De același autor
Umbra marilor puteri revizioniste se află în centrul demersului SUA de revitalizare a alianțelor sale. Unul dintre principiile care fundamentează proiecțiile strategice ale administrației Biden în marile teatre regionale este acela de a avea „o distribuție favorabilă a puterii pentru a descuraja și preveni ca adversarii să amenințe în mod direct SUA și aliații săi și să domine regiuni-cheie”. Este un obiectiv tradițional al politicii externe și de apărare a Statelor Unite după al Doilea Război Mondial. Continuă să fie și rațiunea majoră din spatele Cvartetului (grupare informală reunind SUA, Japonia, Australia și India). Urgența convocării Cvartetului la 12 martie 2021 nu poate fi subapreciată.
Recent, în audierile din Senatul american, comandantul forțelor dislocate în Indo-Pacific, amiralul Philip Davidson, a avertizat asupra deteriorării echilibrului de forțe din regiune: „Balanța militară din Indo-Pacific devine tot mai nefavorabilă pentru Statele Unite și aliații săi. Un astfel de dezechilibru permite acumularea unor riscuri care ar putea încuraja China să schimbe unilateral statu-quoul înainte ca forțele noastre să poată răspunde eficient”. Din punctul său de vedere, este nevoie de refacerea echilibrului prin investiții de anvergură sub umbrela unui program (Pacific Deterrence Initiative) inspirat din cel propus după 2014 pentru securizarea Flancului Estic al NATO. Astfel, comandantul Indo-Pacificului propune o injecție de 22,69 miliarde de dolari între 2023 și 2027 (cu un cuantum de 4,68 de miliarde $ doar anul viitor). De reținut și faptul că în evaluarea sa, punctul cel mai sensibil în următorii 6 ani este situația Taiwanului, iar o mișcare a Beijingului împotriva insulei în acest interval nu poate fi exclusă.
Noutatea majoră a summitului virtual al Cvartetului de acum câteva săptămâni ține în primul rând de nivelul reprezentării. Convocat de Casa Albă, este prima reuniune a Cvartetului la cel mai înalt nivel. Rămâne sugestiv faptul că summitul virtual a prefațat primele vizite oficiale în tandem Blinken-Austin în Japonia și Coreea de Sud și ulterior în India (unde șeful Pentagonului a acționat ca un veritabil trimis special al președintelui SUA), dar și primele negocieri Blinken-Sullivan cu diplomații chinezi la Anchorage, în Alaska. Totodată, momentul a prilejuit un editorial semnat de Joe Biden, Narendra Modi, Scott Morrison și Yoshihide Suga publicat în Washington Post, care afirmă o viziune comună a Cvartetului asupra Indo-Pacificului ca spațiu „liber, deschis, rezilient și incluziv”. Pe scurt, o ordine regională ancorată în principii precum „libertatea de navigație, soluționarea pașnică a disputelor” și, foarte important, în imperativul ca toate statele să funcționeze „libere de constrângere”. Marele elefant din colțul camerei este desigur China, o putere în ascensiune care pune în pericol toate normele care au adus laolaltă Cvartetul – fie că vorbim despre încercările de intimidare asupra Taiwanului, presiunile din Marea Chinei de Est sau militarizarea formațiunilor artificiale din Marea Chinei de Sud care amenință libertatea de navigație regională. Foarte importantă rămâne și lansarea sub umbrela Cvartetului a grupului de lucru privind tehnologiile emergente, unde componenta esențială devine chestiunea lanțurilor de aprovizionare critice – inclusiv semiconductorii și mineralele rare.
Consolidarea Cvartetului și pregătirea tranziției spre nivelul următor (Jake Sullivan a folosit termenul de „instituție emergentă”) este unul dintre elementele de continuitate majoră cu administrația Trump. În Strategia pentru Indo-Pacific a administrației precedente (un document care în mod normal așteaptă câteva decenii pentru a fi făcut public) se vorbea explicit atât despre o viziune comună pentru un spațiu „liber și deschis”, cât și despre alinierea obiectivelor americane cu cele ale Australiei, Indiei și Japoniei. Lipseau însă touch-ul și implicarea prezidențială. Spre deosebire de temperamentul ostil alianțelor expus deseori de Donald Trump (care prefera relațiile bilaterale asimetrice și tranzacționale), Joe Biden este programatic predispus spre încurajarea formulelor colective care avansează agenda Statelor Unite. El practică un fel de empatie strategică, iar acest lucru se vede în modul în care a înțeles să privească Indo-Pacificul prin filtrul aliaților.
Elementele de continuitate au fost salutate ca atare inclusiv de fostul adjunct al consilierului pe probleme de securitate națională Matt Pottinger, arhitectul intelectual al strategiei pentru Indo-Pacific din timpul administrației Trump. El observă mai degrabă o diferență de tactică, decât de direcție strategică între cele două administrații. Cert este că la orizont se anunță o competiție ideologică intensă. Este, în fond, mesajul pe care Joe Biden l-a transmis în primul discurs important adresat europenilor pe scena virtuală a Conferinței de Securitate de la München, dar care în același timp reprezintă și miezul programatic al administrației sale: „Suntem în mijlocul unei dezbateri istorice și fundamentale despre direcția viitoare a lumii noastre. Sunt voci care susțin că autocrația este cea mai bună cale de urmat. (…) Trebuie să dovedim că modelul nostru nu este o relicvă a istoriei și că este cel mai bun mod de a realiza promisiunea viitorului nostru”. //
Foto 1: Vizita tandemului Antony Blinken - Lloyd Austin la Tokyo
Foto2: Yoshihide Suga (dreapta), premierul nipon, în timpul reuniunii virtuale a Cvartetului
Spre un nou moment Truman?
Baletul delegației americane cu cea chineză la Anchorage (Alaska) pare mai degrabă desprinsă din registrul Războiului Rece. Pe de o parte, un Beijing sfidător, încrezător în propriul parcurs, aflat în ofensivă pe multiple fronturi. De cealaltă parte, un Washington hotărât să strângă rândurile Indo-Pacificului pentru apărarea ordinii internaționale. Alaska a fost stația terminus dintr-un turneu mai larg care a început la Washington prin reunirea virtuală a liderilor Cvartetului, a continuat în Tokyo, Seul și New Delhi. Pe scurt, o coregrafie atent lucrată cu un Washington care vrea să vorbească prin intermediul alianțelor și să proiecteze o agendă comună.
Ca demers strategic, probabil că nu este exagerat să spunem că ne aflăm în perioada premergătoare unui posibil nou moment Truman. Sunt câteva elemente care par să rezoneze cu acea epocă. Deja intensitatea competiției ideologice pare să amintească de primii ani de după 1945, când președintele Harry S. Truman anunța celebra sa doctrină de susținere a democrațiilor și popoarelor libere în fața comunismului sovietic. Este sugestiv și faptul că „mindsetul operațional” pe care consilierul Jake Sullivan vrea să-l imprime Casei Albe este și el inspirat din registrul Războiului Rece timpuriu, când Dean Acheson - Secretarul de Stat al lui Harry Truman - reducea esența strategiei globale americane la ideea creării unor „situații de forță/putere” favorabile Statelor Unite și alianțelor sale. De departe însă, elementul cel mai important ține de coagularea unei alianțe a democrațiilor, cu geometrie variabilă și multiple declinări în baza principiului „misiunea definește coaliția”. În cele din urmă, „nucleul strategiei Războiului Rece a constat în legarea SUA de alte democrații - în special din Europa de Vest și Asia-Pacific –, creând astfel o comunitate capabilă să reziste presiunii sovietice în timp ce construia o lume liberală”, spun Hal Brands și Charles Edel în articolul lor din The Washington Quarterly, în care pledează pentru o strategie de mobilizare a „solidarității democratice”.
