De același autor
In perioada 14-16 aprilie s-a desfasurat la Bucuresti Targul Educatiei, eveniment organizat anual de Universitatea din Bucuresti, prin Centrul de Informare, Orientare si Consiliere Profesionala. Targul, ajuns la a saptea editie, se doreste principalul mijloc de promovare a ofertei educationale a facultatilor uneia dintre cele mai prestigioase institutii de învatamant superior din Romania. Printre participanti s-au numarat toate facultatile si centrele de cercetare din cadrul Universitatii din Bucuresti (cu standuri de prezentare), asociatiile studentesti, edituri cu profil educational si cu oferte de carte pentru elevi si studenti, institute culturale, Biroul de Relatii Internationale pentru programele Socrates si Tempus. Publicul tinta l-a constituit elevii claselor a XI-a si a XII-a, studentii care doresc înca o specializare, birourile de consiliere ale liceelor etc.
Aceasta în teorie. In practica, pentru ca toti acestia sa afle despre oferta ce li se pune la dispozitie, ar fi trebuit sa aiba si de unde sa se informeze referitor la acest targ. Dar ce te faci cand învatamantul superior din Romania trebuie sa concureze cu inundatiile (care au loc în fiecare an si care ne surprind de fiecare data, asa cum ne surprind în fiecare iarna zapezile, de parca Romania s-ar afla la tropice), cu cearta dintre presedinte si premier, cu cina primului la un anumit restaurant din Capitala, cu masinile de epoca din fata primariei sau cu ouale încondeiate de la Muzeul Satului (alta mare "noutate"). Nu vreau sa fiu înteleasa gresit - toata compasiunea pentru cei care au de înfruntat furia apelor; si mie îmi plac antichitatile (chiar mult) si stiu cat de apreciate sunt în strainatate obiectele iesite din mana mesterilor populari. Dar întelegerea mea se opreste aici. Pentru ca doar acestea sunt evenimentele despre care am putut afla din presa în ultimele zile. De Targul Educatiei nici vorba!
Si este pacat! Intamplarea face sa fi petrecut doua zile la aceasta reuniune la care organizatorii si-au dat silinta pentru ca participantii si vizitatorii sa se simta bine si sa poata comunica optim. Stau si ma întreb cum de, în conditiile în care au existat o singura notita de ziar si o stire (si aceea scurta si gresita), s-a reusit sa se atraga atatia vizitatori tineri interesati sa studieze. Probabil ca zvonul ca la Universitatea Bucuresti se întampla ceva s-a raspandit la fel ca bancurile din perioada comunista.
Si s-au întamplat multe. A fost un val de energie, entuziasm, umor si originalitate, cum numai în randurile studentilor mai întalnesti. Cine reusea sa ajunga la rectoratul Universitatii Bucuresti avea sa fie întampinat înca din curte de studentii Facultatii de Stiinte Politice, care, cu sloganul "Good Bye, Lenin!" si cu biletele colorate te atrageau spre standul lor, printre alti studenti si profesori dornici de a-ti explica ce înseamna politica altfel decat la televizor. Pe un ecran se proiectau filmele facute de chiar studenti, care se grabeau sa explice importanta studiului stiintelor politice în limbile engleza si franceza. Daca treceai de acestia, erai luat în primire de viitorii jurnalisti (si vreau sa sper ca acestia, odata ajunsi ziaristi, nu vor mai ignora cu buna-stiinta evenimentele educationale pe motiv ca "nu se vand") care te înconjurau alunecand pe role si îti cantau slogane care mai de care mai nostime; intrat în cladire, dadeai de alti tineri îmbracati în uniforme de drumari, "muncitori cu capul", cum se autoprezentau: erau filosofii, care te puneau sa-ti scrii singur diploma de om care (înca) mai gandeste. Urmau sociologii care te chestionau în amanunt, chimistii (cei interesati puteau chiar face mici experimente live), biologii (înconjurati de animale, scoici, plante), geologii cu ale lor cordeline si tabere, matematicienii cu probleme imaginative. In holul mare te loveai de viitori istorici sau de reprezentantii literelor, în cativa ani scriitori, traducatori, critici literari. Cine nu vroia sa dea la facultate sau nu era înca hotarat putea beneficia de oferta editurilor cu carte academica sau de spectacole de muzica si dans.
Am urmarit ca împaratul din poveste (cu un ochi care rade si unul care plange) toata aceasta desfasurare de inteligenta si imaginatie, prieteniile care s-au legat între reprezentantii unor facultati care de fapt concurau si mi-am zis ca pana la urma asta conteaza mai mult. Dar tristetea modului în care a fost tratat de catre presa cel mai important targ educational din Romania n-o sa mi-o stearga nimeni. Si nici n-am sa ma mai mir sau indignez cand voi constata ca cei mai buni elevi de clasa a XII-a se pregatesc pentru colegiile americane fara a-si pune nici macar problema de a încerca admiterea la o institutie de învatamant din Romania.
