Rezistența Ucrainei și vulnerabilitatea occidentală

Recent, la forumul anual de la Halifax (Canada), șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a ținut un discurs important despre Ucraina. Mesajul central a fost acela că deznodământul bătăliei pentru apărarea Ucrainei „va ajuta la determinarea cursului securității globale”. Foarte probabil, un astfel de discurs vine și pe fondul instalării unei evidente oboseli occidentale, a probabilelor disensiuni din spatele ușilor închise, a înăspririi contextului economic și a presiunilor interne care vor crește peste iarnă. Austin a reamintit faptul că ordinea bazată pe reguli, altfel „o formulare care nu ridică pulsul nimănui”, este expresia postbelică a alianțelor, instituțiilor, normelor care au prins contur după 1945 și care au menirea de a se asigura că „statele mici au aceleași drepturi cu cele mari, că frontierele sunt respectate și nu retrasate prin forță, suveranitatea este respectată”. Cu alte cuvinte, cauza ucraineană este și despre apărarea acestei normalități.

În cele din urmă, efectul demonstrativ merge dincolo de Ucraina și ar putea avea relevanță pentru întregul sistem internațional. „Vrem să ne asigurăm că invazia este un eșec strategic pentru Putin. Asta înseamnă nu doar că nu-și va îndeplini obiectivele sale în Ucraina, ci și că Rusia plătește un preț pe termen lung din perspectiva elementelor puterii sale naționale, astfel încât lecția care se transmite potențialilor agresori din alte părți este aceea că, dacă încearcă astfel de lucruri, totul vine cu un cost greu de suportat”, spunea în vară Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Joe Biden.

Și totuși la orizont pare să se contureze un călcâi al lui Ahile pe care Vestul trebuie să-l conștientizeze, o vulnerabilitate pe care trebuie să o depășească pentru a descuraja agresorii de mâine. Una dintre lecțiile majore pe care le expune războiul din estul Europei ține de potențialul de a oferi Ucrainei „adâncime strategică”, capacitatea industrială existentă la nivelul Vestului de a alimenta Kievul și de a susține rezistența Ucrainei pe termen lung. Însă James Heappey, unul dintre liderii civili ai Ministerului Britanic al Apărării, avertiza recent în cadrul unei dezbateri găzduite de Royal United Services Institute (RUSI) asupra faptului că baza industrială de a funcționa ca un „arsenal al democrației”, care poate înlocui capabilitățile transferate acum Ucrainei într-un orizont de timp care să nu pună sub semnul întrebării capacitatea defensivă occidentală și care să poată răspunde presiunilor concomitente din partea a două puteri revizioniste, nu prea există. Diagnosticul lui se referea preponderent la realitatea existentă în Marea Britanie, însă argumentul pare să fie general valabil pentru întreaga lume occidentală: „Industria de apărare și capacitatea de producție nu sunt configurate pentru susținerea unui război total”.

Totodată, un astfel de context este deseori amplificat și de externalizarea capacităților de producție în afara granițelor naționale. Un exemplu citat în diverse analize este acela al înlocuirii celor peste 8.500 de arme antitanc Javelin (o armă esențială în primele secvențe ale războiului din Ucraina) transferate Kievului, care ar putea dura un deceniu. „Fără o bază industrială care să poată produce și repara rapid platforme și muniții, armata americană va fi ca o mare echipă de fotbal care poate juca doar în primul sfert de oră”, spune Elbridge Colby, cel care s-a aflat în centrul procesului de elaborare a strategiei de apărare a Pentagonului din 2018.

Agresiunea rusă împotrivă Ucrainei pare să ne arate faptul că epoca războaielor rapide, cu rezultate decisive, a campaniilor convenționale de tip blitzkrieg (ceea ce au încercat inițial și coloanele lui Putin propunându-și neutralizarea Kievului) aparțin trecutului. Dimpotrivă, războiul contemporan, departe de a fi o cursă de viteză, recapătă parte din profilul epocilor anterioare – o competiție de uzură, unde reziliența pe termen lung devine componenta esențială. Astfel, pentru observatori precum Mick Ryan (unul dintre cei mai influenți specialiști ai momentului), războiul este din nou „o bătălie a sistemelor industriale. În unele privințe, vorbim de o întoarcere la epocile în care producția de masă pentru război oferea avantajul decisiv, așa cum s-a văzut în timpul Războiului Civil american, dar și în timpul războaielor mondiale”.

Cei care se tem pentru soarta Taiwanului în viitorul nu foarte îndepărtat văd în această vulnerabilitate occidentală o mare problemă. Pentru că pregătirea apărării Taiwanului, alimentarea insulei cu stocuri de muniții și arme menite să respingă o invazie chineză trebuie să înceapă din vreme. Și asta datorită redutabilelor capacități anti-acces ale Chinei, care pot ține la distanță eventualele operațiuni de realimentare sau care pot securiza o eventuală blocadă maritimă. Cele mai multe simulări privind posibilele evoluții ale unui atac asupra Taiwanului arată imposibilitatea de a alimenta insula odată ce agresiunea Beijingului este în desfășurare. //