De același autor
În ultimii 10 ani, Duma de Stat de la Moscova a fost dominată de Partidul Rusia Unită, fondat şi condus de actualul premier şi fost preşedinte rus, Vladimir Putin. Ca Partidul Comunist din perioada sovietică, Partidul Rusia Unită, lipsit de iniţiative proprii, s-a conformat servil instrucţiunilor provenite de la „şeful“ Putin. Deşi majoritar în Dumă, Rusia Unită nu are un electorat devotat, nu se bucură de popularitate şi, înţesat cu loialişti ai lui Putin, nu-i reprezintă pe membrii care i-au ales. Având la dispoziţie resursele statului şi susţinerea mass-media controlate de guvern, partidul lui Putin are şanse să rămână majoritar şi după alegeri. Liderii partidului au declarat că ei preferă ca Putin să revină la Kremlin ca preşedinte în 2012. Conform Constituţiei, un preşedinte nu poate avea mai mult de două mandate consecutive. Dar legea nu interzice alte mandate pentru un fost preşedinte după un oarecare interval în care altcineva a deţinut funcţia respectivă.
În 2008, după ce şi-a completat cele două mandate de preşedinte, Putin l-a selecţionat pe fostul său şef de cabinet Dimitri Medvedev ca succesor la preşedinţie. Majoritatea electoratului rus a votat în favoarea lui Medvedev fără să ştie mai nimic despre candidatul propus de Putin. Conform înţelegerilor preliminare, odată ales preşedinte, Medvedev l-a numit prompt pe predecesorul său Putin în funcţia de prim-ministru. Deşi formal devenit „subaltern“ al fostului protejat Medvedev, Putin şi-a asigurat continuarea dominaţiei personale prin transferarea „supravegherii“ serviciilor de securitate, a guvernatorilor şi primarilor regionali de la preşedinţie la guvern, prin consolidarea poziţiei de lider de necontestat al Partidului Rusia Unită şi prin reţinerea loialiştilor personali în guvern şi la Kremlin.
Până acum, nici Putin, nici Medvedev nu şi-au declarat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte în 2012. Amândoi au asigurat publicul că decizia finală va fi luată de comun acord. Analişti, comentatori şi observatori din Rusia şi din străinătate încearcă să descifreze semnalele emise de cei doi lideri. Unii, mai ales în Occident, cred / speră că s-a creat o rivalitate reală între „autocratul“ Putin şi „liberalul“ Medvedev. Majoritatea analiştilor sunt convinşi că rivalitatea aparentă nu este decât o înscenare politică în care cei doi mimează o oarecare concurenţă între ei ca să atragă facţiuni electorale diferite şi ca să amăgească străinătatea. De fapt, „concurenţii“, afirmând că ei conduc „împreună“, fac parte din aceeaşi „echipă“, se înţeleg perfect şi intenţionează să menţină actualele structuri de putere. Aparenta falsă rivalitate, încurajată de silovikii plasaţi de Putin în structurile puterii, nu este decât o diversiune prin care se încearcă deghizarea unei noi farse electorale în Rusia.
De când a fost ales preşedinte în 2008, Medvedev a criticat economia Rusiei ca fiind „primitivă“, „periculos dependentă de exporturi de materii prime“ şi „incapabilă să satisfacă necesităţile populaţiei“. Ca preşedinte, el a promis că se va dedica unor măsuri de „liberalizare economică, politică şi civilă“, că va adera la principiile democraţiei şi că va apăra drepturile individuale. De asemenea, el s-a angajat să combată corupţia escaladantă din Rusia, „care nu permite modernizarea economiei“, şi abuzurile de putere ale autorităţilor faţă de cetăţeni. Referindu-se indirect la Putin, Medvedev a atenţionat publicul că monopolizarea puterii de către o singură persoană „indispensabilă“ este periculoasă pentru societate. Din nefericire, în decursul celor 3 ani în care a fost preşedinte, el nu a realizat mai nimic din ce a promis.
Ca să-şi cultive imaginea de reformator liberal cu înclinaţii pro-occidentale, Medvedev, ca preşedinte, a făcut declaraţii emfatice în favoarea ocrotirii drepturilor individuale, a respectării legilor şi a îngrădirii tendinţelor represive ale autorităţilor. În acelaşi timp, el a amplificat puterea organelor de ordine, a extins mandatul preşedinţilor de la 4 la 6 ani, a permis reprimări violente împotriva protestatarilor paşnici şi a tolerat maltratarea fizică a oponenţilor politici. În politica externă, Medvedev s-a prezentat la alegeri în 2008 ca „preşedinte războinic“, şi-a asumat cu mândrie responsabilitatea pentru înfrângerea Georgiei în războiul cu Rusia, a făcut declaraţii belicoase la adresa Ucrainei şi a fostului preşedinte Victor Iuscenko şi s-a confruntat aprig cu Japonia în problema apartenenţei Insulelor Kurile. Referindu-se la revoluţiile recente din ţările arabe, Medvedev a acuzat „anumite forţe“ că se pregătesc să provoace o situaţie similară în Rusia.
Ca preşedinte şi premier, Vladimir Putin a creat în Rusia ultimilor 11 ani o structură politică centralizată, netransparentă şi lipsită de responsabilitate, în care corupţia s-a extins de la guvernanţi şi birocraţiile statului la întreaga societate. În octombrie 2010, Medvedev a inaugurat o campanie denumită „Rusia înainte“, prin care să combată corupţia. Succesul campaniei a fost inexistent. Birocraţia şi justiţia ignoră şi sabotează legile existente. În vreme ce angajaţii guvernului declară numai veniturile din salarii, ei şi-au cumpărat vile în străinătate, conduc automobile scumpe şi îi umilesc pe cetăţenii care nu achită mita solicitată.
Serviciile de securitate şi poliţia extrag ilegal „taxe de protecţie“ de la întreprinderi, de la organizaţiile criminale şi de la populaţie. Putin apreciază că „Rusia a progresat constant“ şi că ţara nu are „probleme majore“. Criza economică din 2009, deşi a afectat situaţia internă, nu a avut nimic în comun cu ceea ce se petrece în Rusia. Venită „din afară“, criza a influenţat negativ dezvoltarea ţării, dar numai „marginal“. În general, economia Rusiei este „pe un drum bun“. Putin admite că există corupţie în Rusia. Dar el susţine că „problema“ afectează multe alte ţări şi că, deşi ar putea fi combătută ceva mai viguros în Rusia, „chestiunea“ este dificilă şi „necesită evaluări suplimentare“. Tinerii ruşi, în loc să caute un loc de muncă în sectorul privat, preferă să lucreze la stat. În ultimii 10 ani, în timp ce populaţia Federaţiei Ruse a scăzut, numărul funcţionarilor din sectorul public a crescut de la 530.000 la 880.000.
Din fonduri donate de oamenii de afaceri din Rusia, Putin a acumulat o avere personală de zeci de miliarde de dolari. Organizaţia Transparency International a estimat că oligarhia economică şi politică din Rusia colectează peste 300 de miliarde de dolari anual, echivalent cu 20% din bugetul statului. În 2010, în clasamentul celor mai corupte state din lume, Rusia a coborât de la locul 146 la 154.
Recent, premierul Putin, dând impresia că se pregăteşte să revină la preşedinţie, a acordat o avalanşă de interviuri şi a participat la conferinţe de presă. În pregătire pentru campaniile electorale din 2011 şi 2012, el a anunţat că a creat o nouă formaţiune politică, denumită Frontul Naţional al Tuturor Ruşilor, care include Partidul Rusia Unită şi anumite organizaţii neguvernamentale. Putin a prezentat un „program strategic“ pentru Rusia, în care îşi expune intenţiile de a dirija ţara în viitor. Pe când Medvedev recomandă „modernizare prin liberalizare“, Putin oferă „modernizare fără experimentare“. Adresându-se audienţei interne, Putin a promis că va mări pensiile, va proteja muncitorii şi va restabili statutul de mare putere al Rusiei. Programul „socialist-populist“ al lui Putin este preferat de majoritatea electoratului rus, care este tradiţional obişnuit să trăiască într-un regim paternalist şi să aibă un lider „forte“. În probleme de politică externă, Putin avertizează mereu publicul că, de obicei, occidentalii sunt responsabili pentru ticăloşiile mari din lume. De exemplu, după Putin, intervenţia recentă a NATO în Libia nu este decât o „cruciadă medievală“ deplorabilă.
Medvedev se prezintă corect, condescendent şi amiabil în relaţiile cu mass-media, cu publicul şi cu interlocutorii străini. Dar nimeni nu crede că Medvedev este un politician independent. În prelegeri publice, Putin apare încrezut, belicos şi necruţător. Dar prestaţiile lui nu mai impresionează electoratul rus. O parte importantă din clasa mijlocie şi din populaţia urbană s-a cam săturat de capitalismul de cumetrie creat de Putin. Degradarea legitimităţii proprii nu îi permite lui Putin să aştepte cu răbdare un al doilea termen de preşedinte pentru Medvedev. Temându-se că, dacă renunţă la putere, ar putea avea soarta fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Putin se simte obligat să redevină oficial lider suprem în Rusia. Medvedev nu are susţinere electorală. Ca în 2008, Partidul Rusia Unită ar accepta candidatura lui Medvedev la preşedinţie numai dacă ar fi ordonată de Putin.
Cel mai probabil scenariu este că Putin va candida la preşedinţie în 2012. Crearea Frontului Naţional al Tuturor Ruşilor sugerează că Medvedev nu are şanse să devină contracandidat al lui Putin în alegerile din 2012. Ca în vremea sovietică, regimul autoritarist de la Moscova aspiră să creeze o enonomie dinamică şi vibrantă fără să renunţe la monopolul puterii politice. Elita politică va prefera să reţină controlul politic fără să reformeze economia. Dacă Putin redevine „ţar“ la Kremlin în 2012 şi completează încă două mandate de 6 ani, în 2024 el va fi fost lider nedisputat al Rusiei timp de 20 de ani. O asemenea longevitate a unui regim corupt, clientelar şi represiv probabil va duce la stagnare economică, degradare morală şi nihilism social. Ca pe vremea lui Leonid Brejnev. //
Citeste si despre: rivalitate politica, farsa electorala, Federatia Rusa, Duma de Stat, Dmitri Medvedev.
