecut.
Concluzii
Americanii cred ca suprematia globala a SUA este benefica atat pentru tara lor, cat si pentru restul omenirii. Sondaje de opinie recente au aratat ca trei sferturi din americani sunt ingrijorati de deteriorarea reputatiei SUA. Ca sa-si mentina postura expansionista, guvernul Bush a imprumutat sume uriase de bani din strainatate. Invaziile si ocupatiile militare din Afganistan si Irak s-au dovedit a fi extrem de costisitoare. Balanta negativa a schimburilor comerciale cu alte tari si deficitele bugetare enorme acumulate de guvernul Bush au devenit amenintatoare pentru securitatea SUA.
In ultimii patru ani, o mare parte din state au semnalat ca au ajuns sa se teama de hegemonia americana si ca se simt obligate sa gaseasca modalitati de temperare a agresivitatii administratiei de la Washington.
SUA sunt obligate sa-si reajusteze politica externa in asa fel incat celelalte tari sa reaccepte ideea ca dominatia globala a SUA este necesara si benefica. Suprematia globala a Americii este esentiala pentru civilizatie, pentru stabilitatea globala si pentru functionalitatea societatii umane. America trebuie sa redevina ceea ce Samuel Huntington a definit ca “puterea dominanta capabila sa protejeze libertatea, democratia si ordinea internationala”.
