Destramarea Coalitiei de voluntari

Nicolae Filipescu 07.11.2004

De același autor

In primavara anului 2003, Consiliul de Securitate ONU a refuzat sa aprobe rezolutia propusa de SUA si Marea Britanie prin care se autoriza declansarea unui razboi punitiv impotriva Irakului. Ignorand dezaprobarea ONU, presedintele american George Bush a decis sa formeze o "Coalitie de voluntari" cu care sa atace Irakul, sa-l indeparteze de la putere pe Saddam si sa impuna o democratie de tip occidental in Irak. Desi sondajele de opinie indicau ca majoritatea publicului autohton era impotriva invaziei militare a Irakului, prim-ministrii Marii Britanii si Spaniei, respectiv Tony Blair si Jose-Maria Aznar, s-au alaturat de la inceput americanilor.
In semn de solidaritate si sub presiunea diplomatiei americane, alte 33 de state au decis sa intre in Coalitie. Pe cand Statele Unite au 140.000 de militari in Irak, restul partenerilor din Coalitie contribuie cu aproximativ 22.000. Tarile care participa cu personalul cel mai numeros sunt Marea Britanie (8.800), Italia (3.200), Polonia (2.400), Australia (2.000) si Olanda (1.400). Restul partenerilor din Coalitie au contribuit fiecare cu mai putin de 1.000 de militari. Multi membri ai Coalitiei au participat mai mult simbolic, cu contingente militare minuscule sau numai cu personal necombatant. Mentinerea unei Coalitii multinationale este importanta pentru administratia Bush, deoarece ii permite sa pretinda o oarecare "acceptabilitate" internationala pentru invazia si ocuparea militara a Irakului.
Majoritatea partenerilor Americii se asteptau, asa cum li se promisese, sa participe la mentinerea pacii si la reconstructia postbelica a Irakului. Ei nu au anticipat ca vor fi obligati sa se infrunte cu gherilele irakiene. Ca sa minimalizeze riscurile, americanii au repartizat trupele celorlalte tari din Coalitie in regiunile mai calme din sudul si centrul Irakului. Cand siitii loiali clericului Moqtada el Sadr s-au razvratit impotriva ocupantilor, fragilitatea si vulnerabilitatea Coalitiei au devenit evidente. Atacati de insurgenti, japonezii si coreenii s-au refugiat in cazarmi. Ucrainenii si kazahii s-au retras rapid din orasele pe care le patrulau. In 2004, patru tari au parasit Coalitia. Alte patru au anuntat ca intentioneaza sa se retraga curand. Oficiali din celelalte tari participante si-au exprimat dorinta de a sista participarea la forta multinationala condusa de SUA in Irak. Desi diplomatii americani se agita intens ca sa previna retragerea trupelor straine, Coalitia de voluntari continua sa se destrame.

Retragerea Spaniei

La 11 martie 2004, cu trei zile inainte de alegerile parlamentare din Spania, teroristi conectati cu fundamentalistii islamici au detonat o cantitate mare de explozivi in trenurile de la Madrid. Aproape 200 de pasageri au fost ucisi si alte sute au fost raniti. Dezaproband covarsitor participarea Spaniei la razboiul din Irak, electoratul spaniol a votat in favoarea opozitiei socialiste. Liderul partidului socialist, Jose Luis Rodriguez, cunoscut ca "Zapatero", promisese in campania electorala ca, in cazul in care autoritatea politica si militara din Irak nu este transferata de la SUA la ONU, el va ordona retragerea trupelor spaniole din Irak. Respectandu-si promisiunea, Zapatero a evacuat prompt militarii spanioli din Irak. Premierul Aznar a fost primul dintre cei trei lideri initiali ai Coalitiei care a fost respins de electorat din cauza implicarii Spaniei intr-un razboi nepopular. In ultimii opt ani, ca lider al unui guvern de dreapta, el a avut curajul sa impuna masuri "nepopulare" de tip capitalist, care au accelerat cresterea economica si au generat o prosperitate fara precedent in Spania. Dar electoratul nu a iertat Partidului Popular si lui Aznar ca au fortat Spania sa participe la invazia Irakului si ca au incercat sa denatureze adevarul in legatura cu identitatea celor responsabili pentru atacurile preelectorale de la Madrid.
In aprilie 2004, Zapatero a reafirmat solidaritatea "Vechii Europe", intalnindu-se cu cancelarul german Gerhard Schroeder si presedintele francez Jacques Chirac. Presa a remarcat faptul ca premierul britanic Tony Blair nu a fost invitat la intalnire. La scurt timp dupa retragerea trupelor spaniole, Nicaragua, Honduras si Republica Dominicana s-au desprins din Coalitie si au parasit Irakul.

Tribulatiile lui Tony Blair

Inainte de invazia Irakului, premierul britanic Tony Blair s-a bucurat de un prestigiu deosebit si de o popularitate enorma, atat in Marea Britanie, cat si in strainatate. Solidaritatea cu presedintele Bush si decizia de a deveni partener al americanilor in campania militara impotriva Irakului i-au spulberat credibilitatea si i-au diminuat statura de lider politic. O mare parte din englezi sunt convinsi ca Blair i-a mintit si ca a exagerat intentionat "pericolul Saddam", ca sa justifice invadarea Irakului. Altii cred ca Blair a dat dovada de un rationament gresit. La 28 septembrie 2004, la Conferinta Anuala a Partidului Laburist, o parte din activistii de partid planuisera o revolta impotriva continuarii participarii Marii Britanii in operatiunile din Irak. Ei au incercat sa provoace dezbateri deschise asupra premiselor invaziei si sa-i convinga pe participantii la conferinta sa voteze in favoarea unui termen precis la care trupele britanice sa fie retrase din Irak. Organizatorii conferintei au distribuit participantilor pamflete cu un mesaj scurt: "Tony, cere-ti iertare" ("Just say sorry, Tony"). Blair a recunoscut ca decizia de a participa la invazia Irakului s-a bazat pe informatii false, dar a refuzat sa admita ca a fost o eroare si a insistat ca Marea Britanie sa continua sa participe la democratizarea Irakului. Dorind sa-si demonstreze independenta fata de Bush, el a promis ca se va implica personal in revitalizarea procesului de aplanare a coflictului israeliano-palestinian, considerat ca o cauza principala a virulentei jihadistilor islamici impotriva occidentalilor. Administratia Bush este foarte nepopulara in Europa. Mai multi membri marcanti ai Partidului Laburist si-au exprimat "oroarea" fata de posibilitatea realegerii presedintelui Bush si de o prelungire a "aberatiilor" politicii externe americane. Ei s-au declarat "ingroziti" de perspectivele continuarii politicii "arogante" promovate de neoconservatorii din jurul lui Bush, a unor atacuri violente impotriva oraselor "rebele" din Irak si a unor bombardamente israeliano-americane in Iran, cu intentia distrugerii instalatiilor nucleare. Presiunile asupra lui Blair, venite din propriul partid, din partea publicului britanic si din partea europenilor sunt atat de intense, incat va fi fortat sa se detaseze de politica lui Bush.

Sustinatorii Coalitiei

Cu toate solicitarile Washingtonului, numai cativa participanti la Coalitie au acceptat sa participe cu mai multe trupe in Irak: Australia, Coreea de Sud si Italia. Avand sub 200 de participanti, promisiunile de sustinere a Coalitiei prin cresterea numarului de militari, din partea unor membri minori precum Georgia, Azerbaidjan si Albania, reprezinta doar un gest simbolic de solidaritate cu SUA. Deoarece securitatea Australiei depinde in mod critic de alianta cu SUA, guvernele succesive de la Canberra au fost si continua sa fie receptive la solicitarile Statelor Unite si au participat cu trupe si resurse financiare alaturi de America in toate razboaiele precedente. Desi majoritatea australienilor s-au opus interventiei militare din Irak, premierul conservator John Howard l-a sustinut de la inceput pe Bush impotriva lui Saddam.
In faza initiala a razboiului contra Irakului, fortele navale australiene au asistat trupele invadatoare prin bombardarea centrelor de rezistenta din sudul tarii. La cererile insistente ale Pentagonului si ale Casei Albe, Howard a promis recent ca Australia isi va mari contingentul militar din Irak de la 250 la 2.000 de soldati. Coreea de Sud a promis sa-si mareasca prezenta militara in Irak de la 600 la 3.600.
Silvio Berlusconi, premierul italian, fara sa aiba sustinerea publicului italian, a promis si el ca isi va mari contingentul. In alegerile viitoare din Italia, contracandidatul lui Berlusconi la functia de sef de guvern va fi actualul presedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, care a promis ca, daca va fi ales, va retrage prompt toti militarii italieni din Irak.

Ceilalti participanti la Coalitie

Un numar din ce in ce mai mare de reprezentanti oficiali din tarile membre ale Coalitiei de voluntari si-au exprimat intentiile de a-si reduce contingentele militare din Irak si de a se retrage complet inainte de tranzitia finala a autoritatii politice in Irak. Intr-un interviu acordat ziarului Gazeta Wyborcza la 4 octombrie 2004, ministrul Apararii polonez, Jerzy Szmajdzinski, a declarat ca Polonia isi va reduce fortele din Irak cu 40%, pana la finele anului curent, si va iesi complet din Irak in vara anului 2005. El a invocat Rezolutia 1546 a Consiliului de Securitate ONU, care a enuntat formal ca ocuparea militara a Irakului a incetat. Ambasadorul Poloniei la ONU, Jerzy Nowak, a mentionat ca 80% din populatia poloneza doreste ca militarii lor sa se retraga din Irak. Filipinezii au anuntat ca isi vor termina retragerea celor 43 de militari inainte de finele anului 2004. Norvegia si-a retras cei 156 de ingineri in iulie 2004 si a lasat numai 15 militari care sa ajute cu instruirea fortelor de securitate irakiene, in cadrul misiunii acceptate de NATO. Noua Zeelanda intentioneaza sa-i evacueze in toamna pe cei 60 de ingineri pe care ii are in Irak. Thailanda este pe cale sa-i retraga pe cei 450 de militari participanti la Coalitie. Olanda va parasi Irakul in primavara anului viitor. Singapore i-a evacuat pe cei 200 de militari din Irak. Republica Moldova si-a redus discret participarea, de la 42 la 12 persoane.
Ponderea minora a participantilor la Coalitie si capabilitatea lor militara au fost subiecte jenante pentru Statele Unite de la inceputul razboiului "preventiv" din Irak. Deoarece ocuparea militara a Irakului s-a incheiat oficial la 28 iunie 2004 si "suveranitatea" a fost transferata formal guvernului interimar, unii participanti la Coalitie s-au grabit sa-si anunte intentiile de a o parasi.
Presedintele Bush pretinde ca asa-numita "Coalitie de voluntari" se mentine in continuare, ca "misiunea" nu s-a incheiat si ca membrii Coalitiei si-au demonstrat determinarea de a sustine guvernul interimar si de a garanta completarea procesului electoral, cel putin pana la sfarsitul lui 2005.
Fara transferul real al autoritatii militare si politice de la Statele Unite la ONU sau la NATO, Coalitia nu poate spera sa coopteze tari cu adevarat importante, ca Franta, Germania, India si Pakistan.
Din motive de insecuritate, din lipsa de sprijin international si din cauza presiunilor populatiilor din tarile participante, Coalitia de voluntari va continua sa se destrame.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22